Oamenii politici prinşi cu fofârlica au o sumedenie de strategii de scăpare, deşi orice om de bună credinţă nu şi-ar mai pierde vremea să-i asculte şi i-ar cataloga direct drept mincinoşi ordinari. Unii mincinoşi preferă să spună că nu aveau toate datele, iar acum, intrând în posesia pietrei filosofale, s-au luminat şi au reevaluat situaţia. De pildă, dl. Ponta a ajuns la guvernare în mai, anul trecut, după o moţiune de cenzură adoptată de Parlament în care îl acuza pe antecesorul său, dl. Ungureanu, împreună cu tot guvernul său şi cu preşedintele Băsescu, de trădarea şi vânzarea interesului naţional, pentru emiterea unor acorduri de explorare/ dezvoltare/ exploatare a unor perimetre de către Chevron, pentru găsirea de gaze de şist. Cu o seninătate cinică, dl. Ponta spunea deunăzi că s-a răzgândit, că tema va reprezenta „o zonă de interes" pentru guvernul său, că „ideea trebuie tratată serios pozitiv", iar noua poziţie diametral opusă celei dinaintea alegerilor are de-a face doar cu considerentele pragmatice exemplificate de Polonia - pe care abia ce le-a aflat de când s-a apucat de studiat pe la guvern - unde gazele naturale se vor ieftini dacă se vor găsi zăcăminte exploatabile în şisturi şi dacă toate estimările se vor adeveri. (Între noi fie vorba, nici Polonia, nici marile companii concesionare habar n-au încă ce e cu gazele de şist acolo, despre cantităţi, posibilităţi reale de valorificare, efecte asupra mediului).
Dl. Antonescu dă dovadă, în general, de multă statornicie în ceea ce susţine. De pildă, în ultimii nouă ani nu cred să fi luat public cuvântul măcar vreo singură dată şi să nu se fi răţoit la dl. Băsescu, devenit cheia de boltă a tulburărilor obsesiv-compulsive care par să-l chinuie tot mai tare. Altfel, încă din vremea când era condus de dl. Tăriceanu şi până mai ieri, fiecare fruntaş liberal, inclusiv dl. Antonescu, fireşte, se declarau susţinători fervenţi ai republicii parlamentare, în care preşedintele să aibă rolul de reprezentare al muşcatei din fereastra Cotrocenilor, aidoma unui „monarh republican". De cum s-a trezit şef peste un fel de comisie constituantă, dl. Antonescu s-a sucit, aducându-şi aminte că are nişte alegeri prezidenţiale de câştigat şi că pe formula republicii parlamentare rămâne cam pe dinafară. „Tentaţia de a stabili un şef, pe care a speculat-o excesiv Traian Băsescu, trebuie rezolvată de către noi. Dacă facem o republică parlamentară, toată puterea, dar toată!, se va duce la primul-ministru. Abia atunci există riscul concentrării puterii", a spus dl. Antonescu. Vă rog să observaţi noile dovezi care atestă fără dubii faptul că viitorul prezidenţiabil şi dictatoraş de ocazie şi-a pierdut de mult simţul ridicolului. Dacă aveţi încă dubii, urmăriţi-l seară de seară la şedinţele publice de îmbălsămare de la Antena 3 şi vă veţi convinge.
Să revenim puţin la dl. Ponta şi la felul său aparte de a înţelege consecvenţa politică, deşi, în acest caz particular, consecvenţa oarbă ar fi fost cu adevărat de evitat. Prin octombrie, dl. Ponta vorbea despre proiectul USL de reformă a instituţiilor, cărora avea de gând să le redea independenţa şi autonomia funcţională într-un mod aparte: prin control parlamentar complet. „Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM-ului şi siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice". Tradus, dl. Ponta dorea ca instituţia de bază a sistemului judiciar, împreună cu parchetele, să fie aduse sub controlul unei alte puteri din stat, legislativul, iar când spunea prăpăstiile astea nu i se zbătea nici un muşchiuleţ pe figura-i ingenuă de procuror! Între timp, nu a mai revenit asupra năzbâtiei, iar după întrevederea cu dl. Barroso, la Bruxelles, şi-a reafirmat dorinţa de a respecta cele transmise de Comisie prin raportul de săptămâna trecută. Dar, cu limbajul multiplu al premierului ne-am obişnuit şi, oricât îşi doreşte să exprime echilibru şi fermitate în ieşirile publice, încă simt un fior rece pe spate imaginându-mi cum va arăta constituţia pe care o va năşi împreună cu camaradul Antonescu.
De cealaltă parte, există un exemplu de consecvenţă desăvârşită, al unui personaj apărut mai recent prin presa română, că locuieşte de câţiva ani la Bruxelles, euro-parlamentarul socialist Cătălin Ivan, proaspăt uns purtător de cuvânt al PSD. Împreună cu colegii săi euro-parlamentari ai grupurilor din USL, s-au răţoit la Comisia Europeană, au chemat comisarii la ordine în plenul Parlamentului şi a declarat că MCV ar trebui să înceteze, pentru că e un mecanism care trebuia să se încheie încă din 2010. Nu am înţeles cine şi după ce criterii l-a numit purtător de cuvânt la PSD şi m-am mirat să aflu asta, mai cu seamă cu cât auzisem cu mai multe ocazii unele declaraţii ale sale de o agresivitate feroce şi tălâmbă la adresa instituţiilor Uniunii Europene. Dl. Ivan rămâne consecvent în a nu înţelege că de 6 ani încheiaţi încoace au fost extrem de puţine cazurile în care decidenţii de la Bucureşti să merite vreun preţ pe cuvântul lor dat, limbajul dublu şi minciuna ridicată la rang de politică de stat în manieră aproape transparentă fiind evidente. Or, cum se poate să ai un aşa tupeu şi să-ţi arăţi muştarul sărit când Comisia îţi sugerează, pentru a nu-ştiu-câta oară, că, deşi îşi „exprimă speranţa" în progrese vizibile, parcă ţi-ar pune la îndoială promisiunile de îndreptare. Aşadar, după ce că ţi-ai bătut joc de statul de drept până acolo unde OSCE, Comisia de la Veneţia şi Comisia Europeană au crezut de cuviinţă că trebuie să te tragă de urechi, acum vii şi ceri să fii lăsat în pace şi să ţi se acorde credit total. Nu, dl. Ivan nu poate fi acuzat de inconsecvenţă, nici măcar de dublu limbaj, ci de malevolenţă sau, în cel mai bun caz, de prostie bubuitoare. Asta n-ar fi mare lucru dacă nu ar vorbi în numele PSD, principalul partid de guvernământ, al cărui şef este şi prim-ministru.
Despre toţi se spune că răspund politic, la alegerile viitoare. Răspund pe naiba. Din cărţile bune ştim că sistemul se reproduce, iar răspunderea politică este un concept într-atât de fluid, încât poate însemna orice în funcţie de cine îl foloseşte. Totuşi, un stat de drept şi nimic altceva reprezintă acel ansamblu de mecanisme de control reciproc care împiedică sistemul să se reproducă la nesfârşit. Iar baza statului de drept este Constituţia. Vă sună cunoscut? E acea lege fundamentală pe care băieţii de la putere vor s-o schimbe prin referendum cu participare limitată la minimum 30%, adică, la limită, cu votul a 15%+1 din populaţia ţării. Nu de alta, dar să scape ţara de dictatura lui Băsescu şi să fie siguri că nicio altă dictatură nu le va mai periclita domnia veşnică. Hasta la victoria siempre, democraţilor!
