La gura sobei, sub aripa codului galben

În zilele astea de frig, când toată lumea se roagă pentru ca iarna să fie ca vara, aşa cum de mii de ani s-a întâmplat să fie în România până când profunda cugetare prezidenţială a venit să schimbe mersul timpului, când toate partidele par dornice să-şi recompună fiinţa, schimbând oamenii de la vârf între ei, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, când economia promite românilor, prin extraordinarul guvern, o ipotetică ieşire din cenuşiul opac ce ne-a cuprins şi Mircea Sandu a fost reales la conducerea FRF, e bine să stai la gura sobei.

 Dar la gura sobei trebuie, mai întâi, să te faci că nu înţelegi de ce au apărut, la scurt timp una după alta, două “lovituri” în presa scrisă, mai precis în acel jurnal care şterge picioarele preşedintelui de o bucată bună de vreme şi pe care majoritatea îl cunosc sub numele de faimă “oficiosul”. Trebuie să-ţi spui, en passant, că atacul incalificabil de săptămâna trecută  la unul dintre stâlpii Ardealului din ultimii ani, Bartolomeu Anania, e, pur şi simplu, întâmplător. De fapt, nu e altceva decât o ciorbă reîncălzită şi trasă de păr în legătură cu o presupusă colaborare a preotului cu Securitatea, când recent apărutele “Memorii” ale distinsei personalităţi sunt, oricum, mai în măsură decât un executant oarecare al unui ziar să înfăţişeze trecutul impresionant al unui om impresionant.

 

Apoi, ar trebui să ni se pară, cel puţin nouă, ardelenilor, la fel de întâmplător faptul că acelaşi “oficios” a publicat ieri, cum spuneam, fără nici o legătură, un atac - la fel de străveziu - împotriva unui alt ardelean: sasul Klaus Johannis, primarul Sibiului, un om de care s-au legat şi, desigur, se mai leagă, speranţele de bine a peste cinci milioane de români. Nu trebuie să observăm că cele două nume sunt, prin forţa lor de a atrage simpatia şi încrederea oamenilor, un real pericol pentru actualul establishment. Şi, mai ales, nu trebuie să ne gândim la ei ca la o alternativă la ceea ce se întâmplă acum în România.

 

 (Nu vreau să fiu înţeles greşit: dacă în România de după alegerile prezidenţiale câştigate de dl Băsescu s-au conturat, de fapt, două Românii, două feluri de a vedea viitorul ţării, asta nu înseamnă că cei aflaţi acum în fruntea ţării nu au aceleaşi bune intenţii şi acelaşi scop nobil, acela de a face ca România să iasă din marasmul actual, iar cei care au pierdut alegerile nu şi-ar fi propus acelaşi ideal. Iar dacă cele două Românii au să ajungă să se urască între ele – dacă n-au ajuns deja -, atunci trebuie neapărat ca cei care au puterea acum să facă în aşa fel, încât să nu înrăutăţească situaţia şi mai tare; este un fapt care stă doar în putinţa lor.)

 

 Deci, cum spuneam, să ne prefacem că nu ne-am prins că cei doi, Bartolomeu şi Johannis, au fost identificaţi ca “periculoşi” pentru actualul regim şi nici că procedeul “terfelirii” în ziarul “preş” a preşidenţiei nu prea face parte din metodele cântate de (prea)tinerii din această redacţie - deontologie, etc., ci seamănă mai ales cu situaţiile în care o personalitate incomodă era pe vremuri criticată în “Pravda” sau, mai târziu, în “Scânteia”, acest fapt constituind chiar semnalul că urmau arestarea şi oprobriul public. Deci să ne prefacem că e doar frig şi să mulţumim Domnului că azi avem măcar coduri galbene sau roşii, care ne-au lipsit atâţia amar de ani în care am avut doar frig, cutremur şi inundaţii.

 

Să stăm la gura sobei şi, pentru că tot am vorbit de memoriile Preasfinţitului Anania, merită să ne gândim la  viitoarele memorii pe care generaţiile ce vin le vor putea citi. Gândiţi-vă ce capodopere literare vor umple în mai puţin de 20 de ani rafturile librăriilor şi bibliotecilor: jurnalul dlui Traian Băsescu..., cel al lui Mircea Geoană..., al lui Emil Boc, al dnei Elena Udrea..., misterele flăcărilor violet... Dar de ale dlor Vanghelie, Silviu Prigoană, Miron Mitrea, Pinalti, al primarului Craiovei...

 

Vă daţi seama câte scene dramatice, negocieri, discuţii încordate vor vedea lumina tiparului, dând astfel posibilitatea ca cetăţeanul român să afle cât de greu le-a fost de cele mai multe ori acestor mari personalităţi ale politicii româneşti să lupte pentru propăşirea neamului? Vom uita, bineînţeles, de jurnalul lui Argetoianu, Hudiţă şi ale altor politicieni mediocri, iar dacă cei de azi care au bloguri vor avea şi ideea de a le scoate pe hârtie, în zeci de volume de “amintiri”, atunci se va rezolva şi problema cititorilor de carte, semnalată cu disperare de atâţia intelectuali români.