“Farmecul tău de care n-ai habar”

Pe Feleac, pe drumul naţional, spre vârf, coloană de maşini. O căruţă plină ochi cu un morman de fân înalt de vreo doi metri şi o furcă-moţ este împinsă la deal de o femeie firavă, în straie de ţară. În faţă, înhămat, trage vânjos vehiculul... bărbatul femeii. În Piaţa Unirii, la fântână, o femeie se plimbă pe role albe într-o ţinută tot albă, cu fustiţă, pălărie romantică cu boruri largi, umbrelă - în ciuda vremii blânde - baston maro, şi o privire senină, o bucurie extatică de film mut, imperturbabilă, întipărite pe chipul ei fără vârstă. În centrul vechi, la o terasă, în plină acţiune, Yoko - picoloul anticerşetori, înalt, suplu, cu trăsături fine, alură boemă, părul până la umeri, ondulat şi vâlvoi, ascuns mereu de o pălărie haioasă de artist stradal parizian.

Fişa postului - îndepărtarea din preajma clienţilor a celor minimum 10-15 cerşetori pe oră care altminteri ar pune la încercare spiritul altruist al mesenilor. Vigilent, îi alungă prompt şi discret, iar ei îi ştiu deja de frică. Până la micuţa cu flori. O fetiţă de vreo cinci ani, tuciurie, bucălată şi buclată, care s-a înfăţişat la terasă mimând intenţia de vânzare a celor câteva narcise ofilite pe care le strivise deja cu mânuţele, exploatându-le de ore bune. Câteva clipe mai târziu temutul Yoko în dialog cu "victima": "Te rog, te roog frumos... te rooog să pleci!"... Ea, neclintită. Îşi încleştase picioruşele dolofane, pregătită parcă pentru confruntarea corp la corp pe care o anticipa. Yoko, dezarmat, a aplicat singura strategie pe care şi-a putut-o imagina: a plătit-o! Ce nu merge cu binişorul, merge cu bani. Fetiţa a plecat victorioasă, ca şi aparţinătorii care au apărut hulpavi de după colţ, pentru colectarea prăzii. 20 de minute mai târziu, micuţa a revenit.

La aceeaşi terasă, cinci crai, într-o zgomotos proclamată seară a băieţilor, analizau critic piaţa domniţelor din metropolă. Privind lung după un căţel plimbat de o domnişoară, remarcau grobian, complice: "Uuu, daaa!", din ciclul "ce mămici au ceilalţi copii". În acelaşi timp şi cadru se conturase în zare o siluetă graţioasă şi interesantă prin contrastul cromatic de efect dintre piesele vestimentare. Rochie neagră, scurtă, vaporoasă, ciorapi groşi roşu intens şi, credeam, balerini în aceeaşi nuanţă. Apropiindu-se, am realizat că tânăra făptură era, de fapt, desculţă (fară a fi sau a avea aspect de boschetară) şi dansa haotic, sărind fără direcţie dintr-o parte în alta, oprindu-se din când în când pentru conversaţii telegrafice cu diverşi necunoscuţi, spre mirarea şi amuzamentul acestora. Câteva minute mai târziu, fără să se fi petrecut ceva anume, fata a făcut stânga-mprejur şi s-a îndreptat, vădit iritată, cu paşi apăsaţi, spre locul de unde răsărise.

Într-un popular pub studenţesc apare Mihaela, client şi personaj permanent al cârciumilor boeme din Cluj. Vine la prânz la cafea în pijama, papuci de casă şi o pungă. Punga lui Superman, bagheta magică, instrument de metamorfoză. Căci, cu ajutorul ei, la apus, frumoasa adormită, lepădându-şi pe nevăzute pijamaua, devine o divă retro cu mişcări teatrale, cu părul creţ, bentiţă cu pene pe frunte, rochie cu paiete, pantofi cu toc şi ţigaretă în sipcă. Spre dimineaţă aşază două scaune - de fapt aranjează decorul - şi face spectacole pentru meseni, interpretând diverse personaje, pe tot atâtea voci. În timp ce scriu, mama îmi trimite un link la pagina de Facebook a lui Mircea Dinescu, la poemul "Ţară": "O, curviştină dulce de bizanţ/ în descompus amor c-un principe neamţ/ care ţi-a fost în tinereţe rigă,/ iar ai ratat un puci de mămăligă/ fugind în bigudiuri şi-n capot/ la oteve c-un chipeş matelot/ ce te-a sedus proptindu-te pieziş/ în gangul şcolii de la păltiniş/ de mă apucă boala lui rîmaru/ la coadă, la matache măcelaru,/ să caut printre şunci şi antricoate/ coapsele tale mult prea frământate/ şi printre fleicile de chihlimbar/ farmecul tău de care n-ai habar."

Ioana Romana Laurenţiu
partener la casa de avocatură Laurenţiu, Laurenţiu & Asociaţii