Din nefericire, s-au spus totuşi prea puţine, mult prea puţine, despre cel considerat de către critica de specialitate precursorul postmodernismului românesc şi unul dintre cei mai importanţi poeţi ai României din ultima jumătate de secol.
Plecarea sa se petrece la fel cum şi-a purtat trupul prin lume: aproape neobservat,
prelingându-se pe lângă ziduri. Spiritul său a spart, însă, toate zidurile generaţiei sale, canoanele epocii şi a rezistat admirabil tentaţiilor ideologice.
Ca simplu gazetar şi nespecialist în poezie am puţine mijloace la îndemână pentru a recompune profilul acestui mare poet şi traducător. Ca sibian apropiat în studenţie de cercul literar Euphorion de la Sibiu simt însă că am o oarecare datorie. Cel puţin aceea de a spune că alţii tac atunci când nu trebuie şi că trecerea acestui mare poet nu pare onorată cum s-ar cuveni, că merită evocat mai apăsat. Poate că televiziunea publică găseşte ceva mai mult spaţiu dedicat memoriei lui Mircea Ivănescu, poate şi alte site-uri.
Tac televiziunile care i-au făcut funeralii naţionale lui Adrian Păunescu sau transmit în direct orice moarte, banală ori cu potenţial lacrimogen, LIVE din fundul gropii dacă se poate. La fel s-a întâmplat în aprilie 2008, la moartea Monicăi Lovinescu: o încăpăţânare aproape bolnăvicioasă de a vorbi despre adevăratele valori ale României măcar atunci când lumina lor pleacă dintre noi.
Ivănescu n-a fost personaj public. Bucureştean get-beget, şi-a trăit ultimii ani retras la Sibiu, în discreţie şi singurătate. Tot acolo am făcut cunoştinţă, pe vremea studenţiei, cu poezia sa, cu spiritul său livresc, ludic şi ironic care a contaminat Euphorion, cenaclul revistei conduse pe atunci de alt poet talentat, Iustin Panţa, socotit unul dintre favoriţii săi, mort într-un accident de maşină în urmă cu zece ani.
Dar cel mai bine vorbeşte despre el însuşi chiar Mircea Ivănescu - deşi exact asta pare că detesta enorm - într-unul dintre rarele interviuri, publicat în martie 2010 în Observator cultural, când poetul împlinea 80 de ani. (Nu rataţi evocarea unei întâmplări din 2002, când fostul său coleg de liceu de la Spiru Haret, Ion Iliescu, l-a căutat la Sibiu pentru a se interesa de viaţa poetului. Magistral moment, tovărăşească atitudine!). Citeşte integral interviul: "Nu ştiam niciodată ce se va produce în poezie".
Însă ce m-a impresionat profund din acest interviu a fost un detaliu dezvăluit spre final, când este întrebat dacă îl mai pune pe Mopete (celebrul personaj ivănescian inventat, despre care s-a speculat că ar fi o anagramă a cuvintelor "poet" şi "poem") să scrie: "Nu, n-am mai scris din 1997, de când s-a îmbolnăvit nevastă-mea. N-am mai scris şi nici n-am mai citit".
Una dintre cele mai interesante evocări le-a scris Radu Vancu, fost student la Sibiu, şi care mărturiseşte că "a fost una dintre marile şanse ale vieţii mele ca autorul lui Mopete (de fapt, Mopete însuşi) să mă accepte în preajma lui, aproape zi de zi, din '97 până prin 2005". Citeşte mai multe în textul: "Mopete. Un exerciţiu de admiraţie".
Iubitorii de poezie pot afla mai multe despre opera ivănesciană dintr-o amplă şi profundă analiză semnată de Catrinel Popa şi publicată în România literară în 2005.
Mircea Cărtărescu, unul dintre autorii despre care s-a spus că a fost influenţat decisiv de poezia lui Ivănescu, afirma despre opera acestuia că este "partea scufundată a poeziei româneşti postbelice".
În loc de final, am reţinut câteva versuri:
sigur că nu este adevărat. murind
nu revezi pe nimeni - moartea este un văl lung
care te poartă cu ochii închişi - şi te leagănă -
şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare -
şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,
este numai o linişte care se întoarce asupra ei înseşi
cu un singur ecou - şi acela e-un nimb,
ca flacăra lumânării - şi pe urmă lumina
îşi pierde orice înţeles - şi pe urmă tăcerea
îşi lasă deoparte înţelesul - şi suspendat
în ceva care nu mai are vreun înţeles - şi nimic pe urmă, nici
descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiinţei, gură în gură,
nu mai există. pe urmă nu mai este nici un pe urmă
dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.
(Mircea Ivănescu,
Despre moarte ca revedere)
Dan TĂPĂLAGĂ (hotnews.ro)
(Dan Tăpălagă, acum editor coordonator al prestigiosului site HotNews, a fost timp de aproape doi ani director editorial al cotidianului ZIUA de CLUJ)
