Sunt semne că România actuală este în prima linie a riscului. Au semnalat-o mulţi în ultimii ani: de la "The Economist", care atrăgea atenţia la sfârşitul lui 2008 că slaba competenţă a decidenţilor va agrava criza, trecând prin atenţionarea Comisiei Europene din 2010, că România se apropie de incapacitate administrativă, la intrarea ţării între primele zece economii riscate ale lumii şi la prezentările insistent negative, pline de penibilităţi, din presa internaţională.
Unde suntem, de fapt? Câţiva indicatori sunt elocvenţi. Ţara a înregistrat un grav declin economic, mascat de aparente creşteri (prăbuşirea PIB, în ultimii trei ani, cu aproape o treime, reducerea a peste 600.000 de locuri de muncă, scăderea investiţiilor publice cu 28%, a puterii de cumpărare cu 30%, ieşirea de pe piaţă a 40% dintre firme, sporirea îndatorării externe la 90 de miliarde de euro, cel mai jos nivel salarial din Uniunea Europeană etc.). Avem echilibru bugetar, dar fără dezvoltare economică. Conducerea se flatează cu stabilitatea politică, dar aceasta este forţată, în condiţii de declin sau, în cazul bun, de stagnare. Mai amintesc: intrarea statului în incapacitate de a-şi achita obligaţiile elementare (pensii, salarii, medicaţie etc.) faţă de cetăţeni; desfigurarea democraţiei până la furtul voturilor şi falsificarea oficializată a rezultatelor; degradarea instituţiilor sub pretextul unei "reforme" nicidecum gândite, redusă la "tăieri" şi de care nimeni nu răspunde; înţelegerea vulgară a statului şi plasarea în funcţiile cheie a unor nepricepuţi; izolarea României pe scena internaţională, în contextul celor mai intense interacţiuni dintre ţările lumii. Asistăm la instalarea unei "preşedinţii africane" - cum se spune în dreptul constituţional - care demantelează partide şi confecţionează majorităţi fără suport în alegeri, pentru a atinge o democraţie aritmetică de mult respinsă de cei care ştiu ce este democraţia la propriu. S-a format un "stat clientelar", care a înlocuit statul de drept şi continuă uzurparea legislativă, ce caută să se întregească acum cu uzurparea constituţională. Nu altul decât Vasile Blaga asemăna înaintarea României de azi cu "un tren ce se îndreaptă spre un pod rupt". Doi istorici de frunte au previziuni sumbre: Dinu C. Giurăscu spune că România se îndreaptă spre destrămare, iar Florin Constantiniu este mai colorat: ţara "a devenit un fel de Burkina Fasso a Europei".
Trăim în România - cum ne spun istoricii - cea mai gravă criză din epoca modernă - o criză multiplă: financiară, economică, de capacitate administrativă, de calificare a administraţiei, de motivaţie. Este o criză ce prelungeşte situaţia din alte ţări - prin scăderea investiţiilor externe şi dificultăţi sporite de export - dar care are cauze eminamente indigene. În definitiv, este vorba de incompetenţa administraţiei ţării, care se observă la tot pasul, de către orice cetăţean onest. Ţara nu are nici acum vreun pachet de măsuri de creştere economică. Nici un indicator economic, dacă este analizat serios, nu se dovedeşte concludent. Nici o instituţie nu mai funcţionează normal. Nu este vreo iniţiativă a guvernării care să nu fie afectată de diletantism şi voinţă şmecherească de a înşela. De la nivelul cel mai înalt al administraţiei - fapt fără precedent în Europa - cetăţenii sunt invitaţi să plece. Ţara a fost umplută propagandistic cu mistificări - "criza mondială ne afectează", "o schimbare de guvern ar antrena instabilitatea politică", "douăzeci de ani sunt de vină", "statul social este depăşit", "nu avem alţii mai buni", "opoziţia nu este pregătită" etc. - care de care mai păguboasă.
Merită şi suntem datori să ne amintim ceea ce se scria în însufleţitoarea Declaraţie de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia: "În domeniul vieţii publice, se va instaura un regim de guvernare democratică. Drept de vot universal, secret, egal, pe bază de sistem comunal, pentru toţi cetăţenii bărbaţi şi femei ce au împlinit vârsta de 21 de ani. Deplina libertate pentru presă, drept de întrunire şi de asociaţie. Libera manifestare a spiritului şi a răspândirii ideilor". Unde ne aflăm astăzi? Realităţile ne obligă să constatăm: de guvernare democratică nu mai este vorba în România cât timp alegerile se falsifică, iar dreptul de vot este afectat de tehnica Neamţ-Pinalti - o adevărată premieră europeană. Iar despre "spirit" este greu de vorbit atunci când cele mai înalte instanţe ale statului vor tinichigii în loc de filosofi, inşi ai aplicării ordinelor "concrete" în loc de persoane reflexive, executanţi docili în loc de oameni responsabili. Imnul României începe cu "deşteaptă-te române"! Nu ar fi cazul ca în Ardeal, care a dat printr-unul din fiii săi, Andrei Mureşanu, această chemare, să înceapă deşteptarea?
