Eveline Goodman-Thau

Universitatea Babeş-Bolyai o onorează, în aceste zile, pe Profesoara Eveline Goodman-Thau (Ierusalim, Viena, Berlin) din raţiuni multiple.

Prima raţiune constă în valorificarea străvechii culturi şi înţelepciuni a poporului evreu, cu competenţă şi ascuţită percepere a nevoilor de orientare din lumea de astăzi. în Eine Rabinerin in Wien. Betrachtungen (Czermin Verlag, Wien, 2003), Eveline Goodman-Thau scria: “Astfel, întâlnirile evreimii şi Occidentului au devenit sarcină, o sarcină care trece din biografia mea dincolo de biografia mea” (p. 15).

 

Sarcina de a reliefa iudaismul în relaţie cu Occidentul a fost satisfăcută de Eveline Goodman-Thau prin studii care rămân de referinţă, consacrate ilustrei linii Hermann Cohen – Franz Rosenzweig, în care ea însăşi se plasează, precum şi unor momente din istoria iudaismului. Ea a arătat, bunăoară, că atunci când este vorba de a înţelege Scripturile evreieşti, trebuie luată în seamă osmoza dintre a vedea, a fi şi a spune: “este o caracteristică a textelor sfinte ale tradiţiei iudaice faptul că acestea se află între a vedea şi a spune, între o experienţă şi descrierea acestei experienţe în limba oamenilor” (Sehen, Sein und Sagen. Zur Lesbarkeit religiöser Erfahrung, in „Selbstorganisation”, Dunker&Humblot, Berlin, 2000, p. 277). Ea a observat că, “precum Hermann Cohen, Franz Rosenzweig ştia: pentru a înţelege fenomenele culturale, izvoarele lor trebuie cercetate nu numai istoric, ci şi filosofico-istoric, aşadar, în contextul şi sensul cultural respectiv” (Vom Nichts zum Ich im „Stern” aus dem Quellen des Judentumms, in Wolfdietrich Schmied-Kowarzik, Hrsg., Franz Rosenzweigs „Neuer Denken”, Karl Alber, Freiburg, München, 2004, p. 990).

 

A doua raţiune constă în elocventa lămurire a relaţiei dintre modernitate şi tradiţie în cultura de astăzi. Eveline Goodman-Thau şi-a propus “să perceapă secularizarea nu numai ca depăşire a religiei, ci şi ca obiectivare în lume a tablourilor şi conţinuturilor religioase, ca şi a formelor ce rezultă de aici” (Eine Rabinerin in Wien. Betrachtungen, p. 16). De aceea, în scrierile ei găseşti mereu analize pline de conţinut ale problemelor trăite efectiv de oameni, într-un efort de a sesiza întregul acestora. Iau ca exemplu răspunsul lui Eveline Goodman-Thau la provocativa anticipare a “conflictului culturilor”. în Eine Rabinerin in Wien. Betrachtungen, se scrie: “solicitată este nu o soluţie pentru «conflictul culturilor», ci o schimbare de paradigmă. Nu de iluminism privind religia, ci de iluminism în religie este nevoie. Tradiţiile care au impregnat Europa trebuie recunoscute în istoria dezvoltării lor, ca purtători culturali nativi ai lumii occidentale” (p. 130).

 

A treia raţiune constă în concludenta explorare a moştenirilor Europei. Eveline Goodman-Thau, în Erbe und Erneuerung. Kulturphilosophie aus den Quellen des Judentums (Picus, Wien, 2004), a inventariat cu grijă “moştenirea evreiască a Europei”, plecând de la observaţia crucială: “Reflecţia asupra moştenirilor evreieşti serveşte nu numai amintirii distrugerii; ea deschide o poartă pentru un nou ethos în căutarea comună a bazelor unei convieţuiri culturale şi politice” (p. 14). Ea a pus în relief convingător ceea ce Europa  datorează singurului popor al Antichităţii care există şi astăzi şi-şi caută surse în Scripturile sale: o moştenire religioasă, o moştenire filosofică, o moştenire politico-social-culturală. Eveline Goodman-Thau a argumentat mereu că nu este posibilă depăşirea crizelor Europei fără ca Europa să-şi reconsidere “tradiţia”. “Astfel, pierderea tradiţiei în Europa este caracterizată şi de pierderea evreimii europene, care a marcat, alături de moştenirea greco-romană antică, de creştinism şi de Islam, gândirea în Europa” (p. 13-14). Ea consideră că Europa ar trebui să-şi reasume de pe acum aceste moşteniri, fără de care deja a pierdut enorm. Iar iniţiativa înfiinţării The Hebraic Graduate School of Europe in Berlin (2009), pe care şi-a asumat-o, cu sprijinul Guvernului federal al Germaniei, vine, foarte oportun, să concretizeze aceste vederi.

 

A patra raţiune constă în contribuţiile profilate la dezbaterile internaţionale de vârf ale epocii. Eveline Goodman-Thau a dat, împreună cu Joseph Cardinal Ratzinger, Johann Baptist Metz, Jürgen Moltmann, cu volumul The End of Time? The Provocation of Talking about God (Paulist Press, New York, 2004), una dintre cele mai concludente reflecţii asupra timpului din deceniile recente. Ea a argumentat că “ceea ce Iudaismul reprezintă şi a comunicat naţiunilor este ideea unui proces istoric care este susţinut de dreptate şi ethos” (p. 66) şi a pledat pentru a se accepta că “Dumnezeul lui Israel este păzitorul drepturilor şi al dreptăţii, judecătorul întregului pământ” (p. 74), iar “creaţia este încheiată doar când omul are o contrapondere” (p. 76). Eveline Goodman-Thau s-a angajat cu energie şi inteligenţă caracteristică în “controversa monoteismului”. Ea a amintit (în Monotheismus, Mystik und Memoria. Judische Formgebungen des kollektiven Gedächtnisses, în Gesine Palmer, Hrsg., Fragen nach dem einen Gott. Die Monotheismusdebatte im Kontext, Mohr Siebeck, Tübingen, 2007) legătura Israelului cu memoria eliberării şi a folosit întrebarea pusă de tatăl, lui Iosif şi fraţilor săi: “să stau în locul lui Dumnezeu?”, pentru a înfrânge optica lui Freud, care relativiza monoteismul în numele urcării proprii pe locul socotit vacant (p. 184-189). Iar cine a participat la dezbaterea de pe podium, de la München, din primăvara anului 2005, ştie cât de viguros şi amplu Eveline Goodman-Thau l-a pus în defensivă pe noul avocat al criticii monoteismului, prestigiosul egiptolog Jan Assman (cu Moses der Egypter. Entzifferung einer Gedächtnisspur, Carl Hansen, München, Wien, 1997).

 

A cincea raţiune constă în neobositul angajament cultural pentru rezolvări profund raţionale. Una din maximele lui Eveline Goodman-Thau spune: “atunci când, la capătul zilelor vom veni în faţa lui Dumnezeu, iudei şi creştini, El ne va spune: «şi unii şi ceilalţi aveţi dreptate», dar ne va întreba, de asemenea: «pe ce cale aţi păşit, ce aţi făcut?»” (Eine Rabinerin in Wien. Betrachtungen, p. 117). în mod evident, Eveline Goodman-Thau participă cu contribuţii proprii şi profilate la formarea conceptelor şi concepţiilor umanităţii timpului nostru.