“Free Gigi” şi securitatea românilor

Trăim într-o “lume nebună”, ar spune unii, cu arestări spectaculoase şi cu dezbateri media furtunoase.

“Free Gigi” este deja o sintagmă paradigmatică pentru românul de pe “zebră”, în condiţiile în care securitatea lui individuală este prilej de tranzacţie între autorităţi, media şi hoţi de toate felurile.

 

Cu multe secole în urmă, comunităţile, cel puţin în teorie, au cedat “suveranului” prin “contract social” pârghiile asigurării securităţii lor individuale şi colective, cu alte cuvinte monopolul violenţei fizice legitime, după cum afirma Max Weber. încetul cu încetul, libertăţile noastre s-au convertit în drepturile suverane exprimate de “oligarhii” specializate în violenţa fizică şi în controlul individului. Revoluţia franceză şi războiul de independenţă american  au proclamat principiile drepturilor fundamentale, dar fără a asigura total şi fără echivoc mijloacele şi susţinerea necesară pentru împlinirea lor.

 

Statul francez de tip iacobin s-a dovedit chiar mai constrângător decât vechiul regim. Dacă monarhul absolut şi luminat conducea arbitrar, statul modern şi-a construit toate instrumentele “închisorii moderne” pe “ghilotină” şi drepturile suverane ale unei voinţe populare abstracte, aşa cum ne arată Michel Foucault. Prin poliţie, magistratură şi  închisori, în mod real statul modern a băgat în “puşcărie” întreaga  societate. Dacă statul medieval şi chiar cel premodern mai aveau frică de Dumnezeu, noul stat, format din instituţii în care “mediocritatea” este la loc de cinste,  nu mai are frică de nimeni.

 

Este suficient ca în condiţii de criză să apară un “salvator” pentru ca toată suflarea mediocrităţii funcţionăreşti să se alinieze în jurul lui, fără crâcnire şi fără idei. Mediocrii sunt buni executanţi şi buni activişti. Neavând conştiinţă, neavând educaţie aleasă decât cea dată fie prin falsificarea de diplome, fie prin convertirea din “poliţişti în magistraţi”, aşa cum s-a întâmplat în România după 1990 şi nu numai, aceştia pot executa fără minimă decenţă şi analiză orice ordin cerut de un cap vremelnic în fruntea statului modern.

 

Când simt că “suveranul” temporar pierde puterea, se reped fără ezitare în braţele unui nou “salvator”.  Exemplele le avem sub ochii noştri: în Rusia, Bielorusia, România, Bulgaria etc. Statul modern imaginat de Locke, Kant, Rousseau, Renan, Proudhon se  baza pe indivizi educaţi în spiritul “forţei dreptului” şi nu a “dreptului forţei”. Aceştia însă imaginau o societate ideală , greu de realizat şi ceea ce a ieşit a fost un monstru mai mare decât Leviathanul lui Hobbes.

 

In România, lucrurile au luat o turnură nefericită încă din 1990. O clasă de activişti şi securişti de toate tipurile au pus mâna pe averea publică, pe instituţii şi pe guvernare, fără a avea nici  legitimitate şi nici educaţie. Tribunalele erau înţesate de “poliţişti” cu dreptul făcut la fără frecvenţă , cu examene date pe la colţuri şi cu diplome obţinute pe căi mai mult sau mai puţin dubioase. Scandalurile legate de diplomele falsificate ne confirmă  afirmaţiile.

 

Nu spun că toţi sunt aşa, dar iată că scandalul diplomelor confirmă faptul că aşa sunt o mare parte, care, din păcate, astăzi decide soarta românilor. Imaginea din ultimele zile ne arată un român furat, tâlhărit, violat şi a cărui securitate individuală contează prea puţin. La comandă, “mediocritatea” arestează sau judecă fără a da socoteală nimănui. Ea este, din păcate, încurajată de la vârful statului şi nu este oprită nici măcar de instituţiile europene, care lasă impresia că, din motive politice, au devenit complice la prefaţarea “închisorii” românilor.

 

Dacă vor fi arestaţi jurnalişti, formatori de opinie, lideri politici şi universitari, mediocritatea va zice doar că şi-a făcut datoria către “suveran”, că de!!!, aşa spune “constractul social”. Dacă Gigi Becali, Puiu Popoviciu şi alţi bogătaşi ai momentului pot fi arestaţi, atunci de ce nu ar putea fi arestaţi nişte “amărâţi” de formatori de opinie?

Securitatea românilor este, de acum, o himeră. Paradoxul este că trăim acest sentiment al insecurităţii chiar în cadrul Uniunii Europene.