„Generaţia expirată" e o sintagmă pe care am împrumutat-o doar pentru a o pune în balanţă cu neaşteptata „generaţie aşteptată". Zilele trecute, un amic îmi reproşa de ce nu fac o pledoarie pentru tânăra generaţie care ar trebui să vină puternic în decizia politică şi administrativă pe principiul deja celebru „Biologia schimbă România". „Domnule nu se mai poate aşa, câtă vreme sunt tot aceiaşi oameni, nu avem cum să urnim lucrurile", îmi zicea amicul. În principiu, avea dreptate. Nu ştiu, în schimb, dacă îşi formase şi o imagine coerentă a celor care ar trebui să vină în locul actualei garnituri.
Nu sunt adeptul celor care cataloghează virtutea în funcţie de vârstă, sex sau rasă. Cred, pur şi simplu, că poţi fi valoros fie că ai 18 ani fie 81. Dar pentru că vin alegerile parlamentare şi întotdeauna partidele politice fac un inventar al tinerilor - potenţiali candidaţi, m-am gândit serios la mult aşteptata (de mai bine de 20 de ani) generaţie tânără. Între timp, de altfel, s-a şi maturizat. Fără a generaliza, cei mai mulţi tineri care s-au consacrat în viaţa politică postdecembristă au dovedit calităţi mult mai bune decât majoritatea predecesorilor lor. Aş spune că învăţăceii sau ucenicii de pe Dâmboviţa sau de pe Someş şi-au depăşit condiţia, dar şi maeştrii. Au excelat în practici pe care le-am fi dorit demult apuse. Au deprins repede cum stă treaba într-un partid, că e bine să te dai pe lângă cel care are puterea unei organizaţii, ca mai apoi dacă e cazul, să îi grăbeşti sfârşitul (politic, desigur). Nu lipseşte mesajul dublu, lipsa unor opinii ferme, ca să ai posibilitatea unei schimbări cu 180 de grade. Doar se poartă. Şi în scurt timp ai toate şansele să devii una din speranţele partidului.
În schimb, spre deosebire de cei pe care vor să îi copieze, mulţi dintre tinerii aspiranţi la înalte demnităţi au avut parte de o instruire sumară. Mi-am adus aminte de o poezie a lui Alexei Mateevici, pe care am învaţat-o în clasa a şasea, „Limba noastră". Primele versuri sunau aşa: „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată". Abia acum am înţeles de ce unii se exprimă atât de greu. Au luat, la propriu, aceste versuri şi neavând vocaţie de exploratori, le-a fost probabil teamă să se aventureze mai adânc şi să descopere atât de neînţelesele, pentru ei, taine ale limbii române. Cel mai bun exemplu e Elena Băsescu, dar credeţi-mă avem exemple tari şi în Cluj! Dar ce mai contează să vorbeşti corect dacă ai şcoala vieţii!
Cum politica nu e departe de fotbal, situaţiile seamănă izbitor. După performanţele „generaţiei de aur" cu Hagi, Răducioiu, Petrescu şi compania a venit timpul „generaţiei de cauciuc". Excepţie au făcut Mutu şi Chivu, restul s-au dovedit petarde! Sper ca lucrurile să nu se repete şi în politică, nu că, Doamne fereşte, generaţia politicienilor din ultimii 20 de ani ar fi fost de aur, nici pe departe. Dar e musai să nu regresăm. Nu vă culcaţi pe-o urecehe. S-ar putea ca românii să taxeze gafele voastre repetate. Aşteptarea a fost prea mare şi lumea s-a săturat de atâtea generaţii de sacrificiu.
