Desigur, deruta și nesfârșita ceartă care caracterizează politica se regăsesc și în acest spinos domeniu. La o extremă se află cei care trag semnale de alarmă, unul după altul, arătându-ne prin imagini, care au câteodată un tragism sfâșietor, cât de dăunătoare este însăși prezență omului în ecosfera planetară și cât de intensă este poluarea pe care această prezență o implică.
La extrema cealaltă sunt cei care, nărăviți la școala spionitei acute, văd în toate aceste luări de poziție doar comploturi ale unor oculte grupuri de interese, doritoare să pună stavilă marșului triumfal al omenirii către progres și bunăstare. La mijloc se află, ca întotdeauna, majoritatea: cei care nici măcar nu știu că trăim pe o planetă, care se bucură de traiul lor îndestulat și cărora nu le pasă de starea generală a căminului nostru planetar.
Și nu vorbesc aici despre un țăran izolat în creierul munților (tot mai golași...), despre inuiții care locuiesc pe gheață (tot mai subțire...) sau despre băștinașii din oarecare junglă (tot mai puțină...). Vorbesc despre o bună parte a celor care reprezintă opinia publică, care cuprinde inclusiv savanți cu multe galoane, care nu pot renunța la mitul păgubos al prosperității, nepăsându-le că acea prosperitate iluzorie este obținută cu prețul unor crime ecologice.
La fel cum ei pot trăi în liniște, fără să le pese că mitul subiacent al independenței omului de natură prin tehnologie și bunăstare este o imensă gogoriță, fiindcă fiecare pas pe calea „prosperității" înseamnă de fapt o creștere a dependenței omului de natură.
Omul nu înțelege, încă, amploarea legăturilor sale cu mediul natural. La fel, el nu are habar și nici că-i pasă de amploarea impactului pe care activitățile sale pot să-l aibă asupra aceluiași mediu natural. Când scriu aceste rânduri, asupra coastei estice a Mexicului s-a abătut uraganul Patricia care, cu recordul de viteză a vântului de 325 km/h, este considerat cel mai aprig uragan înregistrat vreodată.
Desigur, cârcotașii vor sări ca arși și vor spune că nu ne putem pronunța, fiindcă înregistrări există doar de câteva secole, iar statistici de încă și mai puțin timp, deci nu ne putem pronunța dacă activitățile umane sunt cele care aduc alterări climatului planetei. Până una-alta, pasivul umanității se încarcă pe zi ce trece.
În Madagascar, uriașa insulă din Oceanul Indian, creșterea explozivă a populației face ca mii de incendii provocate de locuitori (pentru obținerea de terenuri agricole) să treacă prin foc și pară bogata faună și vegetație a junglei străvechi. Focul în sine nu este rău, iar faptul că oamenii doresc pământ pentru a-și asigura subzistența este și mai puțin rău - ceea ce este rău, o adevărată crimă, este faptul că, în felul acesta, este pusă sub semnul dispariției o faună unică, mai ales lemuri și cameleoni, endemică (prezentă doar pe acele meleaguri) în proporție de 90%!
Este suficient să aruncați o privire pe nenumăratele hărți care prezintă proiecții ale modificărilor climatice așteptate. Culoarea care predomină este roșu, ceea ce înseamnă o creștere cu câteva grade a temperaturii medii anuale pe aproape întreaga planetă. Nu-i bai, vor spune mulți dintre noi, avem aparate cu care să luptăm împotriva încălzirii, iar fabricanții de instalații de aer condiționat încep să facă calcule optimiste despre profiturile viitoare.
Adevărată neghiobie, fiindcă energia necesară funcționării flămândelor aparate care răcesc aerul sau alimentele este obținută prin arderea a și mai mult cărbune sau petrol, ceea ce duce imediat la creșterea și mai abruptă a temperaturii la suprafața planetei.
Când vom învăța această lecție extrem de simplă, că totul vine din natură și se întoarce în natură? Când vom învăța că memoria noastră este dezgustător de scurtă (după ce vaccinarea a eradicat un mare număr de boli teribile, acum îi contestăm necesitatea), iar previziunea noastră incredibil de leneșă (din comoditate și tragic oportunism, negăm impactul activităților umane asupra climatului)?
Când vom învăța o altă lecție, mai complicată, că avem o uriașă răspundere morală față de această planetă? Ea și-a făcut datoria, a creat această specie, care dezleagă misterele materiei, care călătorește prin Univers, compune muzică, joacă fotbal, scrie și citește editoriale. Iar această îngâmfată și neștiutoare specie bipedă nu respectă planeta titulară nici măcar în măsura în care propriile sale interese o cer.
Ce să mai înțelegi dintr-o astfel de atitudine sinucigașă?! Eforturile omenirii au paloarea morții: comunitatea internațională se pregătește pentru o crucială conferință mondială asupra climatului (decembrie 2015, Paris). Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, face o previziune sumbră asupra rezultatului: „În problema luptei cu încălzirea avansăm cu o viteză de melc".
Între timp, suntem prinși cu lucruri „omenești": eroice lupte politice, promoții în hipermarketuri, șampoane minune, detergenți atotputernici, bârfe delicioase, corupția din fotbal. Ehei, viața e grea, dar primim drept bonus o călătorie anuală gratuită în jurul Soarelui. Și trecem nepăsători peste știrea de presă care ne anunță că anul 2015 va fi cel mai călduros înregistrat de când omul a inventat meteorologia. Și încă nu ne intră în cap că acea călătorie pe care o credeam gratuită ne va costa din ce în ce mai mult...
