Jocul la două capete: prostul sau prostituata?

Între presă şi politicieni există enorm mai multe asemănări decât deosebiri, oricât de mult i-ar deranja asta şi pe unii, şi pe alţii.

Totul pleacă de la un principiu simplu şi universal, cu care sunt de acord cu toţii: orice gogomănie ai spune, tot se va găsi cineva care să te creadă. Săptămâna trecută, un post de televiziune georgian a pus pe jar întreaga naţiune după ce a difuzat un program de ştiri false despre o presupusă invazie a trupelor ruse şi asasinarea preşedintelui Mihail Saakaşvili.

 

înaintea începerii emisiunii, postul georgian a rulat rapid un avertisment în care se spunea că imaginile care urmau ar putea fi adevărate dacă societatea georgiană nu s-ar uni împotriva planurilor ruseşti. Ulterior, reprezentanţii postului TV şi-au motivat demersul spunând că au încercat să tragă un semnal de alarmă cât mai puternic şi mai de impact asupra pericolului în care se află ţara din pricina presiunilor Moscovei. Mesajul ascuns al întregului montaj era unul de susţinere a discursului naţionalist şi rusofob al lui Saakaşvili, transmis pe un canal de televiziune care, până cu ceva vreme în urmă, era una dintre tribunele cele mai vocale ale opoziţiei de la Tbilisi.

 

în ograda noastră, cea mai recentă gogomănie a fost aceea lansată de Corneliu Vadim Tudor, întâi în ziarul său de partid, apoi preluată de toată presa, inclusiv pe primele pagini sau în prime-time, despre “cancerul generalizat” al preşedintelui Băsescu şi felul în care acesta apelează la ceva vrăjitoare din Rusia care să-l scape de boală. Povestea a escaladat, ajungându-se până acolo unde Administraţiei Prezidenţiale i se imputa faptul că nu a reacţionat prompt să comenteze bazaconiile botezate “informaţii de presă”, preferând să aştepte aproape o zi (sic!) până să dea primele reacţii. Când a izbucnit acest nou “scandal de presă”, cum le place să-l numească, respectabilele instituţii de presă tocmai regurgitaseră şi ultimele urme ale poveştilor cu flăcările violet şi consilierii parapsihopupu ai candidaţilor la preşedinţie.

 

în ciuda dorinţei mele ca presa de acest tip să-şi piardă credibilitatea, vom constata că o asemenea tendinţă nici vorbă să se manifeste. Dimpotrivă, cercetările arată că românii îşi iau informaţiile esenţiale în continuare de la ştirile PRO TV sau Antena 1, deşi programele respective sunt infotainment pur, iar informaţiile cu adevărat relevante pentru public lipsesc, de cele mai multe ori, cu desăvârşire.

 

întrebaţi cu subiect şi predicat, mulţi dintre noi se vor oripila când se va aduce vorba despre OTV, tabloide, abundenţa de sex&violence la ore accesibile tuturor etc., fără să roşim de ruşinea ipocriziei celui prins trăgând cu ochiul la hăcuieli sau pornoşaguri. Show-ul face parte din lumea cutiei cu imagini mişcătoare încă de la începuturile sale, iar pretenţia de a obţine altceva de la televiziuni decât, cel mult, idei de-a gata, învăţate şi repetate mecanic de actori proşti este o iluzie eternă a generaţiilor succesive. Televiziunile iau informaţia, o machiază strident, apoi o livrează unui public avid de senzaţii tari şi în viteză, iar reţeta prinde transcultural de zeci şi zeci de ani.

 

De partea cealaltă, oamenii politici intră în joc, într-o complicitate necunoscută telespectatorului neiniţiat. Scandalul care aduce oamenii la televizor e, de multe ori, mimat nu doar la show-uri târzii de noapte, cu poale-n cap şi flegme la vedere, ci şi la dezbateri – chipurile – de calitate. Cum nici oamenii care le întreţin nu sunt aşa, apoi nici discuţiile aferente nu pot fi de calitate.

 

Dar culmea penibilului a fost atinsă abia recent: prins cu pantalonii-n vine la stabilimentul de pe Baba Novac, deputatul traseist (o predestinare?) şi-a scuzat prezenţa printre adevăratele curve spunând că face un studiu de impact pentru o iniţiativă legislativă care să reglementeze fenomenul prostituţiei. Dl deputat de Cluj nu ar fi riscat nimic sub aspect penal, nici studiind fenomenul, nici gustând din fructele sale, nici chiar practicându-l în sfera politicii, după cum ar putea afirma unii mai răi de meliţă. în definitiv, nici prostituţia, nici prostia nu sunt pedepsite de Codul Penal din perspectiva dumisale. Alegerea a făcut-o singur: a preferat să facă pe prostul, considerând că un politician prost e preferabil electoral unuia a-/i-moral.

 

Vedetele din presa mare şi politicienii au de învăţat unii de la alţii multe. Sunt destule cazuri în care, de cât de bine au învăţat, şi-au pierdut noţiunea apartenenţei la casta iniţială şi au baleiat-o la nesfârşit, netulburaţi, într-o schizofrenie profitabilă. în ce ne priveşte, trebuie să fim puşi în gardă în legătură cu un singur lucru: să nu ne aşteptăm să găsim printre ei dintre aceia care nu sunt nici proşti, nici curve. în cel mai special caz, vom da peste unul... indecis.