Demagogia cu care, chipurile, apãrã interesele sindicalistilor de rând sfideazã inteligenta celor care înteleg... chiar si minimal, mecanismele de functionare ale economiei.
Pozeazã drept cocosi în fata camerelor de luat vederi, amenintã cu greve si proteste în stradã, santajeazã guverne, dar profitã personal de pe urma slãbiciunii si trecutului noduros al oamenilor politici. Sunt, realmente, un pericol serios pentru stabilitatea economiei nationale, de care, de bine-de rãu, cu totii suntem dependenti.
... cã abjectele personaje de mai sus si-ar pierde menirea de a stropi spre ventilator cu substante urât mirositoare dacã factorii de decizie politicã ar fi în stare sã stea drepti. Homo Politicus aratã teribil, din perspectivã evolutionistã.
Dacã trecutul paleo-antropologic surprinde ipostaze intermediare sau alternative pânã la Homo Sapiens, anume Erectus (referindu-se, desigur, la pozitia vertical-dreaptã a corpului) si Faber (Creatorul, Fãuritorul), Politicus-ul seamãnã cu un exemplar care a suferit un regres ontogenetic sever, pânã la un stadiu net inferior: nu produce, nici nu transformã, nimic în nimic util, iar bãtosenia afisatã cu orice prilej nu tine loc de verticalitate.
... cã revolta împotriva deciziilor politice aberante nu mai are doar o componentã eticã, ci si una strict pragmaticã, legatã de supravietuire. Chiar si acum un an, când Guvernul era umplut cu acelasi tip de aluat politic searbãd, nãzbâtiile puteau fi privite cu oarecare detasare.
Economia „duduia”, vorba unui fost manechin si biker celebru, rezultatele financiare ale companiilor cresteau ca Fãt-Frumos, banii veneau gârlã spre bugetul statului, salariile sporeau, pensiile, asijderea, bugetari si salariati din mediul privat deopotrivã ne simteam buzunarele mai pline de la un an la altul, iar comerciantii pãreau sã fi descoperit între Carpati noul El Dorado.
Profetul noii si minunatei lumi noi purta un nume vag familiar, Sopinghauãr, care si-a scris întreaga operã în foiletoane prin reviste glossy, cu gagici slabe si fotosopate, masculi uleiosi si copii cu pãr cret si ochi albastri. însã vremurile s-au schimbat dramatic, doar oamenii, în inertia lor sinucigasã, tind sã rãmânã aceiasi. Politicus-ul s-a cocotat pe postamentul puterii si peroreazã sec pe aceleasi game vechi, degeaba. Povestile nu mai tin de foame nimãnui. Circul nu mai tine loc de pâine. Timpul a expirat.
Prin templele lui Sopinghauãr plâng în pumni studentele date afarã de la tejghele, care nu mai au cu ce sã-si plãteascã facultatea a cãrei titulaturã abia dacã o mai tin minte.
Bilanturile periodice ale companiilor îi fac sã plângã în pumni pe toti: sefii taie din protocoale si deplasãri anti-stres, angajatii taie din ifose, credite si felii de pâine la micul dejun, bugetul statului taie din încasãri, bugetarii îsi taie craca de sub picioare amenintând cu greve inutile ce le-ar tãia, la rându-le, din bãnutii de la platã, iar cei rãmasi ar tãia-o din tarã dacã ar mai avea unde. Numai nodul gordian nu se lasã nicicum tãiat.
... cã presa controlatã de vechi dusmani la sânge ajunge sã punã bazele unui cartel al informatiei. Stiri reale sunt barate de la publicare sau ajung deformate spre citire, cum e cazul celor despre reluarea discutiilor pentru proiectul RMGC de la Rosia Montanã, cu toate încrengãturile halucinante ale întregii afaceri, încã doar bãnuite. Stirile false populeazã toate suporturile media si aflãm de mii de ori pe zi cã Gigi Becali e mai curat, mai uscat si cã babele se piaptãnã la lumina unei uriase vâlvãtãi de origine incertã.
... cã România ar fi devenit, nitam-nisam, „The Land of Choice”. Mã întreb dacã nu cumva Ada Milea avea mult mai mult dreptate:
„Din rozã a rãmas doar spinul,
Acum s-a terminat festinul,
Frumos s-a asternut pelinul.
Din rozã a rãmas doar spinul.”
Oare tu, dragã cititor, ce ai aflat în primele luni ale lui 2009?
