Duster de România

Ţăranul, dacă se duce la oraş, tot ţărani caută, spunea Marin Preda la începutul unui roman.

Am fost la Geneva, la Salonul auto cel mai tare din lume, adică cel mai selectiv, mai elitist, şi am căutat standul Dacia.

 

De fapt, mai ales pentru asta m-am dus. Am vrut să văd România acolo şi nu m-am dus liniştit. Am mers cu inima strânsă, cu emoţie, cu oarecare spaimă de penibil. Am văzut de multe ori prezenţa României la târguri şi de cele mai multe ori mi-a părut slabă, timorată, jenantă şi improvizată. Acum nu era vorba de vinuri, de agricultură sau de rulmenţi, lucruri mai uşor de arătat de către noi. Este vorba de industria automobilului, aflată în vârful dezvoltării tehnologice şi în vârful luxului, acolo unde companiile şi chiar ţările investesc cel mai mult.

 

Taximetristul care mă duce spre salon îmi vorbeşte despre Mercedes şi lansările de prototipuri pentru maşinile japoneze, şi caut să-l întreb despre criză. Nicio criză, spune el, la insistenţele prietenului meu, Ovidiu, poate în Grecia. Mă mir că nu zice de România, gândesc eu fără voce, şi cobor într-un furnicar de nedescris. Cum o să găsesc standul Dacia, probabil e undeva la margine?

 

Nu fac decat 10 metri, pe platoul de la etajul I, cel cu Ferrari, Lamborghini, Maybach etc. şi văd deja un sector spaţios cu o inscripţie mare: DUSTER. Nu-mi vine să cred, nu mă apropii imediat, dau o tură pe lângă stand, fac fotografii şi mă uit cu coada ochiului peste mulţime.

 

 Oare este cineva la standul nostru? Mă apropii cu grijă, ca şi cum aş deschide hârtia creponată de pe un cadou: la standul Dacia este plin. Incerc să fotografiez, dar este greu şi să privesc de aproape primul SUV adevărat produs în Europa de Est pentru că este plin de oameni. Mă uit la hainele lor: nu sunt bogaţii lumii, dar sunt foarte mulţi oameni tineri. Intră în maşină, citesc pliante, se uită la detalii, cer să vadă motorul. Standul este perfect organizat: automate de informaţii, motoare demonstrative care funcţionează, proiecţii, mici obiecte promoţionale date gratis (singurul stand generos).

 

Mă rătăcesc de prietenii mei, specialişti în auto, ca să pot să rămân mai mult la standul nostru. Un grup de francezi se uită peste tot, sunt specialişti de la un service, iar unul spune “Pas mal, interessant”. Nişte tineri studenţi de la auto sunt acolo cu profesorul lor şi îşi iau notiţe lângă un motor demonstrativ. Intru în vorbă cu un grup de elveţieni, şi unul îmi spune că e interesantă maşina: “Se vede că este făcută de francezi”. Nu mă las şi îl provoc la un pariu: "E făcută în Romania, de către români".

 

Nu mă cred, şi când aud asta de la o franţuzoaică îmbrăcată în alb, ca o asistentă medicală, dau din cap şi mă felicită. Le spun că o să transmit felicitările unui tip Stroe, de la Piteşti. îl aud pe un vizitator întrebând dacă e adevărat că preţul e 10.000 de euro şi cât trebuie să aştepţi pentru a fi livrată. Prietenul lui se întoarce şi întreabă dacă e adevărat că are EURO 5 şi, când i se confirmă, dă din cap şi pleacă bombănind: "Arrogants, ces roumaines".

 

Mai stau ceva şi plec să văd alte standuri. Imi planific să mă întorc şi revin peste mai bine de o oră. Fac din nou fotografii, deşi greu găsesc un cadru curat, fără vizitatori. Observ că avem fetele cele mai frumoase, singurele echipate în alb, şi nu în ţinute office, fără nici un farmec, ca la alte standuri. Foarte multă lume, pensionari, studenţi, proaspăt căsătoriţi. Un fermier din Alpi cere să plece acasă cu un model aflat la expoziţie.Nu îmi iese din cap formula cu aroganţa românească spusă de acel francez. Incepe să-mi placă.

 

Poate este o formulă arogantă, dar aroganţa nu cred că este aşa de negativă cum e descrisă în dicţionare. E şi o formă de autorespect, de angajament şi luptă. Dacă nu ar fi fost francezii la Piteşti, am fi avut curajul de a face un SUV când nouă nu ne mai iese nimic? Nu mai facem nici măcar roabe, importăm totul. In scurt timp vom importa şi căruţe dacă vom avea de unde.Mă gândesc cine a lansat conceptul de aroganţă în politica noastră, evident, ca termen negativ şi îmi dau seama că este vechiul meu prieten, un fost preşedinte al României. Săraci şi cinstiţi, liniştiţi, în banca noastră, fatalişti. Acesta este proiectul nostru, pentru această schimbare de lume în care fiecare ţară îşi caută locul?

 

Plec mulţumit de la salonul auto, am văzut o Românie arogantă, una pe care o vedem foarte rar. O ţară care a riscat şi a câştigat, cel puţin în ceea ce priveşte SUV-ul nostru trimis să se bată cu produsele imaginaţiei marilor designeri occidentali. Dincolo de premierele marilor mărci, dincolo de performanţele lor, Dusterul nostru a primit drept de cetăţenie în salonul SUV-urilor şi este un lucru foarte bun. în fond, haideţi să ne punem o întrebare: câte ţări au produs un SUV în ultimii ani? Foarte puţine, iar România face parte din această listă scurtă. Una dintre puţinele liste cu recorduri pozitive pe care ne aflăm. Lista scurtă mai importantă decât prezenţa în Cartea Recordurilor cu cel mai lung cârnat, torturile sau moşii lui Oprescu, mămăligile imense sau cununile de ceapă.

 

Dar cum suntem profesionişti ai nimicului teleambalat, nimeni nu i-a invitat la vreo televiziune pe cei care au creat această maşină. Aţi văzut echipa de designeri? Pe cei de la montaj sau măcar pe cei de la marketing? E un semn bun, Duster de România este un succes dacă nu e observat de noi înşine şi televiziunile noastre minunate. Nouă ne plac urâtul, vulgarul, futilul.