Meciul a fost programat la ora 19, numărul pe care îl găsiţi şi în cartea de identitate a Universităţii Cluj. Astfel că golul lui Viorel Dinu a venit firesc. Constănţenii, care studiază istoria doar de la Hagi încoace, au rămas surprinşi că tabela s-a modificat atât de repede.
„Regele" a îndurat cu demnitate suferinţa provocată de acţiunile plăpânde ale tinerilor săi recruţi. Şi-a pus mâna în cap când Mladen a ratat un stop simplu, a gesticulat sugestiv când tabela a mai adăugat un gol în dreptul „Şepcilor Roşii". În rest, a privit resemnat joaca pe care el o transformase într-o mirare continuă.
Ce a mai văzut Hagi? O echipă a Universităţii capabilă să-şi creeze faze de poartă, pregătită să se lupte pentru fiecare minge, pentru fiecare punct. E meritul lui Cristi Dulca, antrenorul care şi-a biciuit verbal fotbaliştii pentru a-i aşeza mai bine în teren, pentru a-i îndemna să nu se mulţumească doar cu un gol. Un tehnician vulcanic, cu care nu e de glumit în timpul partidei. Şi-a pierdut răbdarea după o greşeală a lui Krumov, şi a fost tentat, la nervi, să degajeze în forţă un balon ce poposise în spaţiul din faţa băncii. Exigenţa lui Dulca va mai produce şi alte victorii. Mai sunt semne bune. Cleiton a înscris cu dexteritatea unui brazilian veritabil, Viorel Dinu e ambiţios şi oportunist, Paulinho e capabil să construiască din nimic o fază periculoasă, Mendy sprintează ca un atlet şi greşeşte mai rar decât ne obişnuise.
Szilagyi merită un paragraf special. Considerat doar o soluţie de avarie, tolerat în lotul vedetelor cu sufletul în portofel, Sisi e genul de fotbalist care nu ezită să pună piciorul în contre. Un lider, un purtător de cuvânt al tribunei. Un fundaş urmărit de de un ghinion teribil, care în loc să-l sperie, l-a întărit. Duminică seară, spectatorii au tremurat când l-au văzut pe Sisi la pământ în finalul primei reprize. Tot el? Tot lui i se întâmplă? Ştiau că nu trage de timp, că e ceva grav dacă nu poate continua meciul. A intrat şi Salvarea pe teren, Sisi s-a ridicat, tamponându-şi rănile. A revenit de la spital în minutul 88, salutând publicul bucuros de revedere. „A scăpat" cu patru copci, în ton cu numărul de pe tricou. Nu e uşor de doborât.
Urmele lăsate de ambulanţă pe gazon se mai zăreau şi la finalul partidei. „U" e o rană deschisă, provocată de un patron ticălos. Victoria nu a mascat o mare dezamăgire. La multe partide plictisitoare, priveam mai des spre peluză decât spre minge. Galeria cânta un meci întreg fără pauză. Peluza era plină şi însufleţea şi tribuna a doua. Pasiune, orgoliu, fidelitate, o istorie romanţată pusă pe note. Ceva s-a schimbat dramatic din vară. Galeria nu a plecat la Ploieşti, dar nici nu mai are voce. Peluza nu mai e populată, se cântă mai puţin şi se înjură prea mult.
E de înţeles frustrarea după înfrângerea previzibilă cu Steaua, însă tactica aleasă nu e potrivită. Anamaria Prodan nu va fi timorată nici dacă va fi încondeiată de un stadion întreg, iar lui Walter nu-i pasă. Nu aceasta este soluţia. Strângeţi rândurile, alegeţi un lider validat de toate facţiunile, şi protestaţi inteligent. Dacă sunteţi mulţi şi vocali, veţi pune presiune pe autorităţi şi pe conducătorii vremelnici. Împreună sunteţi o forţă. Dezbinaţi, sunteţi o masă de manevră, o cantitate neglijabilă. Unii dintre fani au sesizat deja eroarea şi au tras un semnal de alarmă pe forumuri. Voi trebuie să vă rezolvaţi problema şi să redeveniţi acel cor inconfundabil. Nu cântaţi pentru Prodan sau Viorel Dinu, cântaţi pentru „U". Nu există nici o altă motivaţie mai profundă.
