A face parte din paradigma occidentală a confortului individual, în care fiecare îşi doreşte să trăiască atât de confortabil, se poate cu un minim de efort.
De acest mod de viaţă pe noi, românii, soarta nu ne-a lăsat să ne bucurăm prea mult. Acum, împreună cu toţi convivii noştri burtoşi de la festinul istoriei, va trebui să plătim preţul regularizat al modului nostru opulent de viaţă. Scenariul cel mai tragic al episodului Fukushima ar putea fi punctul nodal al curgerii istoriei, unde viaţa noastră, a tuturor, s-ar putea schimba fundamental. Cum s-a întâmplat în 9/11. Va trebui să înţelegem definitiv că, atât timp cât, în mod cert, nu suntem dispuşi să ne schimbăm modul de viaţă, este necesar să luăm în calcul şi riscurile pe care acesta le incumbă. La nivel european, 30% din electricitatea consumată provine din centrale atomo-electrice, iar aproape trei sferturi dintre europeni trăiesc într-o ţară cu reactoare nucleare pe teritoriul său. În România, Nuclearelectrica, prin unităţile 1 şi 2 ale centralei de la Cernavodă, asigură 18% din consumul intern, ceea ce reprezintă un atu important în vederea ţintei de atingere a securităţii energetice a ţării, despre care se tot vorbeşte.
Pe de altă parte, incidentele de la Fukushima, al căror deznodământ încă nu se cunoaşte pe deplin, au ridicat numeroase semne de întrebare legate de viabilitatea folosirii energiei nucleare pentru obţinerea de energie electrică, dând prilejul germinării unei noi dispute de idei la nivelul greilor UE, Franţa şi Germania. Dacă dl. Sarkozy a reiterat faptul că "Franţa a optat pentru energia nucleară, componentă esenţială a independenţei energetice şi a luptei împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră", doamna Merkel a anunţat că îşi doreşte "o armonizare a standardelor de securitate nucleară în întreaga UE". Anterior, cancelarul german suspendase prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare din Germania, până când cele 17 centrale nu vor fi supuse unui examen de siguranţă, un "test de stres", ale cărui rezultate sunt deja parţial cunoscute. Tehnologia implementată este de generaţie veche, multe dintre ele nu mai corespund noilor norme, iar Germania s-ar putea vedea nevoită să renunţe la o parte dintre ele, dacă securitatea lor nu va putea fi îmbunătăţită. Dezbaterea publică din Germania se poartă intens, iar opinia publică se dovedeşte extrem de sensibilă la această temă, pe fondul necazurilor prin care trec japonezii.
Semnele de întrebare ale opiniei publice europene sunt cu atât mai întemeiate cu cât Fukushima şi Cernobâlul fac parte din lumi şi epoci istorice atât de diferite, încât singurul elemente care le aseamănă sunt unităţile de măsurare a parametrilor tehnologici sau fiziologici. Catastrofa din Ucraina a avut loc într-un regim care nu dădea doi bani pe sănătatea şi siguranţa oamenilor, nici în timpul operării centralei, nici după producerea accidentului. Opacitatea cumplită a autorităţilor, care nu reuşeau să cuprindă cu mintea amploarea fără precedent a dezastrului şi a urmărilor sale, a condus la moartea - directă sau indirectă - a milioane de oameni de pe un areal de zeci de mii de kilometri pătraţi. De cealaltă parte, cultura japoneză ridică pe cea mai înaltă treaptă de importanţă bunăstarea spirituală şi materială a comunităţii şi a celor care o compun, alcătuind o filosofie umanistă a statului de o natură cu totul specială. În plus, pregătirea japonezilor pentru situaţii-limită (în special cutremure sau erupţii vulcanice) este un model pentru oricine, Japonia exportând know-how de profil în toate naţiunile lumii.
Dacă Japonia a ajuns atât de aproape de o catastrofă încât l-a determinat pe dl. Günther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, să spună că accidentul de la Fukushima "este o adevărată apocalipsă" şi că, "practic, totul este în afara controlului", fără să excludă "ce e mai grav în orele şi zilele care urmează", atunci toate ţările care folosesc tehnologia nucleară va trebui să-şi reevalueze riscurile pe care sunt dispuse să şi le asume în continuare. În epoca Cernobâlului, Occidentul şi-a putut permite să pună catastrofa pe seama austerităţii tehnologice sau a beţiei endemice din spaţiul sovietic, despre care oricum nu se ştiau prea multe. Astfel, opinia publică a început să aibă încredere în capacitatea omului de a îmblânzi energia nucleară, crezând-o lipsită de riscuri majore, în condiţiile unei instruiri impecabile a inginerilor şi ale unor tehnologii net superioare.
Acum, condescendenţa devine imposibilă. Rămân doar semnele de întrebare şi ecoul spuselor celor câţiva ingineri descoperiţi acum de cei de pe la televiziuni: în industria asta nu există riscuri zero, totul este o chestiune de probabilităţi.
Drobul de sare a fost detectat, smiorcăiţii de serviciu au început să-şi trateze paranoia cu iodură de potasiu (KI), extremiştii flower-power au primit o mare gură de oxigen, iar mai-marii omenirii evaluează pericolul ca drobul de sare să scape din chingi şi să ne spulbere pe toţi. Oricare dintre noi ceilalţi, dacă tot nu putem schimba lumea, e bine totuşi să ştim cum ne-ar putea schimba ea pe noi. Nu de alta, dar puşi în faţa nevoii de a ţine dietă fără sare, nu ar trebui să credem că KI ar putea asigura organismului întregul aport de iod necesar.
