Se găseau mai rar prin prăvălii, dar mai des prin talciocurile din Timişoara sau Oradea, laolaltă cu ţigările Vikend şi ciocolata ungurească dulceagă cu alune râncede şi un iepuraş tont pe ambalaj, toate aflate la mare preţ în prada din paporniţele oricăror provinciali nefericiţi, trimişi de lipsuri prin dubioasele pieţe. Ani după ani, chiar şi astăzi aşa-numita „bază pentru mâncăruri", cum poetic o botează Knorr, se numeşte în popor tot Vegeta. De pe preţioasele pungi zâmbea jovial şi obez un bucătar cu ditai boneta, ce semăna leit cu un mafiot al zilelor noastre, Cătălin Voicu.
Prin 21 decembrie 1989, după-amiaza, nişte TAB-uri din Regimentul 2 Mecanizat ieşiseră la promenadă prin centrul Bucureştiului, pe la Sala Dalles, la spart baricade şi împrăştiat manifestanţi. Voicu era înăuntru, la butoane, alături de şefi şi colegi ai săi, ajunşi la scurt timp şefi şi colegi în noile structuri democratice ale statului. Însuşi Voicu a fost trimis prin 26 la fosta Procuratură Generală, ca să aibă „grijă" de procurori, iar misiunea se pare că a fost îndeplinită într-o manieră ce avea să o patenteze de-a lungul vremii. Prin 2010, un procuror îşi amintea de scenă, povestind-o pentru România Liberă: „Ne-a adunat să ne vorbească. Ne-a spus că din acel moment el şi Armata conduc Procuratura Generală şi cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. În timp ce ne vorbea, scotea pistolul din teacă şi îl învârtea pe deget ameninţător." Acelaşi procuror mai spune că Voicu a răspuns de justiţie până prin 1991-1992, aşa încât nu este greu de înţeles prin ce mijloace şi-a căpătat renumele de combinagiu, dar şi de personaj cu care nu e bine să te pui: avusese pe mână literalmente munţi arhive mai vechi şi mai noi, note informative proaspete despre toţi procurorii, judecătorii, militarii, noii înavuţiţi şi protejaţii/protectorii lor politici, poliţişti foşti miliţieni etc. Întreaga faună sălbatică a acelor zile era uşor de îmblânzit de îndată ce fostul maior Voicu îşi rotea pistolul pe deget, ca într-o joacă de copil învolburat. Restul ascensiunii sale a venit firesc, totul a mers uns: avansat în grad de general, împreună cu toţi colegii săi din TAB-urile cu pricina, făcut SPP-ist, plecat din SPP la venirea lui Emil Constantinescu, patron de firmă de pază şi protecţie, ca toţi gangsterii care se respectă, revenit rapid în SPP după reînscăunarea lui Ion Iliescu şi pus consilier prezidenţial (pe probleme de siguranţă naţională, fireşte) împreună cu generalul Dumitru Iliescu, unul dintre cele mai sulfuroase personaje din zona de graniţă a serviciilor secrete, armatei şi justiţiei din anii din urmă.
