La umbra clonelor în floare

La umbra clonelor în floare
Acum 21 de ani, pe străzile Timişoarei, mureau cei numiţi huligani de către Ceauşescu. Ei au murit ca să ne trezească la viaţă, ca să ne deschidă lumea. Astăzi, conform unui sondaj recent realizat de CSOP, 59% dintre români cred că închisoarea numită comunism nici nu a fost prea rea.

În aceeaşi notă, la ultimele alegeri, în centrul Clujului, la unul dintre standurile de campanie suna triumfător “imnul” comandantului Che Guevara.

La sfârşitul lunii noiembrie, 95 de senatori din cei 105 prezenţi, din toate partidele, au votat împotriva unui proiect de lege privind interzicerea simbolurilor comuniste în România. Probabil parlamentarii noştri, atenţi permanent la voinţa neamului elector, au luat în calcul aspiraţiile poporului rezultate din sondajul sus-citat. În plus, în acelaşi context, a fi astăzi anticomunist, electoral vorbind, pare cel puţin o lipsă de fler.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 83% dintre români declară că nici ei, nici familiile lor nu au avut de suferit de pe urma regimului comunist, iar pentru aproximativ 50% problema accesului la dosarele securităţii şi adoptarea unei Legi a lustraţiei nu prezintă interes.

Am uitat, aşadar, şi ce am ştiut, nu ne interesează dosarele Securităţii, nu ne pasă de adevăr. Idealizăm comunismul, îl vrem înapoi, ca şi cum, faţă de mlaştina în care ne adâncim parcă tot mai mult de 21 de ani încoace, el ar reprezenta altceva. Schimbare, alternativă chiar. Însă comunismul nu e altceva. Democraţia schimonosită de la noi nu este decât o mutaţie a virusului. Regimul comunist, zguduit la Timişoara, s-a repliat rapid şi insesizabil pentru mulţi, făcându-şi un fashion lifting ca să fie în trend. A luat masca democraţiei. Aceiaşi protagonişti, cu alte ţoale, mai de firmă. Aceleaşi mentalităţi, cu altă copertă, mai occidentală.

În noua eră, metehnele comunismului s-au “perfecţionat”, s-au rafinat. Nu mai avem un Ceauşescu, ci o grămadă de clone, cu apucături dictatoriale, în partidele şi în firmele lor alimentate din bani publici.

Cadrele sunt, în mare parte, aceleaşi, exponenţii liniei a doua a nomenclaturii comuniste şi ai fostei Securităţi, cu progeniturile lor. Avansarea în partid şi în funcţii pe bază de nepotism şi clientelism, bulversarea sistemului de valori, promovarea nulităţilor, CV-urile de carton cu diplome şi titluri de la instituţii de doi lei, discreditarea intelectualilor, cultul personalităţii, înmulţirea şi popularea “cabinetelor 2” cu dame animate de ambiţii şi interese adesea mult mai mari decât IQ-ul, frica de a nu cădea în dizgraţia zeilor politici, aspecte mai actuale ca oricând, sunt tot atâtea dovezi că nu schimbarea regimului comunist, îndepărtarea de el ne distruge, dimpotrivă, legătura intrinsecă, indestructibilă cu acesta. Că răul de astăzi e răul de ieri sau chiar mai mult decât atât. Upgradat, dacă vreţi.

Mânaţi de un feroce instinct de conservare şi de interese fără nicio legătură cu “interesul naţional”, invocat la tot pasul, protagoniştii sistemului acreditează pervers ca desuetă şi ridicolă orice interogaţie cu privire la regimul comunist (ce a fost a fost, lăsaţi trecutul la locul lui, prezentul contează!), orice referire la dosarul pătat al vreunui personaj marcant şi orice îngrijorare legată de sentimentele românilor vizavi de comunism.

În acelaşi timp însă, la umbra clonelor în floare, astăzi, huliganii, golanii nu mai luptă. Golanii noştri pleacă. Fug dincolo. Nu-şi mai găsesc locul în ţara lor, nu mai cred în ea, nu mai au speranţă. Conform unui sondaj recent, 31% dintre români ar emigra definitiv, dacă ar avea această posibilitate. Iar unul dintre ei a vorbit, cred, pentru toţi: “Eu nu mă lepăd de România, ea se leapădă de mine”.

Ioana Romana LAURENŢIU


Ioana Romana Laurenţiu este partener la casa de avocatură Laurenţiu, Laurenţiu şi Asociaţii

Etichete
Comenteaza