" - Defineşte ‘societate' şi ‘high-life'. Confunzi vizibilitatea mondenă cu high-life-ul. Viaţa la vârf nu are nimic a face cu vizibilitatea - cu care, OK, se mai intersectează - ci cu discreţia. Îţi dau un exemplu: la final de septembrie trecea prin Cluj un membru al Casei Regale britanice, venit la vânătoare în Carpaţii Orientali. Fără blitzuri. În iunie a stat la Cluj pentru o competiţie sportivă un tânăr care va moşteni una din primele averi din România şi a cărui familie refuză să apară într-un clasament de tip Forbes sau Capital. Din nou, fără blitzuri. Nu au nevoie. Înţelegi?"
Uhh. Eterna confuzie a amatorilor într-ale societăţii, între zgomot şi substanţă. Doar apele puţin adânci fac valuri mari; celelalte rămân liniştite. Ştiu doar unii, şi de altfel e savuroasă ironia cu care cercurile de top din Europa şi America au creat un vocabular complex pentru a desemna panoplia de caractere cu care te poţi intersecta în evenimentele publice sau private.
Începi de la margini. "The wannabies". Ai "cazul caritabil" (un el sau o ea care au întotdeauna nevoie de ceva la nivel personal şi contează pe indulgenta generozitate a celor prosperi sau reputaţi între care ţin să se învârtă). Caz relativ neutru. Dar mai ai colportorii de zvonuri (prind o fărâmă de informaţie, o cred ruptă din rai, brodează în jurul ei cu cât îi duce mintea şi apoi o lasă în poalele prietenilor, sau a jurnalelor de şanţ, ca să arate că "sunt înauntru"). Ai arucătorii de noroi (specie care uită de posibilitatea ca noroiul lor să lovească ventilatorul şi să le revină între ochi); iar odată cu iPhone-ul au apărut "the phone flashers": cei care nu ratează momentele scandaloase, imortalizate întru gloria bârfei şi date mai departe, foto sau video, chicotind. Ce ocupaţii. Poţi să încerci să-i tolerezi şi să-i ignori aşa cum ignori pungile de shopping odată ce ai ajuns acasă. Uşor de dedus, ei sunt la periferia periferiei cercurilor în care se împing. Who cares, la urma urmelor?...
Apoi vine zona de tranzit, nebuloasă, un capricios purgatoriu unde poziţia socială e nesigură, intermediară, oscilantă, depinzând de acceptare - temporară şi ea... Ai "fidelii credincioşi" (îl amuzau pe Proust; gravitează orbeşte în jurul unui personaj social cunoscut, ca la o curte feudală; atât doar că mica lor lume depinde de capriciile suzeranului ales. Viaţă grea, ce să-i faci, cu semne de servitute.). Pe un alt palier regăseşti "fluturaşii sociali", drăgălaşi, zburdalnici, amuzanţi, spumoşi, niciodată ataşaţi de un grup, lăsând de bănuit că nu au făcut realmente parte din vreunul. Polenul financiar, statutul social, faima îi atrage la nebunie. Au potenţial de fideli credincioşi (şi potenţial şi mai mare de a fi "party crasher" când ţi-e lumea mai dragă, venind în suită cu "cazuri caritabile" în căutare de mâncare şi alcool la 3 dimineaţa; atunci să vezi zvonuri şi apoi fotografii!...)
În fine... Închei lumea caricaturilor aici.
Societatea capătă o altă densitate atunci când - la vârf - întâlneşti caractere şlefuite, atitudini, pasiuni, interese, viziune, înţelegere. Orice metropolă civilizată are un "smart set", cerc unde - alături de bunăstare - regăseşti opinii şi valori bine calibrate, gust, rafinament, selecţie, eleganţă, stil, şic. Poate fi mai mult sau mai puţin solidar, dar grupează cele mai influente şi de impact nume sau personaje. Faimoşi, reputaţi, în vogă, strălucitori, atractivi, cultivaţi - ei alcătuiesc ceea ce e numit "the A-List". În New York, Paris, Londra, Roma, ş.a., cu vârste între 20 şi 40 de ani, joacă rolul de motor al marilor evenimente culturale sau filantropice, al galelor, conferinţelor, premiilor.
Desemnările variază în acest cerc închis. Un "savvy socializer" are graţie şi stil şi e confortabil în societate. Un "trend-spotter" are abilitatea, exersată sau intuitivă, de a întrezări curente noi în artă, modă, societate - sunt mediile lui de proximitate şi simte ce urmează. Un "trendsetter" face regulile - îşi dă seama că a devenit unul atunci când majoritatea începe să-i copieze stilul şi să-i imite gusturile sau acţiunile. Un "networker/connector" îşi foloseşte vasta reţea de legături amicale şi profesionale (de la business şi lifestyle la artă şi scriitori) pentru a activa social şi a-şi ajuta în genere prietenii - tip cu atât mai valoros cu cât e totodată şi un "maven", cunoscător meticulos, influent prin calitatea şi densitatea informaţiei pe care o stăpâneşte... Devii un "twitterato" când faima personală e asezonată cu mii sau zeci de mii de cititori care te urmăresc pe Twitter (1.550.000 pentru postările Ivankăi Trump; probabil tot atâţia îi accesează pagina de Tumblr. Tony Blair urcă doar la 94.000). Eticheta de "red carpet runner" e dată celor care dacă nu apar la o gală, succesul evenimentului e considerat incomplet. Iar în vârful listei ai două categorii : "The It Boy" şi "The It Girl". It Boy? Toţi îi ştiu numele, are faimă, avere, magnetism personal, importanţă, e vrut pe agenda socială - drept care devine centrul atenţiei oriunde apare. Simpatic, binevoitor, extrem de bine conectat, fair-play. Bref, tip de caracter şi de succes. The It Girl? Are educaţie clasică, stil, distincţie, optimism, rafinament, cultură, încredere în sine şi fermitate - pe lângă un fizic remarcabil, alură şi o poziţie socială greu egalabilă... Unii chiar par să aibă totul. Important e să ştie să păstreze acest tot, măcar în aparenţă.
Iată-i deci pe acei "glitterati", grup care dă strălucire (glitter) şi particularitate societăţii. E suficient să apară unul-două asemenea nume la un eveniment pentru a-i creşte exponenţial importanţa şi succesul.
Artificial sau nu, jocul la vârf rămâne dinamic, creator şi ambiţios pentru că implică o competiţie de abilităţi, de spirit şi cultură, pe lângă consumul de lux şi amuzament. Clujul nu e străin de asemenea realităţi, nenumite ca atare, dar regăsibile în toate centrele urbane: grila de personaje se suprapune oricărei dinamici sociale, cu nuanţări şi variabile. Diferă doar vizibilitatea. Până una-alta, Clujul mizează, sus, pe discreţie. Ceea ce contează ca bun-gust.
