Insecticid pentru gândacii-curcubeu

Altă garnitură de politicieni, dintre ai noştri, cu aspiraţii democratice şi predispoziţie spre dialog, într-o lume tot mai centrată pe comunicare şi negociere în beneficiul ambelor părţi, profesionişti care să-şi lase temporar slujbele remunerate decent prin birouri aseptice şi să pună osul la urnirea căruţei comune.

Asta ne dorim cu toţii, de pe stradă, de-acasă sau de pe Facebook.

Înlocuirea s-ar face în detrimentul unor ahtiaţi după putere şi imagine, îmbuibaţi dependenţi de acumulare şi dispreţuitori viscerali ai oricărei urme de decenţă. Oare este cu putinţă? Fireşte că da. Dar o "revoluţie" ca asta cere ori timp, ori sânge, a treia cale este greu de imaginat. Negociere sau sacrificiu. Catifea sau mitralieră. Corpul social, nu doar cei din stradă, ci, paradoxal, şi revoluţionarii de canapea, vor decide calea de urmat. Una pe care, odată ce ai păşit vârtos, loc de întoarcere va fi greu de găsit.

La început era clar: Jos Băsescu, jos Boc, jos PDL şi liota de lipitori politice! Ulterior, a apărut tot mai limpede mesajul împotriva întregului sistem actual de cârdăşii şi maşinaţiuni politice, care nu lasă să se întrevadă proiectul credibil al unei Românii a următorilor ani. Dincolo de multitudinea de teme şi mesaje adiacente, care creează impresia legitimă a unui noian eterogen de revendicări, tema centrală vizează schimbarea completă. Mai profundă decât înainte, în 1996, 2000 sau 2004. Rând pe rând, electoratul a simţit pe propria piele, cu amărăciune, că degeaba se schimbă actorii dacă partitura rămâne aceeaşi şi know-how-ul spolierii statului se moşteneşte şi se inovează de la un mandat la altul. Strada se uită în jur şi nu vede actori cărora să le mai dea încredere. PDL&Băsescu sunt doar ultimii care au pierdut-o, iar căderea va fi cu atât mai mare cu cât fuseseră învestiţi cu încredere enormă la început. Or fi luat măsurile corecte în 2010 (înjuraţi cât vreţi, dar sunt convins că aşa a fost), dar nu şi-au putut ascunde destul rânjetul de satisfacţie când au găsit soluţiile de a-şi păstra propriile privilegii intacte. Aceleaşi contracte de stat cu dedicaţie, aceeaşi opacitate dezarmantă a unor instituţii disfuncţionale, aceeaşi atitudine de proprietari de bumbăcărie peste o ţară de proşti mulţi şi placizi. An după an, profitând de complicitatea la nivel local a unor lideri din opoziţie, sistemul a căpătat ramuri noi şi a împânzit toată ţara.

Se spune că un bloc prin canalele căruia mişună puzderie de colonii de gândaci, care stau la ascunziş pe timpul zilei şi terorizează locatarii când e somnul mai dulce, băgându-li-se prin urechi, nări, gură, punga de pâine, frigider, instalaţii, pe pernă, sub pătură, peste tot, poate scăpa definitiv de molimă doar dărâmând toată şandramaua. Altfel, colonia se reface din ouăle puse bine la păstrare pentru situaţii de calamitate. Din 1990 încoace, colonia se reface tot mai sănătoasă şi îşi dezvoltă anticorpi care să anihileze contraatacurile oamenilor scârbiţi de invadatori. La fel ca într-un bloc năpădit, disconfortul cel mai mare al oamenilor nu îl provoacă musai pagubele obiective pe care le fac gândacii - pâinea care trebuie aruncată la coş, onorariul instalatorului chemat să desfunde instalaţiile de gaze şi apă, tuburile de aroxol cumpărate periodic de la supermarket -, ci greaţa organică pe care o provoacă viermuiala lor nocturnă, trepidaţiile nervoase ale târâtoarelor pe pielea adormită, coşmarurile pe care le naşte imaginaţia, dar care ar putea deveni realitate într-o noapte obosită şi lipsită de vigilenţă. Pur şi simplu, unii îşi pierd mintea de scârbă, dezvoltă fobii, contractează boli transmisibile, viaţa lor se schimbă radical sub imperiul convieţuirii nedorite cu paraziţii.

