Nimic nou sub soare, aşa cum am anunţat, chiar în titlul editorialului, într-o limbă vorbită în interiorul uniunii pe care Ponta a sedus-o şi apoi a abandonat-o! Traian Băsescu, cel care spunea, nu demult, că nu va mai repeta greşeala de a-l nominaliza pe Victor Ponta pentru fotoliul de la Palatul Victoria, s-a răzgândit subit, în stilu-i deja caracteristic. De altfel nici nu avea alternativă; votul electoratului din 9 decembrie a fost covârşitor, nu a lăsat loc de întors. Şi uite aşa preşedintele jucător a părăsit terenul, i-a mai rămas un loc la „oficială", dar a pierdut telefonul direct cu antrenorul de pe bancă. Ce-i mai grav, nu are trecere nici la secunzi, iar arbitrii au renunţat să mai fluiere după partitura de la Cotroceni.
Revenind la USL şi la cabinetul Ponta 2, presiunea celor 60 la sută din voturi cade, în principal, pe umerii premierului. Dacă în 1996, în 2000 sau în 2004 era un orizont de timp, un soi de lună de miere, în care opinia publică lăsa Guvernul să lucreze o perioadă, astăzi o astfel de aşteptare nu mai există. Răbdarea oamenilor a ajuns la cote maxime! Nu cred că guvernanţii îşi mai pot permite experienţe inutile şi nominalizarea unor pesonaje sinistre la şefia ministerelor. Componenţa „primului 11" e decisivă. Şi mai cu seamă, sfidarea electoratului şi a votului de pe 9 decembrie poate avea consecinţe dramatice pentru USL, care are de învăţat din lecţia primită la aceste alegeri de PDL. Mari artificii şi minuni pe termen scurt nu se pot întâmpla, însă o politică a bunului simţ, o decenţă a Executivului şi o temperare a aroganţei Puterii ar putea avea succes.
Foarte complicată se anunţă şi relaţia dintre PNL şi PSD, nu mai pun în discuţie celelalte partiduleţe ale alianţei: PC sau UNPR. Iar acest lucru se observă din modul în care liderii celor două negociază împărţirea bucatelor. Care par prea puţine la câţi meseni se anunţă. Nu uitaţi, ăsta e doar un prim pas. Urmează apoi distribuirea conducerii deconcentratelor din judeţe, unde fricţiunile dintre parteneri se vor simţi mult mai acut pentru că, în teritoriu, nici liberalii şi nici social-democraţii nu se vor menaja. Şi, din nefericire, nicio alianţă politică postdecembristă nu a rezistat prea mult. Precedentele, că vorbim de patrulaterul roşu, CDR sau Alianţa DA au început frumos şi au sfârşit lamentabil. E o provocare pentru USL să infirme istoria recentă. Mi-aduc aminte de un mesaj pe care Ioan Rus i-l dădea în 2010 pe atunci proaspătului şef al PSD, Victor Ponta, referindu-se la insuccesul proiectului de guvernare din 2009 dintre PSD şi PDL: „Dacă am fi fost nemţi, nu români, programul acela la care am participat toţi trebuia să fie în sprijinul României, nu în sprijinul PSD sau al PDL. Trebuia să fie bărbaţi, nu curve, acolo! Aşa să ştii, Victoraş, dragu' tatii!" Actorii s-au schimbat, ţara şi electoratul sunt tot acolo.
UDMR nu a mai fost luată la guvernare. Avantaj Antonescu. Uniunea condusă de Kelemen Hunor e singura formaţiune care nu a decontat la fel ca celelalte partide guvernarea. Intrarea în opoziţie şi decuplarea uniunii de la butoanele resurselor ar putea să îi creeze, pe termen lung, probleme. Comunităţile în care etnicii maghiari sunt majoritari şi au votat UDMR ar putea să îşi schimbe uşor opţiunea politică. PPMT şi PCM se consideră deja alternative. Mai mult, lupta în interiorul UDMR ar putea căpăta valenţe noi, în sensul că în loc de o predare de ştafetă vom putea asista la alegeri cu surprize.
Mai sunt 3 zile până pe 21 decembrie, ziua, când la Cluj în 89, a început totul. La Timişoara se întâmplase mai devreme. O mână de oameni îndârjiţi nu vor să uite şi comemorează an de an tinerii idealişti ce au murit la Matei Corvin, la Fabrica de Bere sau la Astoria. După 23 de ani, câţi mai sunt idealişti?
