Joc de glezne în pielea goală

La câteva zile, dl. Vulpescu a citit într-o interpretare proprie Declaraţia de la Budva şi a organizat circul cu Oltchim şi DD, neîncheiat (ba dimpotrivă) până la această oră. Scurt pe doi: guvernul a scos ochii FMI cu încercarea de privatizare, DD şi-a sesizat şansa de a face rating pe toate televiziunile serioase şi neserioase, în postura de Mesia salvator al "perlei" petrochimiei româneşti, iar taberele politice mari s-au nimerit în situaţia de a găsi o temă în plus pe care să se certe, cu tot arsenalul de lături cu care ne obişnuiseră. Cum mai sunt doar vreo 80 de zile până la alegeri, este imposibil să nu privim circul din prisma efectelor pe care le va avea la urne.

În ciuda popularităţii de vreo 15% a partidului său, DD este un personaj nefrecventabil oficial de către niciunul dintre blocurile de putere care se vor lupta pe 9 decembrie. Orice apropiere periculoasă de saltimbancul din Caracal va îndepărta părţi importante din propriile electorate, fără a aduce nimic în loc. Totuşi, iminenta intrare a sa în Parlament şi nevoia celorlalţi de aliaţi în vederea formării unei majorităţi cât mai confortabile în viitoarea legislatură îi obligă la un joc de glezne undercover în jurul lui DD: dacă şansele să-i intre complet în graţii înaintea alegerilor sunt practic nule, măcar să nu-l supere prea tare şi să nu-l facă să-i sară muştarul. Nu de alta, dar ca orice interlop cu televiziune la purtător, micul mogul este o bombă cu ceas cu care trebuie să te porţi cu mănuşi.

Puţini îşi mai aduc aminte că oferta lui DD a fost depusă oficial cu 10 minute după expirarea termenului, aşa încât, cu respectarea strictă a legii, aceasta este nevalidă. Dl. Vulpescu, reprezentantul guvernului USL, s-a făcut că plouă, i-a acceptat oferta şi chiar a desemnat-o câştigătoare, spre uluiala tuturor telespectatorilor şi a celorlalţi care deschiseseră televizoarele mai târziu, fără să ştie ce-au pierdut. Nici dl. Vuza, nici PCC nu au contestat licitaţia, dată fiind flagranta încălcare a procedurii. De ce oare? Dl. Vuza are şanse mari să-şi adjudece în curând creanţele asupra Oltchim, pentru care a dat preţul cel mai mare şi astfel va controla indirect tot ce se va întâmpla acolo. De cealaltă parte, grupul PCC va rămâne acţionarul minoritar de până mai ieri, putându-se folosi de aceleaşi pârghii prin care să-şi manifeste ostilitatea faţă de companie. Dacă şi-ar fi dorit o privatizare serioasă, guvernul ar fi putut lesne să introducă nişte condiţii minimale de calificare, de pildă să nu poată participa persoane fizice, firme cu datorii la stat sau conduse de persoane urmărite penal (mecanismul era la îndemână şi este descris destul de clar prin legea pe care se bazează orice privatizare din 2002 încoace: legea 137). Fireşte că s-ar fi dezlănţuit iadul dinspre OTV asupra USL, plus că exista riscul ca privatizarea chiar să trebuiască încheiată, cu şacalii de la PCC şi cu toate consecinţele care ar fi decurs de aici (probabil concedieri masive, închideri de secţii, revânzare pe bucăţi a platformei şi, în final, lichidarea completă a unui competitor de pe piaţa europeană). Toate în prag de alegeri, la puţin timp după alte eşecuri cu reverberaţii în presă - referendumul ratat, Europa strigând energic la liderii de la Bucureşti, plagiate, incompatibilităţi, botezuri cu interlopi şi toate celelalte.

Încă un amănunt interesant: fără să o prezinte ca pe o condiţie a investiţiei, DD a pretins că toată suma de cca. 45 de milioane de euro a ofertei sale să meargă din conturile statului spre Oltchim, pentru asigurarea plăţii salariilor restante şi a capitalului necesar repornirii. Dl. Vulpescu i-a cântat în strună, dl. ministru Chiţoiu s-a declarat iniţial încântat de idee, până când şi-au dat cu toţii seama că, fie şi pe post de împrumut, tărăşenia s-ar fi numit ajutor de stat, s-ar fi pus de-a curmezişul legislaţiei europene şi ar fi obligat statul român la plata unei amenzi către bugetul Comisiei Europene într-un cuantum cel puţin egal. Până acum nimeni dintre decidenţii din guvern nu a avut curajul să spună asta franc, ci preferă să se codească şi să câştige timp, doar-doar or trece cumva alegerile şi angajaţii combinatului vor avea bani să se cinstească cu o cinzeacă după votul pus unde trebuie. Ba mai mult, marţi seara dl. Ponta a reluat teza, spunând că banii ar putea fi acordaţi Oltchim ca "împrumut de salvgardare" (vai!, alt eufemism nefericit pentru "ajutor de stat") pentru maximum şase luni. Tot peste şase luni zice dl. Ponta că va păstra următoarea încercare de privatizare a combinatului, dacă DD nu vine cu banii promişi, că mai departe putem amâna procesul cât avem poftă, de vreme ce i-am păcălit pe fraierii de la FMI când era nevoie. După alegeri, potopul. Până atunci, DD îşi freacă mâinile de bucurie că sunt destui care îl cred adevăratul Mesia al Oltchim, USL abia aşteaptă ca nătângul să-şi frângă gâtul, să admită că n-are banii şi să dea vina pe managementul defectuos oblăduit de PDL, iar aceştia din urmă îşi iau în colimator victima preferată, neterminatul premier Ponta şi grupuscului liberal din jurul Ministerului Economiei, în speranţa că vor recupera din voturile pierdute din propria lor iresponsabilitate a guvernării. Toţi aşteptând să le moară vecinilor caprele captive electoral, ajung să se sfâşie între ei într-un nesfârşit deşert de ţeste.
Să ne reamintim condiţiile unei bune guvernări, enunţate de premierul din Muntenegru: transparenţă, responsabilitate, dialog public. Transparenţa nu înseamnă poale puse în cap şi circ mediatic non-stop. Responsabilitea nu poate fi substituită de mimarea ei şi de veşnicele comparaţii dintre cât suntem noi de responsabili astăzi şi cât de iresponsabili au fost predecesorii. Dialogul public nu poate fi reprezentat de interminabilele ţipete seară de seară prin studiouri de televiziune între aşa-zişi interlocutori nedispuşi şi incapabili cultural să-şi asculte preopinenţii. Dacă mai aveam dubii, circul Oltchim ne-a arătat exact felul în care trebuie să începem cu aceste definiţii de bază şi, abia după ce ni le vom fi însuşit, să ne apucăm de operat cu termeni atât de înalţi şi să sperăm la o bună guvernare.

Altfel, transparenţa comunicării guvernamentale, la care România s-a angajat la Budva, tradusă în faptă după cum am observat, este prilejul să constatăm 1. că împăratul este gol (o transparenţă dusă la limită, nu-i aşa?) şi 2. că, pe post de corolar, orice politică publică în România se dezvoltă cu ochii în televizor, de o parte sau de alta a lui, cu mâna adânc vârâtă în buzunarul cu voturi al alegătorului fermecat de imaginile mişcătoare cu carcase colorate de oameni politici închipuiţi, agitându-se curtenitor în fundul gol, seară de seară dincolo de tubul catodic.

Lăsaţi-o naibii de transparenţă şi mai acoperiţi-vă din părţile iresponsabil de ruşinoase, că se mai uită şi copiii la voi!