Georg Weber și sașii Transilvaniei

Emigrant la capătul războiului și devenit profesor la cunoscuta universitate germană, acesta se împrietenise cu sociologi clujeni înainte de 1989. În 1990, ca decan al Facultății de Istorie și Filosofie, am dat curs propunerii sale. Apoi, din 1993, ca rector al Universității Babeș Bolyai, am stabilit o cooperare extinsă. Am fost de multe ori oaspetele Universității din Münster, în calitate de bursier german, apoi pentru a susține conferințe. Am și documentat mai multe volume personale la biblioteca excelent echipată a renumitei universități din Westfalia.
Georg Weber era interesat de câteva lucruri. Să reintre în legătură cu ținuturile transilvane, din care provenea. Să găsescă - pentru vasta sa reconstituire a deportării sașilor și șvabilor după Al Doilea Război Mondial - documentul ce conține hotărîrea Guvernului Rădescu, prin care s-a pus în aplicare deportarea cerută de Stalin la sfîrșitul războiului. Să asigure universității din Münster o cooperare relevantă în Europa Răsăriteană.
Cei din Cluj-Napoca eram interesați să fim în contact cu încă o universitate de prim plan din Germania, alături de partenerul tradițional, cea din Tübingen. Am și invitat Universitatea din Münster să se implice aici, după 1994, când am obținut la Bruxelles, programul Uniunii Europene de organizare la Cluj-Napoca a Facultății de Studii Europene (împreună cu Polonia, care primise programul pentru facultatea similară din Natolin).
În timp, ponderea operei științifice a lui Georg Weber și recunoașterea ei au sporit. În unele domenii, performanța sa a fost efectiv de talie mondială. Cu siguranță, sociologul Georg Weber rămâne, împreună cu medievistul Harald Zimmermann, una din cele mai mari personalități intelectuale ridicate din rândul sașilor transilvăneni în ultimul secol. El este, de altfel, și unul dintre puținii sași care au ajuns la poziția de profesor ordinarius, atât de prestigioasă în sistemul clasic german. Am fost încântat să susțin, în 1991, din funcția de decan al Facultății de Istorie și Filosofie, propunerea de a i se acorda titlul de doctor honoris causa al universității clujene. Evenimentul a avut loc, într-o ceremonie memorabilă, în care Georg Weber a fost asociat cu un alt vârf al sociologiei mondiale, Raymond Boudon, de la Sorbona. Am și publicat atunci o analiză a operei lui în revista universitară de specialitate, care se poate consulta.
Pregătirea lui Georg Weber a fost excepțională. Bine înfipt în tradiția bisericească săsească, el avea și o cultură teologică excelentă. Pe parcursul anilor, am avut multe discuții, în urma cărora am citit intensiv scrieri ale lui Bultmann și Barth, dar și ale personalităților evanghelice mai noi, precum Dorothee Sölle sau Günther Bornkamm. Georg Weber era foarte exact pregătit în pedagogie și filosofie și, cu deosebire, în sociologie. El a și venit la catedră în succesiunea vestitului Helmut Schelsky, la Münster, nu departe de Bielefeld, unde oficia cel mai prolific sociolog al epocii postbelice, Niklas Luhmann.
Cu o asemenea pregătire, la care s-a adăugat buna cunoaștere a istoriei, Georg Weber ne-a lăsat o operă întinsă, care, prin cel puțin cinci performanțe, ține de culminația mondială. El a elaborat cea mai completă monografiere interdisciplinară a unui sat (Georg Weber, Renate Weber, Zendersch. Eine siebenbürgische Gemeinde im Wandel, 1985). El a conceput o metodologie originală de abordare a comunităților (Georg Weber, Renate Weber, Hrsg., Zugänge zur Gemeinde, 2000). El a examinat exhaustiv deportarea sașilor și șvabilor (Georg Weber, Renate Weber, Die Deportation von Siebenbürgen Sachsen in die Sowjetunion, 1995). El a cercetat sistematic emigrarea sașilor după opt sute de ani de istorie transilvană (vezi Georg Weber..., Emigration der Siebenbürgen Sachsen, 2003). El a publicat cea mai comprehensivă (în orice înțeles al cuvântului!) cercetare a conștiinței morții din cultura europeană ( Armin Nassehi, Georg Weber, Tod, Modernität und Gesellschaft, 1989). Pe măsură ce cititorul în limba engleză sau franceză va parcurge aceste cărți de mare anvergură, se va sesiza valoarea lor de vârf nu doar în aria cercetărilor de limbă germană, ci și în lume.
