Săptămâna trecută a avut loc, la Băile Tuşnad, vreme de cinci zile, tradiţionala Universitate de Vară şi tabără studenţească organizată de tineretul maghiar. Ca de fiecare dată, participanţii la panelurile de discuţie şi la chefurile de după au fost nume importante ale intelectualităţii şi lumii publice maghiare, din România sau din Ungaria, dar şi personalităţi autohtone de naţionalitate română.
Ceea ce şi-au propus organizatorii pe măsură ce proiectul creştea a fost de a-l transforma într-un “atelier cultural-politic” interetnic, un forum în care să se formeze şi să se consolideze relaţii intra sau inter-etnice durabile.
întors printre români am fost întrebat pe un ton inchizitorial şi alarmat ce am căutat acolo, ce m-a mânat să particip la o astfel de manifestare, despre care se auzise că ar avea caracter iredentist şi la care ar fi periculos să participi, ca român.
Automat, leg întrebarea de recentul interviu acordat lui Marius Cosmeanu, pentru “Cotidianul”, de episcopul Tőkés László, în care acesta încearcă o primă denunţare parţială a programului sistematic de deformare a adevăratelor relaţii interumane dintre românii şi ungurii din Ardeal.
întreaga construcţie malefică şi-a atins climaxul în martie 1990, la Târgu-Mureş, atunci când diversiunile televizate au condus la un măcel demn de filmele cu Steven Segall. Ulterior, ţapul ispăşitor principal a fost găsit în persoana lui Tőkés, iar salvatorii de serviciu au devenit foştii securişti jegoşi ai lui Vadim.
Fostul primar al Clujului a simţit nişa şi a sprintat de trei ori la rând spre Primărie, cu Tőkés înfipt în vârful spadei, spre disperarea clujenilor cu mintea limpede. între timp, şi noi, şi ei suntem parte a Uniunii Europene, discursul revanşard păleşte, şi doar interpretările abuzive ale unor fapte banale fac din când în când deliciul presei piromane.
Mai spune Tőkés: “Au lipit de mine tot felul de etichete. Au stabilit ce trebuie făcut în acest sens şi restul a venit de la sine. Apoi totul a escaladat, că trebuie să fiu spânzurat, că sunt ca Funar ş.a.m.d.
Au construit o paralelă între mine şi el, au făcut din mine simetricul naţionalistului român de tipul Funar sau Vadim. Sunt mereu aşezat în compania acestor distinşi domni... E ca râia, nu mai poţi scăpa de ea.“
Construcţia fantasmagorică este pe cale de a fi dejucată. Din punctul de vedere al capitalului politic, purtătorii discursului ultranaţionalist românesc sunt scoşi afară din Parlament, după ultimele sondaje, în ciuda urletelor de fiară rănită ale Tribunului.
Mişcările sinucigaşe comise de UDMR, cu un Marko Béla tot mai rupt de realitatea obiectivă, par să conducă Uniunea spre acelaşi deznodământ. în lipsa discursului inflamat din Parlament, preluat în presă, calmul natural al relaţiei interetnice va putea fi simţit şi în percepţia publică.
Principalul argument al şovinilor români este acela că ungurii din HarCov vorbesc româneşte stricat spre deloc. Totuşi, să nu uităm că limba este un simplu instrument de comunicare, nu o ştampilă, iar faptul că nu ştiu româneşte este consecinţa directă a lipsei de utilitate practică a folosirii limbii române într-o comunitate închisă de maghiari.
Merită subliniat că pe tot parcursul vizitei mele în maghiarime, după o primă replică introductivă în maghiară, interlocutorii au continuat pe limba română, pe care se străduiau să o pronunţe cât mai bine. Cât despre excepţii, nu cred că avem dreptul de a le deturna ca reprezentând regula, doar pentru a ne ieşi fără rest socotelile proprii cu istoria.
Deloc agresat
lingvistic sau fizic, am revenit în Clujul pârjolit de caniculă cu senzaţia
unui weekend petrecut într-un teritoriu primitor din străinătatea proximă. Un
fel de american la
Celor convinşi că secuimea dăunează grav românimii nu le rămâne decât să saliveze la fruntarii, mirosind aburii fierbinţi de kürtőskalács, cu gândul zburând la cotletul secuiesc cu varză acră, înecat în smântână cremoasă.
