Jurnalişti prigoniţi în Europa

Jurnalişti prigoniţi în Europa
În 22 decembrie 1989, clujenii strigau “fără violenţă!”, astăzi politicienii, cu judecătorii lor aserviţi, au câştigat primul război cu presa şi alegerile de duminică se vor desfăşura la Cluj şi în multe alte locuri din ţară fără ca zeci, sute sau, poate, mii de ziarişti să poată intra în secţiile de votare pentru a-şi face meseria!

Alegerile pentru Parlamentul European stau din start sub bănuiala fraudării sau a trucării atâta timp cât cei care din 20 mai 1990 şi-au dedicat duminicile alegerilor nu mai sunt lăsaţi să-şi facă meseria de informare şi observare a unor eventuale ilegalităţi atât de specifice proceselor electorale în ultimii 20 de ani! Culmea este că tratamentul împotriva presei se întâmplă nu în Belarus, Coreea de Nord, Venezuela sau Moldova de peste Prut, ci într-o ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene!

 

Autoritatea Electorală Permanentă din România lui Băsescu şi Boc a birocratizat la sânge procesul de acreditare a jurnaliştilor la alegerile europene de duminică introducând condiţii de acreditare inacceptabile! Condiţii care reprezintă un atac fără precedent asupra dreptului fiecărui individ la propria opinie şi la libera asociere! Dacă până astăzi dumneavoastră nu aţi auzit de Octavian Opriş, Kovacs Csaba Tiberiu, Marian Muhuleţ şi Ana Maria Pătru, cu siguranţă jurnaliştii le vor ţine minte numele, pentru că cei patru indivizi care conduc Autoritatea Electorală Permanentă au reuşit să excludă o bună parte a presei din secţiile de vot la alegerile din 7 iunie!

 

La Cluj, ZIUA de CLUJ, Făclia, Monitorul de Cluj, Foaia transilvană, Clujeanul sau TVR Cluj nu vor avea ziarişti acreditaţi la aceste alegeri! Cu alte cuvinte, toate cotidianele locale, cu excepţia Szabadsag, vor trebui sau să someze duminică şi, în consecinţă, să-şi văduvească cititorii fideli de informaţii pe durata zilei alegerilor şi în ziua de luni, sau să încerce să-şi obţină informaţiile prin interpuşi ori prin accesarea unor surse alternative! Informarea directă nu mai este, în acest moment, posibilă, cei 10 jurnalişti care trebuiau acreditaţi de către ZIUA de CLUJ, de la departamentele Eveniment, Politic şi Administraţie, fiind nevoiţi să cerşească informaţii pe la uşile secţiilor de vot, în secţii accesul fiindu-le STRICT INTERZIS!

 

Conform noilor reglementări birocratice introduse prin “Decretul” 4 din 2009, până pe data de 24 mai trebuiau trimise către Autoritate, la Bucureşti, certificatul de înregistrare al firmei editoare a publicaţiei, certificatul fiscal şi, extrem de grav, declaraţii pe propria răspundere ale jurnaliştilor care solicită acreditarea că nu au avut în trecut sau că nu au în prezent apartenenţă politică! Adică, credinţa politică a unui individ devine posibil motiv de respingere în cazul în care individul este jurnalist! O încălcare gravă a drepturilor constituţionale! Autoritatea Electorală mai lipsea să ceară apartenenţa religioasă şi orientarea sexuală pentru ca penibilitatea acestei instituţii să devină strigătoare la cer!

 

 Conform acestor reglementări, fără să facem referire şi la termenul fixat pentru acreditare-cu două săptămâni înainte de alegeri!- până acum acreditările se făceau până înainte cu 3-4 zile, în Europa ar fi excluse de la acreditarea jurnaliştilor ziare ca Le Monde-fost de centru-stânga, acum moderat, FranceSoir şi Liberation- primul de stânga, transformat în tabloid în 2006 iar ultimul, acum de centru-stânga după o perioadă de socialism fervent  sau Le Figaro-conservator, de centru-dreapta, Corriere de la Sera - “independent”, Il Giornale-familia Berlusconi, Il Mesagerrio, Liberro şi La Nazione-controlate de Berlusconi, La Stampa-familia Agnelli, La Republica-împotriva lui Berlusconi, Die Zeit-cu liberalii FDP, Die Welt şi Bild Zeitung-cu creştin-democraţii şi creştin-socialii CDU şi CSU sau Spiegel şi Suddeutsche Zeitung cu SPD.

 

Corectitudinea alegerilor şi acreditările jurnaliştilor nu au legătură în Europa nici cu dreapta, nici cu stânga şi nici cu eventuala apartenenţă politică a acestora! Să fie extrem de clar, nimeni de la ZIUA de CLUJ nu face parte din vreun partid politic, dar chiar dacă ar avea apartenenţă politică vreun jurnalist, nu cred că este treaba Autorităţii Electorale Permanente să intre cu picioarele în intimitatea jurnaliştilor atâta timp cât aceştia nu  fac propagandă electorală în secţiile de votare!

 

Am dat exemplele europene şi am putea trece şi Atlanticul, pentru că în democraţii consolidate nimeni nu-şi permite să îngrădească dreptul la libera informare al jurnaliştilor nici chiar dacă jurnaliştii respectivi sunt declaraţi susţinători ai unor partide sau lideri politici! Jurnalistul este, înainte de orice, jurnalist şi nu trebuie să fie blocat de la libera informare spre informarea cetăţenilor!

Comenteaza