Dincolo de “cortina de fier”, cuvântul securitate are înţelesuri diferite şi multiple, de la securitatea naţională până la securitatea societală sau umană. în statele cu democraţie consolidată conceptul de securitate traduce evoluţia raporturilor din “contractul social”, raportul firesc dintre monopolul violenţei fizice legitime acordat suveranului reprezentat de stat sau de statul naţiune şi libertăţile cetăţeanului convertite în discursul securităţii umane (apărarea drepturilor fundamentale ale omului).
Evenimentele din ultima vreme, printre care jaful de la casa de schimb valutar din Braşov şi cel de la Banca Transilvania din Cluj, au arătat, pe de o parte, că “violenţa legitimă” exercitată de stat este insuficientă nu numai pentru securitatea bancară, ci, mai ales, pentru securitatea cetăţeanului.
Cu toate măsurile de pază luate de bancă prin intermediul firmelor de pază, cu tot efortul serviciilor de informaţii şi al poliţiei, hoţii au acţionat ca la carte. Reacţiile ministrului de interne s-au dovedit pe cât de acuzatoare la adresa băncii, pe atât de neprofesioniste prin propunerile de angajare a noi poliţişti. Ori ministrul nu înţelege despre ce este vorba, ori doreşte să obţină bani mai mulţi pentru ministerul său .
A angaja încă două mii de poliţişti neprofesionişti înseamnă risipă de resurse şi bani, mai ales că provocările la adresa securităţii sunt, astăzi, mult mai perverse şi mi-aş permite să spun că au un grad mult mai ridicat de pericol, depăşind cu mult posibilităţile poliţiei şi ale jandarmeriei.
Educaţia în domeniul securităţii are, din acest punct de vedere, un rol esenţial.
Din păcate, când se discută despre “siguranţa naţională”, politicienii se gândesc la “performanţa” serviciilor de informaţii şi a ministerelor coercitive precum armata şi internele. De aici, şi decalajul dintre securitatea statului şi securitatea cetăţenilor.
Să spunem că am putea înţelege acest tip de discurs, ce ascunde rivalităţi politice, şantaj şi protejarea anumitor interese.
Mai puţin putem înţelege mediul privat, mai ales atunci când acesta ştie sigur că statul nu-i va acorda decât o protecţie sumară.
Săptămâna trecută am fost invitat, la Cluj, la o conferinţă despre securitatea comunităţii şi a cetăţeanului. Am avut ocazia să stau de vorbă cu lideri de opinie, foşti şefi de servicii de informaţii, precum Claudiu Săftoiu, senatori, deputaţi, oameni de presă şi reprezentanţi ai unor bănci ce au sedii şi la Cluj. Am ascultat cuminte discursurile cel puţin neutre ale unor reprezentanţi ai firmelor de pază şi ai băncilor, constatând că toată lumea era mulţumită de cum şi-a făcut treaba. N-au fost victime, banii erau asiguraţi, banca avea camere de supraveghere, firma de pază a acţionat la timp, cu alte cuvinte totul era în ordine. Mai lipseau doar hoţii să se justifice şi aveam un caz închis.
Am încercat imediat să provoc o discuţie, cu toate că “spiritul molcom ardelean” al celor mai mulţi participanţi făcea aproape imposibilă o dezbatere reală. Aici pot fi criticaţi şi moderatorii, mai ales că puseseră, oarecum, lucrurile într-un şablon numit convenţional”„tehnică de comunicare”. întrebând banca dacă are manager de securitate, răspunsul a fost afirmativ, numai că din descrierea făcută acestui tip de profesionist reieşea că percepţiile erau total diferite. Noi nu spionăm angajaţii, mi-a spus unul dintre interlocutori. Noi suntem practicieni, şi nu teoreticieni, mi-a spus un reprezentant al unei mari companii de pază, cu o uşoară mină de “cunoscător”.
Am realizat atunci că este nevoie să reiau discursul pentru a lămuri statutul “managerului de securitate”. în naivitatea mea, credeam că măcar profesioniştii din domeniul siguranţei bunurilor şi ai cetăţeanului cunosc oferta lansată de UBB cu doi ani înainte, privind “studiile de securitate” la nivel civil. Am simţit însă şi o mândrie personală, dată de faptul că eram iarăşi cu câţiva ani înaintea societăţii româneşti şi clujene şi că împreună cu profesorul Andrei Marga am intuit, înainte de aceste evenimente, nevoia unor astfel de studii la Cluj şi în România.
Am convenit imediat cu interlocutorii mei să definesc ce este acest manager de securitate, atât de prezent în corporaţiile şi firmele multinaţionale. Managerul de securitate este acel profesionist ce se ocupă de gestiunea (într-o instituţie publică sau privată) activităţilor de risc urmărind prevenirea, combaterea şi descurajarea unor acţiuni care pun în pericol securitatea instituţiei sale. în lumea bună, este o persoană respectată atât de angajatori, cât şi de beneficiarii serviciilor oferite de diferite instituţii.
în atribuţiile sale intră nu numai activităţi de siguranţă, ci şi informative, precum cunoaşterea riscurilor la care se supun angajaţii,a analizei sociologice a mediului intern şi extern în care operează instituţia etc. El lucrează strâns cu furnizorii publici şi privaţi de securitate, încercând zilnic să minimalizeze factorii de risc la adresa instituţiei pe care o reprezintă. în finalul discuţiei am reuşit să trezesc interes din partea tuturor participanţilor la conferinţă. Managerul de securitate nu poate face minuni, dar prezenţa lui într-o bancă era mai mult decât necesară, în ciuda costurilor pe care le presupune această instituţie.
în finalul conferinţei, toţi am fost de acord că legile siguranţei naţionale trebuie înţelese şi prezentate atât în dinamica societăţii, cât şi în complexitatea şi complementaritatea conceptului de securitate. Ele trebuie obligatoriu să iasă din sfera “siguranţei naţionale” şi să treacă în sfera “securităţii umane şi societale”, mai ales că noile ameninţări depăşesc cu mult posibilităţile de intervenţie ale statelor naţionale. Noile legi trebuie să includă nu numai instituţiile statului, ci şi firmele private de pază, precum şi universităţile civile ofertante de studii de securitate.
