Guvern nou, flaşnetari vechi

Noul cabinet Ungureanu este unul demn de secolul vitezei. Un prim-ministru desemnat chiar în ziua demisiei predecesorului său, o echipă schiţată în noaptea următoare, schimbată de urgenţă la doar câteva ore şi pusă pe ordinea de zi a parlamentului în timpul cel mai scurt. Nevoia de a încheia cât mai repede această criză guvernamentală era de înţeles, iar celeritatea invocată de dl. Ungureanu, binevenită.

Tot în mare grabă a fost înjghebată şi forma finală a cabinetului, atât de pe fugă, încât pe unii dintre cei propuşi au şi uitat să-i întrebe dacă nu cumva au altă treabă. Una peste alta, a rezultat o garnitură de noi ministeriabili formată din cei mai grăbiţi români. Unii - arivişti de primă mână, gata să fure startul în orice competiţie pentru un pumn suplimentar de galbeni şi de prestigiu. Alţii - tineri şoferi de lux, pregătiţi să-şi pună bolizii la încercare prin aglomeraţia unei capitale troienite. Toţi - grăbiţi să acumuleze diplome şi recunoaşteri academice, unele pur şi simplu nemeritate, altele de un exotism care stârneşte amuzamentul amar.

Noul cabinet ştie că are de trăit doar câteva luni şi trebuie să rezolve unele dosare de importanţă strategică pentru grupările de lobby apropiate partidelor (nu exclusiv PDL). Din ultima vizită în SUA, preşedintele Băsescu a venit cu o temă nouă, permisiunea explorărilor şi, eventual, a exploatărilor gazelor de şist, pe care Bulgaria tocmai ce le-a interzis, stârnind nervozitatea Departamentului de Stat, care a considerat necesară chiar o vizită scurtă a d-nei Clinton la Sofia. Insistenţa d-lui Băsescu şi lobby-ul sufocant făcut pe această temă, precum şi pe deschiderea exploatărilor miniere închise sau în conservare nu lasă loc de dubii: tânăra echipă de arivişti va fi mai mult decât încântată să continue munca d-lui Băsescu, neprecupeţind nici un efort pentru propăşirea marilor companii nord-americane interesate de subiect.

La aceeaşi masă a guvernului se va afla şi dl. Stelian Fuia, noul ministrul desemnat al Agriculturii. Inginer agronom bine şcolit în biotehnologii de însuşi gigantul mondial în domeniu, Monsanto, dl. Fuia este un demn succesor al predecesorului său, Valeriu Tabără, susţinut puternic, la rândul său, de Monsanto. Deloc surprinzător, la nivelul UE România se numără printre statele cele mai înverşunate susţinătoare ale utilizării organismelor modificate genetic (OMG) pe scară largă, deşi efectele acestora asupra sănătăţii publice şi impactul asupra mediului nu sunt încă pe deplin lămurite. De altfel, România nici nu îşi pune astfel de probleme, preferând să cedeze senină în faţa uriaşelor eforturi de lobby ale companiilor producătoare şi renunţând la orice precauţie pe care ar cere-o riscurile asociate OMG. Interesant este şi că legislaţia românească de resort, armonizată în 2006 la cerinţele UE, prevede negru pe alb etichetarea alimentelor care provin din OMG, însă, la 6 ani de la adoptare, în România nu există nici măcar un produs alimentar etichetat ca atare. Autoritatea Sanitar-Veterinară are la Bucureşti un laborator specializat şi inclus pe lista europeană a laboratoarelor de referinţă pentru domeniul OMG, însă niciodată nu a fost făcut public rezultatul vreunei analize de laborator realizată pe un produs comercializat în România.

