Marile încercări ale d-lui Boc

Date fiind condiţiile, câştigarea Primăriei clujene de către Emil Boc este mult mai mult decât o izbândă locală. Oraşul d-lui Boc va coabita nu doar cu judeţul d-lui Uioreanu, ci şi cu Bucureştiul şi cu restul ţării, aproape complet ajuns sub controlul USL.

Cu ocaziile trecute, am fost un votant convins al d-lui primar. În acest an, l-am considerat departe de ceea ce ar avea nevoie acum Clujul, adică un primar cu anvergură, un european nu doar prin vorbe, ci şi prin simţământ, un vizionar, un spirit amplu şi deschis. Abia aştept să-mi dau seama că m-am înşelat. Totuşi, trei ani ca prim-ministru au dezvăluit un Emil Boc disciplinat, dar fără imaginaţie politică, fără fantezia şi capacitatea de a croi idealuri convingătoare pentru populaţie, fără dorinţa de a fixa ţeluri în jurul cărora oamenii să-şi adune energiile creatoare. Asta scrie în fişa postului oricărui politician de vârf, inclusiv a unui primar de oraş precum Clujul. Ajuns primar, dl. Boc va trebui să îşi înţeleagă această nouă şi veche menire, pe care şi-a dus-o la îndeplinire, parţial, în primul mandat. Acum va fi însă mai greu: banii de la centru vor fugi de oraşul său, iar mijloacele şi marjele de negociere politică îi vor fi tot mai austere. Tocmai din acest punct încolo primarul are neapărată nevoie de inventivitate, pentru ca fondurile necesare dezvoltării oraşului să poată fi atrase prin proiecte europene, a căror aprobare depinde mai puţin de bunul plac al adversarilor politici.

Dl. Boc va trebui să se înconjoare de oameni care îl respectă, deşi de destule ori îl vor contrazice. Să auzi tot timpul cât eşti de bun şi de înţelept este cel mai mare blestem pentru un om politic, iar colegul dumisale de partid, dl. Tişe, înţelege asta cel mai bine. Atâta timp ţinut departe de o realitate al cărei control îi scăpase complet, în timpul guvernării, d-lui Boc nu cred să i se fi spus vreodată adevărul în toţi aceşti trei ani şi ceva de prim-ministeriat. În partid şi la guvern, era lăudat pentru curajul cu care îl tăia şi îl spânzura pe grasul de la stat cocoţat în spatele slabului de la privat. Cu un glas metalic (sau lemnos, nici nu mai contează...), perora aceleaşi cuvinte pe care le-am auzit chiar şi în campania recent încheiată, despre sacrificiul politic al PDL, întru salvarea României, şi despre necesitatea unei austerităţi neexplicate convingător, în vreme ce colegii de partid n-aveau nici o grijă măcar să-şi ascundă feţele în timpul jafului. Lipsa de empatie/simpatie, amestecată cu un dispreţ superior şi cu o aroganţă extraterestră a majorităţii activului de partid au creat şi în jurul d-lui Boc acelaşi halou spurcat, de multe ori pe nemeritate. O contribuţie fundamentală la asta a avut şi presa carnivoră, mai ales cea de la Bucureşti, lipsită de discernământ şi nuanţe, cu o pregătire economică dintre cele mai precare şi dotată cu o agresivitate nesimţită, coborâtă parcă dintr-un compendiu de psihiatrie. Între cele două extreme, era un om despre ale cărui blândeţe, bonomie şi cumsecădenie genuină nu se îndoieşte nimeni dintre cei care îl cunosc cât de cât.

Ca să fie un primar bun, dl. Boc are de îndeplinit (minimum) două condiţii mari şi late: să-şi recupereze aceste calităţi care l-au făcut iubit în oraş şi să întoarcă înzecit iubirea pe care oraşul i-a mai arătat-o o dată, când părea că nimeni nu-l mai iubeşte. În rest, succesul se va construi cu destule alte ingrediente. Să uite destule din promisiunile idioate din timpul campaniei (Someşul navigabil, de pildă). Să-şi ia sfătuitori care să-i spună adevărul drept în faţă şi alţii care să-i dea idei bune. Să nu ignore programele contracandidaţilor în alegerile trecute (poate ideile d-lui Eckstein-Kovács îi vor fi utile). Să nu se mai ocupe de număratul gropilor, ci să delege responsabilităţile mărunte subalternilor. Să înţeleagă că primarul trebuie să se afle deasupra tuturor, că este o autoritate tutelară care va asuma faptul că oraşul nu trebuie să se mai lupte pentru titlul de Capitală a Ardealului, nici să mai tânjească plin de complexe (de superioritate şi inferioritate, deopotrivă) după statutul Bucureştiului, ci să privească optimist într-un viitor european al său, ca înspre un ideal dorit şi tangibil. Poate că a-şi lua în seamă cu adevărat menirea de primar vizionar nu îi va facilita obţinerea automată a unui mandat nou, în 2014, aşa cum ar face-o câştigurile pe mize mici şi populiste. Nu toţi vor înţelege de la început spre ce orizont se îndreaptă cetatea, însă în ansamblu oraşul va simţi cum este guvernat, bine sau prost, iar răsplata va veni, la vremea ei.

Succesul noului mandat al d-lui Boc are o importanţă care trece dincolo de planul local. Într-un spaţiu politic care se îndreaptă spre acapararea aproape completă de către USL, păstrarea unui suflu în cadrul opoziţiei este vitală, iar opoziţia trebuie să însemne, în continuare, partide normale la cap, nu haznale infecte precum PP-DD. Pentru asta, primarul Clujului are o responsabilitate majoră: performanţa administraţiei locale şi asumarea politicii bunului simţ reprezintă împreună singura variantă posibilă.