O mare realizare, de care Georg Weber era foarte mândru, a fost aceea de a-l fi dat pe fostul său asistent, Armin Nassehi, ca profesor titular la München. Acesta este acum noua stea a sociologiei gemane, cu cea mai puternică operă de teorie socială printre sociologii europeni de astăzi.
Ca de obicei, în jurul unui profesor profilat, mișună multă lume, iar unii profită doar, fără a da lucrări la nivelul marii tradiții universitare. Georg Weber a avut același sentiment. El îi indica cu arătătorul pe câțiva dintre cei care au preluat cooperarea Münster-Cluj, dezamăgit că aceștia nu sunt ceea ce el a vrut, după cum era revoltat de mediocritatea vizibilă a unora dintre clujenii care intraseră în această cooperare (cum altfel când, în vreme ce trebuia făcută cercetare științifică, aceștia căutau la Münster mașini de mâna a doua, mărfuri la Aldi sau aranjamente pentru odrasle, iar limbile lor străine erau rudimentare?). Degradarea moralei profesionale și impostura îl nemulțumeau nespus. El ar fi vrut să facă mai mult pentru Transilvania și România și să le vadă mai dedicate unui exigent profesionalism și mai atente la diferența valorilor.
Georg Weber era mâhnit că nu s-a găsit în arhive stenograma, cel puțin, a reuniunii guvernului Rădescu care a prevăzut îmbarcarea sașilor și șvabilor în trenuri cu destinația Siberia. Nu s-a găsit, cu toate că, în 1997, însoțindu-l, ca ministru, pe președintele Emil Constantinescu în vizita de la Bonn, l-am pus pe Georg Weber în legătură cu Arhivele Statului român, pentru a urgenta găsirea documentului care putea sprijini ipoteza sa, că acel guvern a acționat în urma unui ordin primit din partea puterilor învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial. Georg Weber a și fost personal la București, dar fără rezultat. Mâhnirea sa a rămas în prefața uneia din scrierile sale majore. Aceasta nu l-a împiedicat să spună că istoria sașilor în arcul carpatic nu s-a încheiat odată cu deportarea și cu vasta lor emigrare de mai târziu, în consecința acordurilor româno-germane din epocă, și că viitorul rămâne astfel deschis.
Atunci când, la emeritarea lui Georg Weber, universitatea din Münster m-a invitat să susțin un discurs, am prezentat conferința Über die kulturellen Ressourcen der Demokratisierung (Der Fall Rumäniens) (1997). Am avut presimțirea că se încheie o serie istorică, mai cu seamă că Armin Nassehi își isprăvea contractul ca asistent la Münster și avea să înfrunte șaptezeci și șapte de contracandidați la profesura de sociologie a celei mai puternice universități germane, cea din München, și să ia, până la urmă, drumul Bavariei. Am continuat contactele, mai ales că productivitatea științifică a lui Georg Weber nu a încetat să fie foarte ridicată, din care se putea învăța enorm. Am plănuit să ne reîntâlnim, de această dată la Ierusalim, unde preluasem, în primăvara lui 2012, o prestigioasă profesură. Plecarea mea la Ministerul de Externe de la București și dispariția sa timpurie au pus însă, din nefericire, capăt acestui proiect. Faptul nu micșorează, însă, datoria ce-mi revine de a evoca figura de savant excepțional a lui Georg Weber, capodoperele sale și, cu deosebire, contribuția sa la dezvoltările clujene de după 1993. Și prin impresionanta sa operă avem doveda că istoria carpatică a sașilor din Transilvania nu s-a încheiat. (Din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare).

andreimarga.eu