Jurnalismul scurt și publicul cu memorie lungă

Altfel spus, din păcate, ziarele, site-urile etc. nu se anulează/concurează, ci (încă) se completează unele pe altele. Ceea ce nu-i la fel de bine. Ca parte interesată, am să-mi îngădui, în virtutea experienței și a preocupărilor de zi cu zi, să sesizez câteva fenomene, ca modeste semnale și încercări de a face ordine într-un domeniu ce pare a cădea pradă haosului.

Sunt parte interesată, cum spuneam, pentru că de peste douăzeci de ani mă aflu, în diverse forme, în sfera mass-media, pot spune că le-am văzut și trăit pe toate și că nu-mi poate fi indiferent nimic din ce se întâmplă aici. Deci, contează pentru mine și cine sunt jurnaliștii, și ce fac ei și cum, și ce se spune despre ei, și care este statutul lor în societate. Subliniez, unul deloc bun și favorabil în aceste momente. Nu în ultimul rând, mediul jurnalistic va fi spațiul de manifestare pentru zeci și sute de viitori jurnaliști și nu e totuna cât de atrăgător, cât de curat, cât de prietenos și cât de prosper este acest mediu pentru tinerii ce privesc cu speranță și interes, la un moment dat, înspre această zonă. (Am văzut câteodată și acest debușeu nedrept, cum jurnaliștii „vechi" își descarcă eventualele neîmpliniri prin „tinerii" jurnaliști, chiar studenți).

Câteva din fenomenele de interes pe care vreau să le aduc azi în discuție, din sfera mass-media, sunt următoarele:

1. Clujul este o piață dificilă pentru media, nu de ieri de azi. Nu s-au lămurit deplin cauzele, dar putem vorbi de circumstanțe de luat în seamă. Iată câteva: Caritas-ul, care a decredibilizat presa locală; administrația locală atipică, ce a creat o presă ostilă publicului (presa îl critica pe Funar, clujenii îl alegeau mereu); cazurile de corupție din mass-media și corupția la nivelul cel mai înalt al administrației locale, care n-au fost deloc în favoarea presei; partizanatul fățiș; împărțirea descreționară a banilor șamd. E posibil ca jurnaliștii, luați de val și de vremuri, să uite mai repede decât publicul, mai conservator și cu memorie de elefant. Însă, oricare și oricâte ar fi circumstanțele, niciodată, dar niciodată publicul nu este de vină pentru insuccesul presei. E suficientă și valabilă pilda văcarului care se supără pe sat. De aici pornesc toate strategiile posibile pentru viitor.

2. În mod paradoxal, astăzi, printul a devenit o susținere pentru on line. Straniu, deoarece acum abia vreo 15 ani, când The Guardian, primul, scotea ediția on line a ziarului, lucrurile stăteau exact invers, adică on line-ul susținea ziarul tipărit, care era baza. Însă paradoxul nu este o soluție, ci doar o constatare, nedreaptă, pe deasupra. O rețetă financiară justă, rezonabilă jurnalistic, ar arăta, deocamdată, că on line-ul, cel gratuit, este formula soft a publicației, iar printul, cel pe bani, este formula hard a aceleiași publicații, nu identice însă. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie, obligatoriu, să există o diferență clară, vizibilă, evidentă, ca și conținut și abordare, între cele două formule, print și on line. Puțini reușesc să facă această diferență (Gazeta Sporturilor reușește) și să ceară bani pentru conținutul de calitate, exclusiv. On line-ul enunță, inițializează, printul aprofundează, fixează și definește un subiect. Sigur că există și formula intermediară a conținutului on line parolat și plătit, e drept, la prețuri modice, pentru cine își permite. Cu aceste lucruri publicul trebuie învățat, iar marketingul nu este doar o poveste, ci chiar o știință.

3. Jurnalistul zilelor noastre, confruntat cu fenomenul de convergență media, cu on line-ul, blog-ul și social media, se află într-o justificată dilemă, ce merge mai bine (dincolo de disjuncția „tabloid-serios"): conținutul scurt, enunțiativ, divers, ușor de receptat sau conținutul greu, complex, explicativ, lung, de calitate. Altfel spus, știrile scurte, multe și mărunte, eventual ilustrate, ca un mozaic ce amintește de facebook, sau analize, reportaje, anchete ce reflectă o lume diferită, profundă, legată, mai apropiată de realitate. Greu de ieșit dintr-o asemenea răspântie, dar, e limpede că un conținut eterogen, prolix, vâscos, pictural întâlnit și în rețeaua socială nu-ți va da niciodată identitate ca instituție media și plusul necesar pentru a conta pe piață. Dimpotrivă, doar conținutul independent, exclusiv, omogen, de calitate își poate conferi acest statut și acel atu de care ai nevoie pentru a marca deosebirea față de multe alte inițiative similare, la fel de facile. Aici mai există și tentația numită „valea ambiguității", a click-ului cu orice preț, inclusiv a amestecării realului cu viralul. Această ambiguitate voită aduce click-uri, nu-i vorbă, dar, în fond, nu face nici doi bani.

De fapt, aici e cheia, la bani. Se știe și se confirmă, printul pierde bani, dar aceștia nu se duc în on line.

(Va urma)