Cu apele Bistriţei, cândva cutreierate de plutaşii Pădureanului, înaintând agale către un popas bine ticluit la Piatra Neamţ, spectacolul n-a ajuns nici până la puţinii rătăciţi prin tribune, ca dovadă că între uvertură şi cuvertură nu este decât un „c" rătăcit de la cuvîntul la modă, „cacealma". Nu se ştie dacă Mulţescu, proaspătul antrenor purtător de carte de identitate medieşeană, şi-a adus şi echipa la Bucureşti sau rezultatul a fost decis la masa verde a unor înverziri deja decise. Se pare că aceelaşi tratament li se pregăteşte şi unor vizitatori ai steliştilor, aducând răcoarea de prin suburbiile londoneze. „?epcile roşii" au putut auzi ecoul valurilor reverberat de tribunele golaşe, dar n-au îndrăznit mai mult decât o amarare amăgitoare la cheiul performanţei, un egal cu efect de explozie întârziată. Timp de două etape, „gaudeamus-ul" galeriei suspendate în urma unei decizii arbitrare va răsuna din afara arenei clujene, acolo unde tribunele vor intra în stăpânirea femeilor şi a copiilor, esenţe ale perpetuării în timp a spiritului Cetăţii universitare. Din înfruntarea de pe litoral devine tot mai evident că Viitorul n-are viitor la Constanţa, teritoriu rămas sub alintarea „farului" care luminează tot mai anemic întinderile de nisip ale unei himerice Copacabana autohtone. Dănciulescu le-a povestit junilor rapidişti basmul cu „tinereţe fără bătrâneţe", dar Giuleştiul rămâne racordat la instalaţia de oxigen pe care „puştii" o manevrează cu dexteritatea imprevizibilă a vârstei. Petroliştii autohtoni şi de import i-au făcut pe ieşeni să înţeleagă că rămânerea pe Copoul fotbalistic cere mai mult decât simple crampoane ineficiente în lipsa unui echipament valoric adecvat înălţimilor. Sondorii s-ar părea să fi regăsit filonul performanţei, după reparaţia din mers a schelei incendiate de inconstanţă. Ascensiunea pe Tâmpa Ligii I e bine bătătorită de braşoveni, chiar dacă şi-au instalat tabără provizorie pe la jumătatea urcuşului, acolo unde „concordia" este la ea acasă. Vasluienii veteranului Hizo n-au înţeles nimic din abnegaţia cu care înconjoară jienii „pasărea măiastră" a visului european şi adâncesc, cu fiecare prestaţie amăgitoare, taluzul care-i desparte de întinderea de odinioară a speranţelor lui Porumboiu. Undele Dunării au purtat între Turnu Severin şi Giurgiu ultimele note ale simfoniei etapei, oscilând între un sfârşit dramatic lângă ruinele unui vechi pod al speranţelor şi constanţa noului pod din avalul intrării în lume.
Ar mai lipsi ceva din concertul fotbalistic al săptămânii trecute, doar o întrebare cu o retorică aparte: „Oare CFR a jucat?"
Articol de Vladimir CINEZAN
