Desigur că, plecând de aici, modul în care au ţinut să se sărbătorească, pe alocuri, ziua de 1 Mai, considerată Ziua Internaţională a Muncii, vădeşte, în concepţia lor, nu numai limitele societăţii capitaliste ajunse, după ei, în stadiul imperialist, dar şi faptul că “lupta de clasă se ascute”.
Ceea ce s-a întâmplat în Turcia şi în Germania, un adevărat război al săracilor, al şomerilor şi al tinerilor fără perspective, cu puterea, dar şi starea în care a fost adusă lumea după criza mondială economico-financiară, provocată de devalizarea fără scrupule şi ruşine, de un cinism împins la absurd şi trădare, a băncilor din SUA.
Dar mişcările prilejuite de 1 Mai arată şi alt- ceva:ideile şi lozincile înmănunchiate în sloganul “libertate, egalitate, fraternitate”, lansat în timpul Revoluţiei franceze din 1789, au rămas în conştiinţa proletariatului ca un bun propriu, care s-a extins în lume ca o pandemie fără leac până în zilele noastre, deşi chiar în timpul euforiei flămânzilor din acel an fatal pentru perspectiva omenirii, a început marea teroare ce a trecut prin ghilotină mii de oamnei şi, mai ales, capete luminate şi încoronate.
Numai că, iată, sămânţa răzvrătirii în numele libertăţii cucerită atunci prin crimă este menţinută şi azi! Să nu uităm de mişcările din Franţa, incendierile şi distrugerile din anii trecuţi, care te duc cu gândul la “moştenirea” revoluţiei din 1789, care în această ţară democratică, paradoxal, au devenit simboluri de stat.
Ce s-a întâmplat la noi? Din fericire, lucrurile au fost mult mai calme, “lupta de clasă” s-a transformat în luptă socială, dascălii şi ceferiştii s-au rezumat la cereri îndreptăţite, au anunţat greve generale, dar până acum, împreună cu puterea, se pare că emit soluţii paşnice de rezolvat doleanţele lor garnisite în timp, mereu şi mereu, cu promisiuni şi legi votate în dorul lelii, dar imediat... uitate.
Impresia mea este că şi conducerile sindicatelor nu au curajul să împingă lucrurile până la capăt, şi bine fac, având în vedere criza care a cuprins întreaga lume. PSD a ţinut să ofere de 1 Mai gustări în cadrul unei mese festive, prilej dat pensionarilor şi celor din jurul conducerii să scandeze “Geoană, preşedinte!”, iar acesta nu mai putea de fericire,aşa încât , cu un mic în palmă şi un pahar de vin sau bere în mână, proletarul nostru duce o dulce “luptă de clasă” aşa cum şade bine românului care zice, în asemenea împrejurări : “n-o las, c-o fi bine, nu piere lumea...”
Să mai spun că preşedintele şi guvernul ar putea profita de ameninţarea cu gripa porcină, astfel încât să urmeze exemplul altor state care au interzis orice manifestare publică pentru a preveni pericolul extinderii bolii. Mai ştii?! Bine a primit tineretul aceste zile libere, transmiţându-ne un optimism propriu vârstei şi girând, parcă, viitorul...
