De marţi, am intrat pe linia dreaptă dinaintea alegerilor din toamnă. Ambele tabere beligerante intră cu gura plină de sânge, al lor propriu amestecat până la identificare cu al adversarilor. S-a muşcat, s-a lovit, s-au sfârtecat trupurile ca niciodată înainte, iar pe câmpul de bătălie au rămas doar luptătorii zombificaţi, fără suflete (care şi-au luat o pauză şi au plecat la ştrand). Strategii încearcă să-şi păstreze capetele limpezi în absenţa sufletelor şi înnoadă viitoarele directive de asalt.
Cei de la USL nu au niciun motiv să oprească lupta, deşi au pierdut-o, potrivit legii civile. Legea lor marţială proprie, care funcţionează la război, le spune că singurul lucru care contează este păstrarea activă a celor 7,4 milioane de războinici anti-Băsescu şi transformarea lor în voturi pro-USL în toamnă. Orice tentativă de retragere sau de negociere va fi privită de electoratul proaspăt capturat drept slăbiciune, resemnare sau abandon. Nefiind cu toţii votanţi tradiţionali ai USL-ului, o parte dintre detractorii d-lui. Băsescu vor migra spre alte partide (nu musai spre PDL) şi ar pune în pericol majoritatea de 50% necesară pentru a forma viitorul guvern.
Nici PDL şi dl. Băsescu nu au motive să înceteze lupta, însă momentan se află într-o postură politică mai delicată. Opţiunile pro numără practic mai puţin de 1 milion de voturi, dintre care nu se ştie câte vor fi fost obţinute doar întâmplător. A le transforma pe toate în voturi pro-PDL este frecţie la picior de lemn. În rest, o evaluare a cuantumului potenţialilor votanţi dintre cei absenţi este dificilă şi în niciun caz nu trebuie considerată o pondere prea mare drept electorat captiv. Una peste alta, deşi rezultatul practic al referendumului le-a fost favorabil, PDL-iştii au deja o problemă în plus: la ce se aşteaptă partizanii rămaşi ai d-lui. Băsescu, fie ei votanţi cu „nu", fie absenţi? Cer continuarea luptei şi pedepsirea „puciştilor" sau îşi doresc pax aeterna sau măcar o pauză de refacere şi energizare? După atâţia ani de gherilă din vârful buzelor, continuată cu un blitzkrieg devastator, câţi au rămas în această paradigmă dintr-o inerţie belicoasă şi câţi au obosit cu totul, ca mai noi toţi? Pe câţi vor putea conta la alegeri?
UDMR-ul are misiunea cea mai simplă: poziţionarea pro-Băsescu şi pro-PDL este cea mai bună tactică, ţinând seama de pragmatismul rece cu care maghiarii au judecat dintotdeauna jocurile strategice. Ţinta lor electorală, de 6-7-8%, este ca atinsă, mai ales că rivalii lor din maghiarime nu au dat dovada că ar fi nişte adversari cu adevărat redutabili decât pasager, la alegerile locale din câteva localităţi. Ţinta lor strategică este de a le provoca celor de la USL scăderea sub 50%, pentru că în caz contrar social-liberalii nu vor mai avea nevoie de nimeni altcineva ca să formeze guvernul, iar potenţialul lor de şantaj ar ajunge la nul. Echilibrul între cei doi poli politici este condiţia necesară pentru UDMR de a ajunge la putere, după cum s-a demonstrat în toate legislaturile din 1996 încoace.
O fi oare şi o condiţie suficientă? Alteori, a fost. Acum, lucrurile s-ar putea schimba, dacă Dan Diaconescu va reuşi să-şi strecoare menajeria politico-mediatico-penală până în pristolul Casei Poporului. Nu există niciun indiciu care să ne facă să credem că PP-DD-ul ar fi privit nici de USL, nici de PDL drept nefrecventabil. În definitiv, a fost folosit de ambele tabere în diverse lupte murdare de-a lungul vremii şi nu li s-a aplecat. Mai mult, nivelul de soioşenie la care s-a ajuns în politica mainstream îl face de multe ori până şi pe Domnu' Dan să se jeneze.
Voi, cei care ascultaţi sfatul raţiunii şi staţi ca mine cu picioarele în apă rece, veţi începe să vă uitaţi la desene animate, că personajele de acolo vi se vor părea mai umane şi mai calde decât reprezentanţii voştri din elita politică. Ca să îşi atingă scopurile electorale, USL-ul va continua pe panta ucigaşă a naţionalismului agresiv pe care îl promovează de câteva luni cu obstinaţie inconştientă şi care a căpătat accente psihiatrice după decizia CCR, dacă e să îl ascultăm pe dl. Antonescu (NB: preşedinte interimar!). „România [nu este] rezervaţia în care se poate întâmpla orice pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu!", răcnea dl. preşedinte, desfigurat de amoc. Aşa o vor ţine luni bune de acum încolo, că doar au imunitate cu privire la declaraţii politice, iar antenele parazitului Felix se bucură de toată libertatea de exprimare caracteristică unei dictaturi contemporane care se respectă.
De partea cealaltă, vom vedea expresia unei schizoidii jucate: vor primi glas nenumărate apeluri la pace, se vor flutura mănunchiuri necuprinse de prosoape albe, se va combate argumentat şi cu vădită preocupare despre inconştienţa apucaţilor din tabăra adversă. Dar se vor şi plăti poliţe mai vechi şi mai noi, pentru că şi setea de sânge grupărilor anti-USL trebuie ostoită. Deasupra mesei se vor întinde protocolar paharele la ciocnit, iar pe sub masă se vor căuta boaşele cu vârful de la ciocate. Tactica preferată a unor maeştri ai subtilităţii politice din dreapta românească, după cum experienţa ne-a arătat-o.
În rest, viaţa noastră nu se va schimba deloc. Veţi vedea fecioare neprihănite ţinându-vă lecţii despre cât s-au săturat la rândul lor de agresivitatea şi violenţa discursului public, dar vi le veţi aduce aminte din vremea când erau nişte janghine gălăgioase şi vă veţi prinde că sunt fecioare cu himenul reşapat din bunăvoinţa vreunui tirist ajuns între timp ştirist. Ţineţi-vă picioarele în apă rece cât mai puteţi, că nu mai e mult până când va trebui din nou să alergaţi ca bezmeticii după posmagii pentru prânz. Şi rugaţi-vă ca nu cumva apucaţilor din fruntea guvernului să le vină să rupă acordul cu FMI, că ne vom trezi şi fără bruma de stabilitate care ne-a mai rămas. Imaginaţi-vă că statul nu s-ar mai putea împrumuta de nicăieri, ori că nu i-ar mai da nimeni, ori că nu şi-ar mai permite. Puţin i-ar mai păsa cuiva că nişte nou-burghezi ajunşi bine din mâncatul de rahat, preumblaţi prin studiouri sclipicioase ne vor spune că de vină e dictatorul. Veţi stinge atunci televizorul, dar nu pentru că vă veţi fi săturat de placa asta scârţâindă, ci pentru ca să nu plătiţi un pol în plus la curent.
