Jandarmeria urăşte galeria?

Jandarmeria urăşte galeria?
Probabil, şi invers. Rămâne întrebarea dacă cei din galeriile de fotbal, baschet, hochei sau handbal au o atitudine pe alocuri războinic-agresivă sau reacţiile jandarmeriei sunt exagerate, disproporţionate, vădit viscerale.

Cu siguranţă, adevărul este undeva la mijloc, cu toate acestea, chiar dacă unii poate enervează, incită, scot din sărite, ceilalţi ar trebui să fie, cu certitudine, mult mai pregătiţi să facă faţă calm şi raţional incitărilor. De prea multe ori, confruntările verbale se transformă în lupte corp la corp, în care unii întrebuinţează ca metodă de coerciţie exclusiv forţa brută. O forţă fizică care, împreună cu utilările din dotare, se transformă deseori în coşmar urban pentru oameni nevinovaţi.

 

 Da, atunci când cărămizile, gradenele sau beţele steagurilor se transformă în arme albe sau când pietrele din caldarâm ori scaunele se transformă în proiectile, jandarmii pot interveni în forţă. Atunci pot lovi fără milă, pot încerca să restabilească ordinea folosind, la fel ca şi colegii lor din Anglia, Franţa sau Italia, şi forţa brută. Cu brutele, comportamentul lor se poate şi abrutiza. Nu-i va acuza atunci nici un om sănătos la cap. Nu cred că cineva va condamna vreodată intervenţia jandarmeriei în cazurile în care facţiuni ale unor galerii s-au transformat în veritabile forţe de gherilă urbană.

 

 însă, cu siguranţă, orice om onest, observator al scenei publice, va reacţiona şi va acuza forţele de ordine dacă ele exagerează. în situaţia în care reacţiile sunt complet disproporţionate şi vădit agresive. Răzbunătoare. Efect al unor frustrări vizibile. Ultraşii galeriilor nu sunt mieluşei, nu sunt păpădii sau ghiocei de primăvară, dar o galerie nu e formată doar din indivizi care caută scandal. Galeriile nu sunt compuse exclusiv din oameni care iubesc violenţa. Da, sigur, există şi astfel de specimene.

 

Există şi persoane care caută confruntări fizice sau care vor să-şi dovedească public aplecarea spre violenţă, însă nu se poate porni de la premisa că toţi cei care aderă la un grup de susţinere organizată a unei echipe sunt, din start, nişte derbedei, nişte agresivi şi nişte persoane anti-sistem. Nu se pot considera toţi doar ... “nişte golani”! Acest mod de a privi lucrurile este tributar unei gândiri moştenite din sistemele unde statul acţionează strict, ca “miliţian”, şi nu ca educator. Acele sisteme în care dialogul este înlocuit de teroarea uniformei.

 

 în interiorul galeriilor sunt oameni, sunt tineri sau vârstnici aparţinând unor stări sociale diferite sau care au o educaţie diferită. Cu toate aceste diferenţe, în interiorul grupului, între membrii unei galerii, ierarhiile nu au nici o legătură cu banii, educaţia, aşa cum nu au nici o legătură cu tupeul. Acolo funcţionează ierarhiile bazate pe respectul celorlalţi, pe câştigarea acelui respect care îi face pe unii să fie percepuţi ca aleşii celorlalţi. Am văzut, de-a lungul timpului, mulţi astfel de lideri informali care au reuşit să conducă mase de mii de oameni într-un mod extrem de civilizat şi, mai ales, disciplinat.

 

La fel cum am văzut indivizi care ieşeau din decor, care încercau să incite sau să forţeze. Important era, însă, cum reacţionau ceilalţi şi, îndeosebi, cum reacţionau liderii. Cei care se bucurau de respect, de consideraţia celorlalţi. Teama de a scăpa situaţia de sub un aşa-zis control duce la reacţii forţat agresive ale forţelor de ordine sau lipsa unei minime pregătiri psihologice şi sociologice a unor comandanţi face ca agresiunea să înlocuiască păstrarea ordinii? Aceasta nu înseamnă neapărat instaurarea terorii într-un anumit perimetru. Poate acest text nu are o prea mare legătură cu relaţiile dintre tifosi sau ultraşi şi forţe ale jandarmeriei la Cluj. Aici, doar trecutul este pătat de exagerări.

 

De escaladări ale unei relaţionări relativ normale. Din partea ambelor părţi. Textul vine ca o observaţie necesară după ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara, în Bucureşti. Acolo, reacţiile au fost cu totul disproporţionate şi rezultatele, de asemenea. Este inadmisibil ca reprezentanţi ai celor care trebuie să păstreze ordinea să-şi piardă cumpătul şi echilibrul, atacând cu furie oarbă tot ce le stătea în cale. Femei, copii, adolescenţi sau, pur şi simplu, tineri mai... încinşi verbal.

 

Lovituri de picioare în oameni căzuţi, caschete folosite pe post de buzdugan, bocanci pe capetele unor oameni prăbuşiţi în zăpadă. Teroare, oase rupte, spitalizări şi capete sparte. Totul, pentru că dialogul a fost înlocuit de agresivitate in crescendo. De la cea verbală, la cea fizică. Poate nu aş fi scris acest text în calitate de om şi jurnalist dacă nu aş fi fost oripilat de ceea ce s-a întâmplat, dacă reacţia oficială a Jandarmeriei Române nu ar fi fost una sfidătoare, de instituţie ce se vrea, probabil, de represiune, şi nu de păstrare a ordinii publice. Instituţia în cauză efectiv a refuzat să vadă exagerările jandarmilor, reacţia lor extrem de violentă la intrarea în sala de baschet, la meciul Steaua-Dinamo.

 

în mintea purtătorului de cuvânt al instituţiei şi a oficialilor acesteia nu este necesară nici măcar declanşarea unei anchete interne! Este doar un exemplu în care se acoperă incompetenţa unor gradaţi, un exemplu care demonstrează opacitatea şi rezistenţa la modernizare a unei instituţii, un exemplu care dovedeşte că cei slabi, cei neînarmaţi decât cu vorbe sunt permanent vinovaţii fără vină. 

 

Comenteaza