De departe, România apare ca un imens câmp de încercare, populat cu oameni dornici să înghită pe nemestecate orice. În termeni corporatişti, dragi oricărui arivist de modă nouă, există un potenţial uriaş neexploatat pe piaţa românească, de pe urma căruia agricultura ar putea renaşte. Nimeni nu vorbeşte, decât cel mult în conferinţe aseptice şi anonime, nici despre pericolul contaminării culturilor ecologice cu OMG, nici despre iminentul colaps al fermelor mici şi mijlocii, a căror supravieţuire ar urma să depindă de adoptarea culturilor cu OMG, nici despre materialul săditor pe care ţăranii vor putea fi obligaţi să plătească patente, nici despre dioxină, compuşii săi folosiţi la erbicidare şi efectele lor catastrofale asupra organismelor vii. În toate aşa-zisele dezbateri organizate pe teme "controversate", vocile adverse sunt lăsate să toarcă în gol, giganţii corporatişti nu au mari probleme cu asta. În definitiv, înţelegerea profundă şi corectă a temelor este improbabilă şi oricum uşor de contracarat printr-un minim efort de marketing. În definitiv, nu există agricultor care să se fi ataşat prea mult nici de neghină, nici de gândacii de Colorado, pe care substanţele-minune le stârpesc văzând cu ochii. Nici efectele fracturării hidraulice la extracţia gazelor de şist nu apar instantaneu, ci doar constaţi fericit că scapi de rusnacii care îţi vând gazele din ce în ce mai scump. Afacerile partenerilor binevoitori cresc, PIB-ul autohton saltă bucuros pe noi culmi, iar guvernul cere laude pentru că a implementat cu succes politicile de dreapta.

Nici arivismul, nici dorinţa de profit nu sunt concepte complet detestabile, ci doar criticabile. De aceea, într-un sistem politic democratic există putere şi opoziţie, pentru ca intenţiile puterii, fie ele făţişe sau ascunse, să fie dezbrăcate de secrete şi expuse publicului, pentru ca acesta să fie în stare să analizeze impactul deciziilor viitoare asupra propriului destin individual şi colectiv. Dacă soluţia puterii pentru agricultura românească este această abordare ultra-liberală, opoziţia ar trebui să ia ţara la pas şi să îi explice ţăranului care sunt toate faţetele problemei, pe înţelesul lui. Dacă nu-ştiu-ce mare companie iubitoare de români ne spune că ne va scoate din rahat şi ne promite fericirea veşnică, gaz gratis şi statui poleite cu aur fiecăruia, opoziţia social-liberală are datoria să arate şi reversul medaliei, nu să tacă mâlc şi complice, ascunzându-şi muţenia stânjenitoare în spatele unor răcnete isterice de ţaţă în delir.

Observ cu tot mai mare tristeţe că dezbaterea publică a unor teme de importanţă uriaşă pentru viitor se tranşează într-un câmp de bătălie politică în care combatanţii abia dacă se cotonogesc prieteneşte pe umăr. Parangheliile televizate de faţadă ascund consensul în a amaneta solul, subsolul, apele şi plămânii unei populaţii în scădere, tot mai îmbătrânite şi mai slab educate. Privind dincolo de următorii, să zicem, 15 ani, vom vedea cum oamenii trecuţi de vârsta pensionării îi vor surclasa numeric pe cei aflaţi la vârsta activă, iar statul se va afla într-o tot mai intensă dificultate de a-şi satisface datoriile faţă de cetăţenii săi. Una dintre soluţii este cea abordată astăzi de preşedintele Băsescu, exprimată prin această trupă eclectică de ministeriabili dornici de afirmare rapidă, prin alipirea la grupări de lobby corporatist transnaţional şi dubios sub aspect moral şi ecologic. Personal, mă dezic ferm de această abordare, dar mă recunosc incapabil să îmi alcătuiesc imaginea unei alternative satisfăcătoare.

Cu speranţă, mă voi îndrepta deci spre opoziţie, care susţine că vibrează la nemulţumirile populaţiei şi va extrage învăţămintele necesare din proteste. Va construi un program alternativ, bazat pe un social-liberalism modern, în care vor fi împletite armonios interesele pieţelor şi cele ale indivizilor, nelăsând deoparte nici moştenirea pe care le-o vom lăsa urmaşilor, mediul, sănătatea publică, educaţia, civilizaţia şi cultura.

Ce naivitate! Flaşnetarul social-liberal uitase să schimbe melodia, care tună necontenit de 8 ani pe acelaşi vechi refren "Jos Băsescu!"...