În căsuța sa cu doar două încăperi, din apropiere de Urziceni, el are o nevastă și 6 copii, risipiți ca vârstă între 19 și 5 ani. Plus un frate cu soția, dar care nu au decât un copil. Plus o mamă bătrână, de care trebuie să aibă grijă până la moarte. În ciuda acestor greutăți, ei încearcă să ducă o viață decentă, din care miticele hibe ale nației lor să fie cu desăvârșire excluse. Capul familiei Ion, Georgică, face bani cumpărând marfă turcească din uriașele complexe comerciale ale Bucureștiului, pe care o revinde cu preț mai mare în Cluj-Napoca, bătând drumul de o firma la alta, de la o poartă la alta. Are deja o clientelă formată, chiar dacă marfa este de calitate medie, iar prețurile disproporționate, fiindcă are marele avantaj de a scuti pe cumpărători de grija deplasării și, într-un fel, și de grija alegerii.
Tot neamul lor face parte din cultul penticostal local, motiv în plus ca ei să încerce să ducă o viață virtuoasă. Dar așa ceva este extrem de greu, fiindcă nevoile lor elementare nu sunt asigurate nicicum. Pentru ei nu există locuri de muncă (cine să aibă încredere să dea de lucru unui țigan...?). Pe urmă, situația din zonă nu-i avantajează, fiindcă or fi ei în Bărăgan, dar sunt între culturi agricole mecanizate, care se întind cât vezi cu ochii, și dau de lucru doar tractoarelor și combinelor. Pe lângă casă nu au nici măcar o palmă de teren, să-și poată înjgheba o grădină cu legume, sau un coteț amărât. Și, oricum, chiar dacă ar avea acel pământ, nimeni, niciodată nu i-a învățat pe acești copii ai naturii să facă agricultură, să-și organizeze o gospodărie, să crească animale. Au fost disprețuiți, huliți, demonizați chiar, condamnați cu vehemență pentru că strică imaginea României „afară".
Între timp, familia Ion din Bărbulești duce o viață la extrema sărăciei, încercând să dea curs imboldurilor de temelie ale vieții. Copii doresc să meargă la școală - este nevoie de haine, încălțăminte și rechizite. Micuța Sara plânge și se cere la grădiniță - nevoile sunt aceleași, plus o listă de rechizite care umple complet o foaie mototolită pe care Georgică a scoate cu năduf din buzunar, pentru a-mi proba nedreptatea sorții. Cum să faci față cu aceste cheltuieli, și pe deasupra să asiguri hrană și căldură pentru toți, când singurele surse de venit sunt alocația copiilor (320 de lei lunar) și câștigul lui Georgică (care este incert, de mai multe ori marfa i-a fost confiscată de poliție, pentru comerț ilegal)?
Sărăcia doare și mai tare atunci când se întâmplă un eveniment nedorit și neașteptat. Fata cea mare, Alina Mariana, s-a măritat la 18 ani cu un băiat dintr-o familie cu 10 copii. Bani-ioc. Acum este în ultima lună de sarcină, fătul este rău poziționat, iar femeia suferă îngrozitor. Singura soluție: cezariana. Care trebuie făcută nu pentru a feri o mămică fițoasă de suferința travaliului, sau pentru a asigura forma perfectă a capului celui mic, ci pentru a salva o viață. Poate două. Există însă un impediment: deși este vorba despre o situație de urgență, care vizează viața a doi cetățeni români cu toate drepturile de rigoare, deși este vorba despre aducerea pe lume a unui prunc într-o națiune a cărei natalitate se târăște prin galeriile cârtițelor, și a cărei populație se împuținează ca răpită peste noapte... personalul medical de la Maternitatea Polizu condiționează efectuarea cezarienei de plata unui obol de 600 lei. Pe care cele două familii încuscrite, care au împreună 16 copii, nu ai de unde să-i scoată (soțul viitoarei mămici are aceeași meserie ca și Georgică, doar că pleacă și mai departe, la Oradea).
În consecință, Georgică aleargă, transpirat și disperat, pe la toți clienții săi, doar-doar se vor îndura și-l vor ajuta cu ceva bani, pe care să-i trimită de urgență spre spital. Cei câțiva leuți pe care i-am dat pentru rechizitele Sarei au mers în același loc - Sara nu va fi primită, din nou, la grădiniță. Și îl ajut din nou - dar aceasta nu poate să-mi îndepărteze sentimentul de jale care mă copleșește atunci când dau față cu astfel de situații, în care sare în ochi întreaga strâmbătate a vieții. Când vreuna dintre tracasatele femei care trăiește racordată la spiritul secolului 21 acceptă să devină mămică, urmează o sarabandă întreagă de analize, consulturi, ecografii și scanări. Când vreo sărmană femeie de țigan se pregătește să aducă pe lume al-nu-știu-câtelea-copil primul gând al celor care o au în grijă este să-i stoarcă ceva bani. În mod paradoxal, aceasta din urmă este cea care poate aduce o contribuția mai importantă la viitorul acestei țări; fiindcă ea produce masiv capital uman care, virgin fiind, poate fi civilizat și educat în vederea integrării în societate, și a slujirii acestei societăți, în beneficiul tuturor.
Chiar dacă prin naștere, ca etnie, sunt țigani (pentru liniștea celor care apără cauze prostești, precizez că Georgică mi-a dat acordul ca eu să-i numesc, pe el și pe neamul său, „țigani"). În această țară nevrozată de goana după prosperitate, ei sunt singurii care mai au natalitate puternică, singurii care mai sunt o resursă care poate fi opusă îmbătrânirii galopante a nației române. În schimb, noi ce facem? Preferăm să-i demonizăm cu aceleași vechi clișee, să-i marginalizăm cât încape, să-i ignorăm atunci când ar trebui să ne îngrijim de drepturile lor fundamentale: dreptul la viață, dreptul la educație, dreptul la muncă. Acesta este un lux pe care nu ni-l mai putem permite: prioritatea numărul unu pentru acest stat ar trebui să fie nu asigurarea de pensii nesimțite pentru aleși și magistrați, ci asigurarea dreptului la existență demnă, și mai ales la educație și devenire, pentru fiecare dintre cei care deschid ochii asupra lumii pe aceste meleaguri.
Chiar dacă ei sunt nepoți ai țiganului Georgică, născuți de fiica sa Alina Mariana.
