Gaze naturale şi abdominale

Întors din vizita recentă din Marea Neagră, la bordul navei de explorare DeepWater Champion, preşedintelui îi ies calculele de minune: un perimetru dintr-un total posibil de cinci prezintă şanse mari ca să ascundă 100-110 miliarde de metri cubi de gaze, mai mult decât anunţaseră OMV şi Exxon, o cantitate similară cu rezervele sigure de gaze naturale ale României în momentul de faţă şi de vreo 7 ori consumul total anual al ţării. Iar estimările spun că ar putea exista zăcăminte importante şi în alte perimetre din zona obţinută de România în urma încheierii diferendului teritorial cu Ucraina, în urmă cu 3 ani.

Dl. Băsescu a atins însă şi alt subiect, cerând parlamentului "să privească cu maximă responsabilitate" chestiunea producerii energiei şi din gaze de şist, tocmai a doua zi după ce o delegaţie a celuilalt uriaş energetic american, Chevron, vizitase Ministerul Economiei, "dorind să se asigure că pot începe proiectul" care vizează forajul la mare adâncime pentru scoaterea gazelor de şist în zona Bârlad prin aşa-numita fracturare hidraulică a rocilor ("fracking"). Această temă este însă extrem de delicată. Chevron, o companie recunoscută pentru catastrofele de mediu pe care le-a provocat în istorie, beneficiază de un lobby agresiv de la cel mai înalt nivel în SUA. La întâlnirea de ieri a fost prezent ambasadorul Mark Gittenstein, iar Bulgaria, ţară care a decis anularea licenţei de explorare acordată anterior, a primit o vizită intempestivă chiar din partea secretarului de stat Hillary Clinton, care a criticat pe faţă Parlamentul bulgar pentru decizia de a interzice procedeul fracturării hidraulice.
Până de curând, fracking-ul reprezenta o mare enigmă a companiilor energetice, care refuzau să explice procedeul, invocând patentul tehnologic şi secretul industrial. Câteva incidente petrecute tocmai în SUA, ţară unde gazele de şist reprezintă o sursă importantă de energie, l-au făcut pe preşedintele Barack Obama să includă subiectul în discursul său despre starea naţiunii, în care şi-a exprimat intenţia de a promova un act prin care să oblige companiile să publice lista de substanţe chimice potenţial periculoase utilizate în fracking. Neoficial, lista cuprinde doar delicateţuri: ca aperitiv, nişte hidrocarburi aromatice şi cancerigene (benzen, de exemplu), garnisite cu particule radioactive menite să măsoare fracturile reuşite în rocă (izotopi de toate felurile, de la crom şi cobalt, la antimoniu şi aur, stronţiu, iod, scandiu şi multe altele). Antigelul (etilenglicol) nu cauzează decât moartea, metanolul deranjează niţel vederea, până la dispariţia ei cu totul, acidul boric blochează doar rinichii, iar de intoxicaţiile cu plumb nu moare nimeni chiar imediat, ci doar se poate lăsa cu retard mintal, inclusiv pentru nou-născuţii mamelor contaminate.

Să ne înţelegem: orice industrie are riscurile sale de mediu, cunoscute, asumate şi, pe cât posibil, diminuate în procesele tehnologice. Orice reglementări în materie vin să pună presiunea publică a statului asupra industriaşilor, care, în caz contrar, la o adică, ar putea veni, exploata, pleca şi lăsa situl industrial şi zona din jur de nelocuit. Chevron a ales România pentru că legislaţia românească nu are habar de fracking şi nimeni nu îşi pune această problemă. În absenţa unei normări a domeniului, prin care companiilor să li se impună transparenţă şi condiţii stricte de explorare şi exploatare, cu precizări clare privind despăgubiri în cazul nerespectării normelor, giganţii energetici pot face practic orice. De asemenea, oamenii care trăiesc în perimetrele vizate trebuie să ştie riscurile la care se supun în cazul în care compania va decide să pună accentul pe eficientizarea costurilor şi să adopte tehnologii ieftine. Cel mai mic rabat de la perfecţiunea construcţiei unei sonde, cea mai mică fisură a "cămăşii" ei, cea mai nesemnificativă scurgere de fluide de fracturare în pânza freatică poate însemna o adevărată catastrofă ecologică. În plus, cercetările de până acum nu au arătat încă măsura în care fracking-ul contribuie la generarea unor mişcări seismice, de amplitudine necunoscută, însă de ajuns de periculoase pentru ca britanicii să fi decis suspendarea exploatărilor în zona Blackpool, până la clarificarea completă a subiectului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că fracking-ul presupune folosirea unor cantităţi uriaşe de apă, într-o perioadă în care inclusiv România traversează perioade îndelungate de secetă pedologică, inclusiv în zona Bârladului şi Aradului (alt perimetru vizat pentru gaze de şist). Dar cel mai îngrijorător aspect este înfiorătoarea secretomanie a autorităţilor şi a companiei. Primarii localităţilor respective află din presă despre intenţiile autorităţilor superioare de a le concesiona terenurile unor companii energetice. Puşi în faţa unor documentaţii complete, cu tot cu avizele de mediu eliberate într-o tăcere asurzitoare, sunt obligaţi de lege să elibereze certificatele de urbanism, în completă necunoştinţă de cauză.
Protestele de la Bucureşti au adunat 15 oameni, ridicaţi de jandarmi în trei rânduri, neavând astfel nici un succes în faţa puterii de persuasiune a celor de la Chevron.

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi ministrul Dezvoltării, Cristian Petrescu, sunt cei care ieri s-au pronunţat cu subiect şi predicat ferm în favoarea exploatării gazelor de şist prin tehnologia fracking-ului. Totuşi, nici până acum nu am aflat concret beneficiile şi riscurile din gura autorităţilor române. Datele preliminarii arată că România este din nou pe punctul de a-şi oferi pe tavă resursele, reprezentanţii săi cedând nepermis de mult în negocieri, din prostie, lipsă de informare sau interes personal. Nu am auzit nici opoziţia să cârâie, mai ales că momentan şi-au luat un concediu, loviţi fiind de o formă necunoscută de astenie de primăvară parlamentară în formă continuată.
Aşadar: Ce cantităţi se estimează că ar fi prezente în zăcămintele neconvenţionale? Care sunt beneficiile României şi ale românilor de pe urma exploatării? Care sunt riscurile de mediu (contaminarea apei freatice, poluarea aerului, creşterea emisiei de gaze cu efect de seră, descărcări seismice) la care sunt supuse zonele adiacente perimetrelor de exploatare? Cât de extinse sunt zonele afectate de o eventuală poluare accidentală? Ce substanţe periculoase se folosesc în fracking şi care sunt riscurile lor din perspectiva sănătăţii publice? Care sunt datele financiare exacte ale afacerii? Câtă încredere merită Chevron, după uriaşele catastrofe ecologice provocate în trecut? Este inadmisibil ca reprezentanţii statului român să dea mână liberă americanilor până când nu se vor face publice răspunsurile la aceste întrebări.

Toată povestea este un exemplu din multele în care suntem luaţi de proşti, servindu-ni-se nişte flatulenţe împachetate în cuvinte mari şi nobile. Tot gaze, tot naturale.

* Despre cum ne-ar putea schimba fundamental viaţa gazele din Marea Neagră, săptămâna viitoare. Efectele sunt mai alambicate decât par, aşa încât fiţi pe fază!