Impresionantele vehicule, garnisite cu tot ce înseamnă progres în domeniul militar (mitraliere puternice, lansatoare de rachete, sisteme de ochire, motoare performante- coloana înainta în ritm cu vehiculele civile!), aveau obligatoriu în turelă câte un tânăr militar. Vezi doamne, era o cavalcadă a cavaleriei, deci trebuia menţinută ideea unui călăreţ, care să stea falnic pe calul său şi să arate puterea tandemului în faţa oricărui posibil oponent.
Întrucât firul nostru de circulaţie era oprit pentru a face loc impresionantei etalări de blindaje şi armamente, am putut să studiez în goana „cailor" pe cei care călăreau Ducipalii de oţel. Tineri frumoşi, arătoşi, bronzaţi, viguroşi. Unul imortaliza cu un mic aparat foto piscurile semeţe ale munţilor; altul scria de zor pe tabletă un mesaj, poate pentru mama sa rămasă dincolo de ocean, îngrijorată că odorul ei se află atât de aproape de o zonă de conflict. Un altul, pişicher nevoie mare, îşi scosese casca grea pentru a-şi netezi părul tăiat cu mare artă, cu tot felul de cărări alambicate.
Într-un cuvânt, tineri absolut normali. Obişnuiţi. La fel de normali şi de obişnuiţi ca tinerii din Londra, Paris, Roma sau Bucureşti. Sau ca tinerii din Moscova şi Vladivostok. Nici o diferenţă între ei, între pofta de viaţă pe care o au, între aspiraţiile normale şi legitime pe care le împărtăşesc (familie, slujbă, prosperitate, pace). Se îmbracă la fel, îşi aranjează părul la fel, trăiesc aceleaşi emoţii ale iubirii sau datoriei, se îndrăgostesc la fel, au dezamăgiri la fel, se entuziasmează la aceleași filme și se întristează pe aceleași melodii. Sunt virale pe internet plutoanele de tineri soldați ruși care bat pasul de defilare pe melodii americane de succes...
Şi atunci gândurile mele s-au dezlănţuit: cum mai poate fi posibil ca, în acest luminat şi progresist secol 21, să ne mai gândim să ne trimitem tinerii la război? Cum mai poate fi posibil ca pe acești tineri, care oricum devin tot mai puțini, datorită scăderii natalității, să-i considerăm în continuare drept carne de tun, cu nimic mai vrednică decât să servească unor interese geostrategice? Am fost întrucâtva revoltat atunci când am constatat că tinerii ostași ucraineni s-au predat rușilor fără a trage măcar un foc de armă. Am fost întrucâtva revoltat atunci când aviația militară elvețiană nu s-a ridicat în aer pentru a intercepta un avion suspect întrucât "era înafara orelor de program".
Dar acum am înțeles: după milenii și milenii în care războiul a fost nu o continuă amenințare, ci o continuă stare de fapt, lumea civilizată (mai ales creștinătatea) se eliberează de această sângeroasă ghilotină, care sistematic a retezat cei mai viguroși, poate chiar promițători, tineri ai națiunilor combatante. (Un exemplu: până la Napoleon Bonaparte, Franța era cea mai mare putere militară a Europei, capabilă să lupte singură împotriva întregului continent. Ambițiile demăsurate ale ofițerașului devenit împărat au depopulat Franța, și i-au distrus pe veci supremația militară).
Războiul nu mai face parte din paradigma existențială a lumii civilizate. Mai există persoane belicoase, mai există indivizi dornici de martiriu sau de răzbunare, dar întreaga evoluție a societății - mai ales întregul efort de educare a tinerei generații - se concentrează înspre stigmatizarea și eliminarea pornirilor violente, a înfruntărilor fără rost, a sângelui vărsat din porniri obscure. (Dacă doriți să aprofundați această idee, vă invit să vizionați filmul "Portocala mecanică", de Stanley Kubrick, și să-l judecați prin prisma preocupării civilizației occidentale pentru eliminarea violenței...).
Așa că, vă rog, stimați lideri ai lumii civilizate și puternice: găsiți o altă cale de rezolvare a diferendelor dintre state. Jocuri războinice, cu arme de pluș, sau jocuri virtuale, cu eroi frumos desenați. Întreceri sportive. Bambilici. Concursuri de cățărare. Tras la țintă (obligatoriu cu arcul!). Trânta voinicească. Fiindcă este timpul să înțelegeți unele lucruri cu adevărat simple: războiul nu mai face parte din opțiunile tinerei generații; sunteți mult prea puternici și bogați pentru ca cineva să vă atace râvnind la seifurile voastre burdușite; orice conflict deschis în emisfera nordică este o crimă fratricidă fără noimă. Fiindcă este timpul să vedem în tânăra noastră generație o colecție de indivizi - care trebuie să beneficieze mai întâi de câteva drepturi, între care cel mai important este dreptul la viață, pentru a putea pe urmă să-și asume obligația de a duce mai departe flacăra civilizației- și nu carne de tun!
Într-un cuvânt: interziceți războiul!