Toate notele informative erau jucării ale lor, dar şi marfa lor cea mai de preţ, graţie cărora Voicu se pregătea să transforme toată ţara în propria lui reţea: „Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată reţeaua din România! Acu, dacă pierdem alegerile, reţeaua e în funcţiune", zicea el înaintea prezidenţialelor din 2009, în care PSD-ul mergea pe mâna unui produs stilat al „reţelei", Mircea Geoană. Cu câteva luni înainte, Voicu fusese propunerea grupării Vanghelie pentru ministerul de interne. După un vot la limită, propunerea a fost respinsă, în favoarea altor doi unşi cu toate alifiile, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, plecaţi rapid din funcţie după ce nişte înţelepţi ai partidului ce aplecau urechea la sfaturile lui Voicu le impuseseră oameni pentru serviciul de informaţii al Ministerului, DGIPI, fostul „doi ş-un sfert". Interesul partidului a fost finalmente rezolvat, ministru a fost pus Dan Nica, iar informaţiile importante de prin arhive ajungeau tot unde trebuia, fiind traficate de acelaşi Vanghelie, după propriile-i declaraţii înduioşător de sincere. Din stenogramele care i-au convins de inutilitatea rezistenţei până şi pe (o parte suficientă din) senatorii PSD, care au încuviinţat urmărirea lui penală, mai aflăm despre niscaiva planuri politice pe care le vroia aplicate: „Să unim DNA-ul cu DIICOT-ul! Ca să pot da afară pe toată lumea (...) Purificare! Nu mai e Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Crimă Organizată şi Anticorupţie! Am de mult proiectul ăsta în cap... vreau să-l arestez pe Onţanu, vreau să-i fac dosare lu' Oprea. Pentru că eu sunt singurul personaj care am tot... toată conexiunea în mână..." E de ajuns.
Să revenim în zilele noastre. Marian Vanghelie este vicepreşedinte proaspăt ales la ultimul congres, Adrian Năstase a fost primit călduros de foştii colegi, ca să uite repede de răcoarea jilavă a puşcăriei, Ion Iliescu l-a numit „reper moral", întorcând sensul sintagmei cu dosu-n sus, cum procedase şi cu alte ocazii, premierul Ponta şi-a asigurat camarila de „yesmeni şi sicofanţi", cum spunea Brucan pe vremuri şi, toţi împreună, îşi împart feudaliceşte puterea cu liberalii vopsiţi ai sforăitorului prieten Crin. PDL-iştii dorm pe ei în continuare, unul nu zice o vorbă despre moştenirea valoroasă lăsată urmaşilor de sacrificatul Voicu, reţeaua pe care, sărmanul, o crease, o pusese pe picioare, o crescuse ca pe Făt-Frumos şi pe care partidul a preluat-o acum, grasă şi frumoasă, plesnind de sănătate, după chipul şi asemănarea creatorului. Nici dl. Blaga, nici d-na. Udrea, nici ceilalţi amici de tachinări politice cu stele pe umeri şi-n simţiri, dl. MRU sau urmaşul Meleşcanu, nici trupa de pitici de grădină ai Albei ca Zăpada angajaţi temporar pe posturi de consilieri prezidenţiali, nici unul din adepţii acestora toţi din opoziţia ce-şi spune democratică nu a avut nimic de comentat sau de adăugat. Muşuroiul a fost stârnit, e drept, de doi procurori inconştienţi, Lucian Papici şi Mariana Alexandru, al căror dosar s-a finalizat cu ceea ce ar fi trebuit să devină un subiect major de discuţii şi anchete jurnalistice în aceste zile, dar nimeni nu a avut iniţiativa de a-i propune în fruntea DNA-ului, ca pe nişte procurori-model ce se dovedeşte că sunt. Muşuroiul s-a liniştit la loc, bucătarul a părăsit scena şi nouă ni se sugerează să ne mulţumim cu boneta lui şi cu amintirea bonomului de pe plicul de Vegeta. Subiect închis, ce nu aţi înţeles?
Între timp, judecătorul Costiniu, condamnat în dosar la 4 ani cu suspendare, figurează încă în Baroul Bucureşti (or fi toţi şefii din barou prin concedii). Înainte, preda deontologia juridică la Institutul Naţional al Magistraturii. Regele asfaltului Costel Căşuneanu n-are decât să construiască noi şi noi drumuri de diamant, precum cel dintre Ştei şi Beiuş, de unde i s-a tras pocinogul. Sărmanul afacerist Locic rămâne să se apuce de scris xerox şi lămpaş, ca să prindă o eliberare condiţionată. Cei patru sunt singurii lăsaţi la vatră. Restul „reţelei" lucrează mai departe, bine-mersi, înăuntrul puterii, independent de combinaţia de litere care o descrie vremelnic, pentru neiniţiaţi.
