Maria din Magdala

Cercetările biblice au luat avânt la începutul secolului al XIX-lea, pentru ca, în continuare, să se extindă (chiar şi în condiţiile războaielor!), iar astăzi să fim, ca generaţii ulterior născute, în faţa unor date sigure, mai multe ca oricând.

Desigur, luăm termenul „cercetări biblice” în înţelesul propriu, care este net la distanţă de mulţimea fabulaţiilor în scop comercial ce ocupă tarabele sau chiar de filmografia diletantă, oricum fără bază istorică (cum este filmul Iisus, al lui Mel Gibson), ori de literatura ce-şi ia pretexte biblice deformând faptele (precum la Saramago).

 

Cercetarea biblică a făcut progrese substanţiale, care sunt, încă, prea puţin aduse la cunoştinţa publicului ori sunt aduse mai mult foiletonistic şi inevitabil simplificat. De aceea, scrierile, care fac accesibil cititorilor ceea ce ţine de relaţia dintre Iisus istoric şi Iisus mântuitorul (eschatologic), se cuvin salutate ca opere din cele mai semnificative ale culturii de astăzi.

 

 Citind ediţia germană (Maria Magdalena. Ihre wahre Geschichte, Bastei Lübbe, Bergisch Gladbach, 2008) a cărţii lui Susan Haskins (în original Mary Magdalen: Myth and Metaphor, Random House, London, 2005) nu poţi să nu admiri efortul autoarei de a cerceta un subiect care frământă de mult minţile, rămânând însă, la date controlabile, împotriva asaltului interpretărilor hazardate.

 

Desigur că inteligenţa istorică engleză ştie bine romanul lui Nikos Kazantzakis, despre „ultima ispită a lui Iisus”, care iese complet din câmpul cercetărilor biblice (ca şi, de altfel, filmul lui Martin Scorsese, făcut pe baza romanului) sau improvizaţiile lui Barbara Thiering, din Jesus the Man (1993), care sunt fabulaţii din capul locului şi se distanţează de ele. Ea împărtăşeşte sugestia făcută de cea mai bună cercetătoare a femeilor din jurul lui Iisus şi în creştinism, care este Elisabeth Moltmann-Wendel (Ein eigener Mensch werden. Frauen um Jesus, 1981), de a accepta, alături de Maria Magdalena „păcătoasa” (conform Evangheliei după Luca), o altă Maria Magdalena, „matura lideră a comunităţii” creştinilor imediat după răstignire.

 

 Pe diferenţa celei de a doua de prima Susan Haskins sprijină întinsa (528 pagini) monografie Maria Magdalena. Adevărata ei istorie. Doar că, în plus faţă de cercetarea biblică, ea adaugă un motiv luat din contextul de astăzi – manifestările pentru ordinarea femeilor ca preoţi creştini. Oricare ar fi atitudinea faţă de problema ordinării, trebuie recunoscut că ordinarea excede cercetarea biblică, ce rămâne conformă prestigiului ei enorm, nelăsându-se epuizată de contexte. în definitiv, nici cauza în discuţie, nici creştinismul şi nici cultura umanităţii actuale nu câştigă durabil, dacă aservesc simboluri şi viziuni vechi contextelor de acum.

 

Cât timp rămâne însă în câmpul cercetării biblice, Susan Haskins aduce, cu Maria Magdalena. Adevărata ei istorie, argumente de neignorat pentru o altă imagine a Mariei Magdalena. Ea deconstruieşte, printr-o documentată istorizare, imaginea fixată pentru multă vreme de papa Grigore cel Mare. Acesta, voind să dea o pildă de pocăinţă femeilor, într-o Romă lovită de foamete, deşănţare şi război, a prezentat-o (în 590) pe Maria Magdalena drept cea care s-a izbăvit (p. 106), făcând o involuntară confuzie între trei femei care l-au urmat nemijlocit pe Iisus:

 

 Maria din Magdala, „păcătoasa” de care se face vorbire în Evanghelia după Luca şi Maria din Betania. Astfel s-a ajuns la o imagine tensionată asupra Mariei Magdalena. Pe de o parte, impetuoasa tânără din Magdala a vestit lumii învierea lui Iisus, după ce a rămas curajoasă la cruce în scena răstignirii şi a preluat iniţiativa printre discipolii lui Iisus. Pe de altă parte, Maria Magdalena este prezentată ca „păcătoasa” care şi-a găsit mântuirea pocăindu-se. Această tensiune s-a transmis epocilor ulterioare, atât celor în care Maria Magdalena a fost privită pe a doua latură, cât şi celor în care a prevalat prima latură. Susan Haskins ne propune să trecem dincolo de ambele optici spre a o capta pe Maria Magdalena în frumuseţea ei uimitoare şi în naturaleţea ei fermecătoare (p. 189).

 

Nu insist asupra cuprinzătoarei culturi istorice, pe care o pune în lucru Susan Haskins în efortul de a epuiza ipostazele în care creştinismul şi lumea şi-au imaginat-o pe extraordinara fată din Magdala. Avem, cu Maria Magdalena. Adevărata ei istorie, una din exemplarele cercetări istorice pe un subiect plin de conotaţii religioase, filosofice, mitice. Susan Haskins are dreptate, după părerea mea, să observe că imaginile s-au îndepărtat de realitate şi au făcut loc „legendei”.

 

 Aceasta, între 449, când se invocă „cei şapte demoni” şi 590, când Grigore cel Mare consacră confuzia celor trei femei (p. 119). Ea are dreptate să observe că asupra Mariei Magdalena sunt proiectate opticile datorate patriarhatului, care precedă, desigur, creştinismul (p. 430). Ea are dreptate să propună aducerea la acord a reprezentărilor ce păstrează tensiunea confuziei în posteritate dintre Maria Magdalena, vestitoarea învierii lui Iisus şi „păcătoasa” gata de pocăinţă (chiar şi Carmina Burana o prezintă pe Maria Magdalena exaltând dictonul „în bucuria lumească îmi voi sfârşi viaţa”, p. 190).

 

Susan Haskins vrea să facă convingătoare o altă reprezentare: Maria Magdalena „a fost cel mai important discipol (al lui Iisus NN), apostolă a apostolilor şi prima mărturisitoare a învierii” (p. 426). Ea are din nou dreptate să pretindă o reprezentare istorică eliberată de clişeele tradiţiei (care a asimilat-o uneori cu Eva sau a privit frumuseţea ca loc, prin definiţie, al păcatului) a Mariei Magdalena prin naturalizarea biografiei acesteia. Eu cred însă că Susan Haskins forţează istoria, când opune fecioarei Maria pe Maria Magdalena şi când actualizează forţat faptele petrecute acum două mii de ani, văzând în Maria Magdalena „reprezentanta femeii emancipate a secolului al 20-lea târziu” (p. 416). Simbolurile culturale se întâlnesc, desigur, cu realitatea istorică, dar o fac totdeauna mai complicat decât îşi asumă inteligenta autoare a Mariei Magdalena. Adevărata ei istorie.