Din punct de vedere economic, erau încă multe chestiuni ajustabile, mai ales în legea salarizării unice a bugetarilor, care se bazează, în continuare, pe reperul arbitrar al salariului minim. La fel, compromisul medierii între două proiecte complet diferite de reformă a educaţiei am putea spune că a dus la compromiterea ambelor variante, într-una nouă şi previzibil incoerentă. Dar simplul gest al procedeului de tehnică legislativă prin care guvernul îşi pune capul pe tăietor pentru legile pe care le propune este, indubitabil, un act de curaj.
N-am zis nici că e bine, nici că e rău. Dacă dl Boc, în solidar cu întregul său cabinet, orice ar reclama papagalii ce se vor preşedinţi, a acţionat înţelept sau dacă puseul de îndrăzneală care l-a cuprins aduce mai mult a nesăbuinţă, vom constata în lunile ce vin. însă, din punct de vedere politic, era singura variantă posibilă pentru premier. în situaţia urmării procedurilor legislative clasice, cu tot sinuosul lor traseu parlamentar, textul guvernului ar fi ajuns o chisăliţă de nerecunoscut, aşa cum s-a întâmplat de atâtea alte ori.
Presiunile sindicatelor, despre care nu mai e niciun secret că sunt abil manevrate politic, mai ales dinspre zona PSD, sunt capabile, în preajma alegerilor, să modifice orice lege, profitând de slăbiciunea de înger a unor parlamentari iresponsabili. Exemplul din toamna trecută, cu mărirea salariilor cadrelor didactice, este concludent: fără vreo noimă extrasă din realitatea economică şi socială, Guvernul Tăriceanu a fost pus în faţa faptului împlinit, fiind nevoit să jongleze periculos cu Constituţia pentru a evita dezastrul pritocit de unanimitatea parlamentară. Aşadar, nu ar fi deloc fantezist să credem că parlamentul ar fi lărgit nesimţit baierele bugetului prin amendarea textului de lege, iar Guvernul Boc, probabil fără miniştrii PSD, care s-ar fi retras în glorie, ar fi fost nevoit să justifice imposibilitatea aplicării unei legi neghioabe şi bugetofage.
în al doilea rând, jocul de glezne al PSD-iştilor pe tot parcursul zilei de ieri – ba ne retragem, să nu rămână cvorum, ba rămânem, dar facem scandal mai târziu, pe la televiziuni – arată că strategia dlui Boc i-a băgat pe contondenţii săi parteneri de guvernare în şedinţe lungi şi tensionate. Poziţia social-democraţilor este pe atât de ingrată pe cât şi-au făcut-o cu mâna lor, prin duplicitatea absolută pe care au afişat-o din prima zi de guvernare, reclamându-şi deopotrivă dreptul să se înfrupte din roadele puterii şi curăţenia feciorelnică a candidatului la preşedinţie venit, vasăzică, din poziţii opuse celor asumate de puterea PD-L&Băsescu.
Vehemenţa cu care majoritatea vocilor PSD s-au pronunţat împotriva asumării răspunderii vine din înţelegerea amară a faptului că “prietenii” din PDL nu doar că au pâinea şi cuţitul ascuţit în guvern, prin funcţia de prim-ministru, dar beneficiază şi de o poziţionare strategică superioară, tocmai din consecvenţa cu care şi-au expus proiectele – bune, proaste – în aceste ultime luni. Mai mult, intenţia PSD-iştilor de a testa limitele răbdării PDL şi de a provoca expulzarea propriilor miniştri din guvern, cu tot cu aura de victime inocente care ar decurge de aici, este tot mai greu de realizat, câtă vreme pierderile electorale ale liberal-democraţilor ar fi evidente într-o atare situaţie. Interesul PSD este să se decupleze simbolic, pe cât posibil, de deciziile guvernului, dar asta nu se poate obţine decât prin minciună şi impostură într-atât de ordinare, încât natura lunecoasă a acestui partid a ajuns transparentă pentru mai oricine.
Cine i-ar putea bănui de bună-credinţă în lărmăiala lor indignată atâta timp cât ministrul Educaţiei, dna Andronescu, şi ministrul Muncii, dl Marian Sârbu, sunt, simultan, membri de vază ai PSD şi gestionarii guvernamentali ai primelor domenii vizate de pachetele de lege asumate de Executiv?
Nici măcar varianta ajutorului acordat PNL şi UDMR pentru adoptarea moţiunii de cenzură nu mai poate fi întoarsă în favoarea PSD, întrucât, potrivit Constituţiei, parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului prezidenţial, iar preşedintele Băsescu poate propune la infinit o nouă formulă guvernamentală identică cu cea de astăzi, cu PSD-işti cu tot. Prin urmare, ori pleacă singuri de la putere, ori rămân alături de PDL să îşi împartă beneficiile şi costurile aferente guvernării. La toate neajunsurile se adaugă şi distincţia d-lui Geoană de a părea ridicol orice ar face sau ar spune, de a nu găsi niciodată nici tonul, nici cuvintele potrivite ca să pară credibil, ci doar un nefericit aspirant la Cotroceni ce aleargă în gol să-şi ajungă partidul din urmă în sondaje.
Jocul mârşav al social-democraţilor în această operaţiune a fost desăvârşit de spectacolul sindicalist pus la cale în faţa parlamentului, chiar în timpul în care premierul prezenta legile în faţa plenului legislativului. O sumă de organizaţii sindicale conduse de membri, apropiaţi sau beneficiari de bănoase sinecuri PSD-iste în trecutul recent au protestat vocal şi prin alte oraşe fie luându-l în tărbacă pe premierul Boc, eventual în tandem cu preşedintele Băsescu, fie contestând la grămadă, cum e obiceiul, întreaga clasă politică. Niciuna dintre manifestări nu a avut un program-manifest de o minimă coerenţă, nu a prezentat soluţii alternative textelor de lege contestate şi nu a pomenit măcar o singură dată numele vreunui responsabil PSD din guvernul pe care social-democraţii îl populează cel puţin pe jumătate. Toată tărăşenia, cusută cu aţă albă, confirmă doar că practica scârbavnică a aranjamentelor politico-sindicale e în sângele îndoit al acestor oameni dubli, pe care îi asigur de profundul meu dispreţ.
Dacă dl Boc nu ar fi apelat la (constituţionala) soluţie a asumării răspunderii, soarta salarizării unice a bugetarilor ar fi încăput tocmai pe mâna acestor şlehte de agitaţi, împreună cu falangele lor politice, şi s-ar fi ales praful. Când singurele argumente ale sindicatelor sunt 1) “Băi, guvernule, hai sictir!” şi 2) “Daţi-ne bani mai mulţi!”, dezbaterea nu poate produce nimic concludent, iar singura soluţie e fermitatea decidentului politic, cu toate riscurile cunoscute şi asumate.
