Să ne aducem aminte de unde a plecat totul. Prin 2005-2006, au apărut primele planuri de dărâmare a bătrânului "Ion Moina" şi două variante de construire a unui stadion nou: pe acelaşi amplasament sau pe un teren al MApN-ului de pe Valea Gârbăului, după nişte necesare schimburi de terenuri. Mulţi arhitecţi şi urbanişti (minus o minoritate vocală), dar şi alte voci avizate din spaţiul public local, considerau locul ideal pentru un viitor pol urban de recreere şi sport, pentru ca zonei vestice a Parcului Central să îi fie găsită o altă utilitate publică, eventual un spaţiu pentru mult-promisul Centru Cultural, care să înglobeze şi Filarmonica.
S-a încercat un soi de dezbatere, dar argumentul cel mai sonor a fost al galeriei "Universităţii", prin diverşi purtători de mesaj, inclusiv politicieni sau vedete publice, care susţineau la unison că mutarea stadionului la capătul oraşului i-ar îndepărta pe suporteri de echipă. Dacă în centru abia se strâng 4-5.000 de oameni - spuneau ei la vremea aceea - atunci noul şi spectaculosul stadion de pe Valea Gârbăului ar aduna maxim 3.000, ceea ce ar fi dezastruos, atât pentru moralul echipei, cât şi pentru cifrele contabile ale arenei. Altfel, în sezonul trecut, media spectatorilor pe Cluj Arena a fost de 3.500-3.700 de persoane (după diverse surse), ceea ce reprezintă 11-12% din capacitatea stadionului, a doua cea mai slabă rată de ocupare a locurilor după Ceahlăul. Aş risca să spun că amplasarea stadionului pe Valea Gârbăului a fost respinsă pe cu totul alte considerente de riverani care au plătit sacoşe de euro pentru un metru pătrat de linişte sepulcrală la sfârşit de săptămână şi pentru un metru cub de aer ceva mai ozonizat, la margine de codru des. Cei care avertizau că peste tot în lumea civilizată stadioanele se fac în afara marilor oraşe, pentru a avea destul spaţiu pentru trafic, parcări, restaurante, hoteluri şi alte construcţii auxiliare, au fost ignoraţi şi acuzaţi că nu înţeleg tradiţia acelui spaţiu sacru consacrat ca atare de legendarul doctor Iuliu Haţieganu.
De la bun început, administraţia judeţeană şi cea a societăţii Cluj Arena au avut grijă să atragă atenţia că evenimentele fotbalistice singure nu vor fi de natură să susţină costurile de operare şi mentenanţă ale construcţiei, fără să mai luăm în calcul amortizarea investiţiei sau ceva profit. Tocmai de aceea, în ciuda aceloraşi voci înciudate, stadionul a primit şi o pistă de atletism şi alte funcţiuni care să-l facă potrivit pentru organizarea de evenimente diverse, inclusiv concerte, adunări, conferinţe etc. Prin urmare, de vreme ce clujenii, aleşii lor locali şi participanţii la dezbateri din societatea civilă, au acceptat starea de fapt, şi-au asumat şi aglomeraţia din jurul Parcului în zi de meci / eveniment, poluarea fonică, chiar şi închiderea unei zone adiacente, în situaţia unui eveniment de mare amploare, cu accesul condiţionat de plata unui bilet, cum a fost Untold-ul.
Mi-e teamă că nu toţi locuitorii înţeleg ce ar însemna ca oraşul să fie în 2021 Capitală Culturală Europeană. Evenimentele s-ar ţine 365 de zile, în acel loc şi la acea oră la care vor fi considerând managerii acelor produse culturale că e cel mai potrivit / eficient. Toţi clujenii vor fi înţeles că succesiunea de programe culturale timp de un an le va aduce beneficii pe termen lung, turişti, multiculturalism, diversitate, deschidere, cont curent excedentar, facilităţi sporite pentru petrecerea timpului liber şi în anii următori, dar nu vor fi scutiţi de poluare fonică sau de disconfortul de a nu putea folosi tot timpul tot spaţiul, sau cel puţin acela de a-l împărţi cu "vinituri".
Aştept cu mare interes publicarea unui raport cuprinzător care să lămurească, precis şi corect, impactul celor 4 zile de festival, în termeni de bani investiţi din bugetul public şi beneficii obţinute de comunitate. Ambele entităţi - Primăria şi Federaţia SHARE - au obligaţia să întreţină o relaţie transparentă cu comunitatea pe care o slujesc sau de pe urma căreia au beneficii, deşi nu au excelat defel până acum la acest capitol. Este abia o mică parte din demonstraţia că sprijinul autorităţii publice pentru un eveniment privat nu a fost motivată eminamente politic, pe criterii de prieteşuguri, coincidenţe ideologice şi doctrinare sau favoruri reciproc binevoitoare, aşa cum bine spun şi cred gurile rele. Mi-ar plăcea să văd în ce măsură festivalul se încadrează şi răspunde unor obiective generale şi specifice ale municipalităţii, care este raportul cost-beneficii sau cost-eficienţă, care este impactul său pe termen scurt, mediu şi lung, aş vrea să văd că Primăria se preocupă să vadă şi să înţeleagă sentimentul "cetăţii" în legătură cu evenimentul, cu alocarea de bani publici pentru organizarea lui sau cu facilităţile oferite organizatorilor cu această ocazie. Nu va fi destul un alt document care să ne dezvăluie iar partea însorită a lunii şi genialitatea unor manageri publici care au anticipat în globul de sticlă fericirea neprefăcută a zecilor de mii de tineri pentru care Untold va rămâne mult timp un reper luminos. Ar trebui să fie o ocazie perfectă pentru fundamentarea pe baze mult mai solide decât până acum a alocării sumelor nerambursabile pentru "proiecte şi acţiuni culturale, artistice, educaţionale, sociale, sportive şi de tineret."
Una peste alta, bilanţul la rece va fi singurul care va putea stabili dacă festivalul a fost sau nu un succes, dacă ansamblul Cluj Arena + Sala Polivalentă vor putea sau nu să mai găzduiască evenimente similare şi dacă dorim într-adevăr titlul de Capitală Culturală Europeană sau ni-l imaginăm doar ca pe un titlu de glorie falsă, bun de afişat alături de locuri fruntaşe în topuri anonime care măsoară, cel mult, făloşenia locuitorilor.
