Cine suntem noi? Noi suntem creștinătatea, unită de-a lungul emisferei nordice, din Alaska până în Kamceatka, în tiparul cultural al unei religii monoteiste, care a constituit timp de secole sigiliul distinctiv al acestei lumi. Dacă ar fi să imaginăm o scară a progresului și civilizației, lumea creștină ar putea aspira la titlul neoficial de „cea mai avansată civilizație a planetei". Și aici nu mă refer doar la bogăția materială manifestă a lumii creștine (care este neegalată și fără precedent, prin efectul cumulat al strădaniei înverșunate, tipic capitalistă, și al jafului cinic și scrupulos efectuat timp de secole la scara întregii planete), ci și la bogăția culturală, întruchipată de volumul și diversitatea manifestărilor culturale, sociale și organizaționale pe care se întemeiază funcționarea acestei lumi.
Creștinătatea a „inventat" capitalismul. Acesta a fost cel mai otrăvit dar pe care l-a putut oferi civilizației planetare. Potrivindu-se perfect cu cele mai rapace pofte omenești (Cecil Rhodes, cancelar al Imperiului Britanic și capitalist de frunte: „Dacă s-ar putea, m-aș duce să rod stelele"), întreținând un fals sentiment al egalității de șanse, susținând ideea păguboasă a prosperității care poate crește pe măsura poftelor și ambițiilor, capitalismul s-a făcut stăpân chiar și în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, dând peste cap viața celor mai tradiționale dintre comunitățile umane. În același timp, generalizarea capitalismului în toate sectoarele viețuirii umane a dus la o creștere explozivă a presiunii pe care umanitatea o exercită asupra mediului natural, potențând astfel ceea ce numim, poate pe bună dreptate, „criza ecologică mondială".
Dar capitalismul este și îngâmfat. Timp de patru secole și-a închipuit că archebuzele, iar mai apoi tunurile și mitralierele, sunt suficiente pentru a-și impune dominația asupra „popoarelor barbare", peste tot pe suprafața planetei. Prin capacitatea marilor sale nave maritime, comerciale sau de război, prin transformarea întregii planete în domeniul său de vânătoare, capitalismul de sorginte creștină s-a considerat a fi stăpânul planetei, atribuindu-și și un rol „civilizator" (ignorând că el îi numea drept „sălbatici" doar pe cei a căror cultură nu era capabil să o înțeleagă și s-o aprecieze...), transformându-se într-un fel de instanță supremă, cu drept de posesie și dispoziție asupra averilor și destinelor tuturor popoarelor planetei.
În acest delir al posesiei și al dreptului discreționar, capitalismul creștin a uitat un lucru elementar, care ține de bunul-simț: să afle cum văd lucrurile vecinii săi. Nuuu... aceștia erau fie dușmani, fie cantități neglijabile, fie complicații inutile. Dușmanii, fie ei turci sau tătari, erau buni numai dacă erau alungați cât mai departe, de preferat dincolo de o mare, iar ceilalți, cum a fost cazul nativilor americani, au fost „buni" doar în măsura în care au pierit, fie pentru a face loc înverșunaților coloniști creștini, fie trudind în mine, scoțând aur pentru regii iberici. E prea târziu pentru a drege busuiocul, răul a fost deja făcut - el este scrijelit cu foc pe fruntea trufașului capitalism creștin. Și răul continuă, fiindcă vârful de lance al capitalismului creștin, rudimentar în concepții și absurd în atitudini (am numit aici Statele Unite ale Americii, jandarmul planetar cu mușchi în loc de creier), se străduiește să impună criteriile culturale proprii întregii planete. Este ceea ce face tulburând relațiile cu China sau cu Myanmar, cu subiecte care țin de drepturile omului, sau tensionând relațiile cu Rusia cu obsesia de extindere a sferei sale de influență, sau - și mai grav - încercând să susțină „revoluții democratice" în țările arabe. Tot strașnicul energumen nord-american este creatorul celei mai rușinoase structuri de separare între două națiuni creștine: palisada construită la granița cu Mexic are deja 930 km în picioare, din cei 1.123 km prevăzuți prin legi votate de forurile legislative supreme ale S.U.A.
Rezultatele se văd. Și nu sunt deloc pe placul celor din tărâmul de naștere al capitalismului, Europa, care este cel mai expus sector al creștinătății, prin vecinătatea directă cu națiunile arabe. Tărâm care nu-și dă încă seama că acest reflux de tensiune, intoleranță și violență este, în mare măsură, rezultatul acțiunilor sale din ultimul secol, în calitate de supremă putere colonială. Papa transmite un mesaj de sărbători plin de bunăvoință, sperând că migranții își vor găsi alinarea pe meleaguri europene. El pare să ignore faptul statistic că 69 la sută din cei peste un milion de migranți intrați anul trecut în Europa sunt bărbați, în marea majoritate tineri. La fel, pare să ignore că, educați în spiritul disprețului față de „ghiauri", acești tineri migranți nu vor dori nimic altceva decât să constituie și să dezvolte comunități care să funcționeze după legea „lor", nu după legile absurde și decăzute ale europenilor moleșiți de atâta îmbuibare.
Bătrâna și îngâmfata Europă trebuie să învețe una dintre lecțiile elementare ale vieții: greșelile trecutului se plătesc. Implacabil. Prin forța lucrurilor, prin marea dinamică a popoarelor de pe această planetă, Europa se trezește cu dușmanul în cetate. Iar ea, prizonieră a înaltelor principii chiar de ea create, nu poate să-l alunge, trebuie să-l primească cu pâine și sare. În felul acesta va începe Europa să plătească pentru greșelile trecutului, iar anul 2016 ar putea fi doar primul dintr-un lung și neliniștitor șir.