Câţiva dintre ei cedează şi aleg să se transforme în gândaci, dar pentru asta trebuie să împlinească un ritual care cuprinde activităţi neplăcute ca lipitul de afişe, pupatul mieros al elitrelor puturoase fâlfâite leneş de gândacii mai versaţi, pescuitul în canalele colectoare cu apele cele mai tulburi etc. Alţi locatari se mută la ţară să se lupte cu dăunători mai uşor de stârpit, ca gândacii de Colorado pe vrejurile de cartofi, alţii îşi iau lumea în cap şi pleacă la antipozi, vorbindu-le tuturor despre acel bloc blestemat cucerit de o colonie de gândaci imuni la vorbe bune şi ameninţări chimice. Alţii se mumifică de vii în folii de polietilenă, sperând că pot opri timpul şi efectele molimei asupra lor. Fac nenumărate şedinţe de bloc la bufetul de peste drum, terminate invariabil cu blesteme aspre abătute asupra târâtoarelor, care îşi văd nestingherite mai departe de propria reproducere agresivă. Când unul mai mintos propune să pună toţi mâna (de lucru) şi să facă un bloc nou, într-un loc ferit de insecte, şi să-l dinamiteze pe cel devenit casă a insectelor, toţi se uită la el cu neîncredere, spunându-i că în viaţa lor nu au văzut măcar o mistrie şi că proiectul este sortit eşecului de la bun început.

Aici suntem. Oamenii din pieţe blestemă cu sârg şi sunt în stare să strivească sub călcâi orice insectă s-ar ivi prin preajmă, fie portocalie, fie colorată în culorile primare care compun portocaliul (a naibii ironie!). Zeii lor decăzuţi, transformaţi între timp în căpetenii de colonii târâtoare, stau la culcuş, de teama furiei. Cei mai mintoşi dintre locatari nu îndrăznesc încă să propună proiectul unui bloc nou, de frică să nu rămână cu toţii fără acoperiş deasupra capului. Există doar două lucruri mai rele decât starea de fapt actuală. Primul: oamenii să se resemneze, gândacii să se ghiftuiască mai departe până când într-o bună zi luminile vor rămâne stinse pe vecie în blocul devenit al lor în întregime, nu doar canalele şi instalaţiile sanitare. Al doilea: locatarul cel mintos să profite de neştiinţa vecinilor şi, de îndată ce blocul cel nou va fi ridicat prin munca lor şi după planurile lui, nefericiţii să vadă că noile lor apartamente sunt deja ocupate de alţii, prieteni buni ai "dezvoltatorului", iar ei înşişi o vor lua iar de la capăt, iar şi iar.

Revoluţia respinge orice gândac şi aşteaptă sclipirea din ochii noului lider. Planul, nisipul, cimentul, organizarea, fundaţia, pereţii, acoperişul. Revoluţionarii abia aşteaptă să pună osul la ceea ce va fi noua lor locuinţă. Sunt dispuşi să-şi irosească tinereţea, numai să apară cel în care să aibă încredere. Sunt clipele în care, ca într-un joc video, se trece la nivelul următor, întotdeauna mai greu de depăşit decât cel inferior lui. Sunt momente istorice în care se nasc noii lideri, noile paradigme care vor constitui fundaţia pentru zeci de ani de acum înainte. Mai repede sau mai târziu, gândacii de astăzi vor fi lăsaţi în urmă. Revoluţia, de catifea sau sânge, este cea care are de ales ce şi pe cine va pune în loc. Alegerea are mai multe şanse să fie cea corectă dacă vom afla că acum nu trăim într-o dictatură, ci doar într-o ţară în care mişună prea mulţi gândaci coloraţi democratic în tot felul de nuanţe. Să nu ne dorim vreodată ca nu doar gândacii, ci chiar şi oamenii de toată isprava să fie coloraţi toţi la fel. Portocalii, roşii, galbeni...