Și nici nu ar putea fi altfel. După avalanșa de arestări și dări în vileag din ultimii ani, puține personaje mai rămăseseră în politica românească cu o imagine cât de cât pozitivă... iar printre ele, pentru mine, se afla Sorin Oprescu. Era limpede că este un mare mincinos - calcule foarte simple arătau că promisiunile sale din campaniile electorale (două la număr) se împlinesc doar în proporție de 10 la suta. Spectaculoasa sa arestare a dat în vileag faptul că același procent îl "realiza" eminentul edil și din jumulirea firmelor care aveau privilegiul de a căpăta contracte de la bogata primărie bucureșteană.
Până acum părea cinstit și părea că reușește să facă un pod între elevația intelectuală a unui profesor universitar și nevoia unui discurs simplu, direct și nesofisticat, pe înțelesul marilor mase. Dezvăluiri recente probează însă că titlul său universitar a fost obținut prin falsuri grosolane și nerușinate - și atunci, cum să nu te miri, cum să nu te oripilezi și cum să nu te cuprindă lehamitea?!
Cazul Sorin Oprescu nu este decât halta intermediară a unui lung șir de episoade, ba senzaționale, ba jenante, ba josnice, ale vânătorii pe care DNA o poartă prin pădurea corupției românești. Până acum, au căzut în foc 24 de președinți de consilii județene din cei 41 de conducători de județe. Procentul este aiuritor: 60 la suta! Cu alte cuvinte, mult peste jumătate din cei mai importanți politicieni și administratori ai treburilor publice din județele României au fost (sau sunt) anchetați, trimiși în judecată, trimiși după gratii, pentru abuzuri grosolane sau furturi nesimțite, ori sunt declarați în stare de incompatibilitate - cum să nu te apuce lehamitea cea mare? La nivelul edililor de municipii, situația este "mai bună", adică "doar" 40 de primari din cei 110 au dosare penale pentru corupție sau diverse alte furtișaguri.
Desigur, ei strigă ca din gură de șarpe că usturoi n-au mâncat și gura nu le miroase. Oricât l-au încolțit procurorii pe Radu Mazăre, el a venit cu cele mai fantasmagorice explicații, aduse parcă dintr-un univers paralel. Cei 779.057 de euro găsiți într-un cont în Israel făceau parte, pasămite, dintr-un "aranjament financiar privat", deci nimeni nu are voie să ceară socoteală extravagantului primar de la malul mării. Imediat după flagrantul care l-a dat în vileag, Sorin Oprescu a anunțat că poate convoca un număr de confrați medici, care să jure cu mâna pe inimă că banii primiți drept șpagă erau de fapt o simplă returnare a unui împrumut.
La ce mai folosește atunci justiția, așa independentă, imparțială și legată la ochi cum e ea, dacă cei surprinși cu mâinile lungi băgate până la coate în banul public, cei dați în vileag că au obținut titluri (academice sau nu) și demnități publice prin minciuni cusute cu ață albă, pot să mintă în continuare și să se folosească de acele minciuni pentru a-și scăpa pielea tăbăcită de șpăgi, comisioane, împărțeli, avantaje și multe altele, care poate că încă nici nu au nume?! Sorin Ovidiu Vântu, Sebastian Ghiță (și toată șleahta lui), Elena Udrea, Alina Bica, Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Șerban Pop, Horia Georgescu, Ioan Nicolae, Adriean Videanu, Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan-Pinalti și mulți alții, mai mărunței, trăiesc cu speranța că minciunile lor le vor aduce scăparea și absolvirea de răspundere.
Într-un episod demn de "Radio Erevan" premierul penal Victor Ponta declară cu seninătatea sa emblematică și jovială: "Eu? Nu am luat nimic, eventual eu am dat!". În fața unor astfel de atitudini, până și pe Justiție o apucă lehamitea și dă cu balanța ei de pământ, s-o mânce câinii! Până una-alta, nația suferă. Ioan Nicolae, care în megalomania lui deșănțată a tras de urechi miniștri și a bălăcărit statul român, care și-a tras port la Dunăre și echipă de fotbal, a asistat neputincios în ultimele 4 luni la prăbușirea afacerilor sale, fapt care a lăsat pe drumuri 7.000 de angajați.
Până la urmă, începi să-ți pui întrebarea, născută din parafraza unui bine cunoscut proverb românesc: nu cumva politicienii și demnitarii "cinstiți" nu sunt altceva decât hoți neprinși? Cel mai recent caz de "hoț neprins" este importantul șef al Departamentului Antifraudă din ANAF, care s-a mânjit pe mâini, primind mită pentru a favoriza infractori. Desigur, generalizarea de mai sus este o simplă șarjă gazetărească. Dar, din păcate, este mult mai aproape de adevăr decât putem suporta, mult mai aproape decât putem accepta. Și atunci, cum sărăpanie să nu te cuprindă lehamitea și să te strângă de gât până simți că te sufoci?!
