Mă refer mai ales la adepţii noului curent ultra-naţionalist şi anti-european din interiorul alianţei PNL-PC, în frunte cu liderii săi marcanţi Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. România şi conducătorii săi trebuie să-şi dea singuri seama de ridicolul acestor aserţiuni şi să schimbe cadrul de interpretare a lumii. Suntem de 6 ani încheiaţi membri în UE, dar nici nouă măcar nu ne vine încă să o credem şi, prin urmare, ne comportăm ca nişte copii râzgâiaţi care scoatem limba la partenerii de discuţii. Atunci să nu ne mirăm că, în unele cazuri, aceştia îşi mai şi ies din sărite şi ne impun să respectăm regulile promise. De aici înainte, vom putea cădea de acord asupra unor schiţe de interpretare a raportului de ieri.
1. Este cel puţin a 7-a oară când structurile anti-corupţie şi procurorii, în general, primesc comentarii apreciative. În ultimele trei rapoarte, acestora li s-a adăugat şi ÎCCJ: „În ultimele luni, Ministerul Public, Direcţia Generală Anticorupţie şi Înalta Curte au continuat să lucreze în mod profesionist şi imparţial, uneori fiind supuse unei presiuni extreme. Rezilienţa dovedită până în prezent de instituţiile respective întăreşte concluzia că rezultatele pe care acestea le-au obţinut în materie de sancţionare a corupţiei la nivel înalt se numără printre cele mai semnificative semne ale progreselor realizate de România în cadrul MCV." Raportul mai menţionează un aspect pe care mai că-l uitasem, notând că progresul de până acum „nu trebuie să fie subminat de alte restricţii", de pildă „sugestia recentă conform căreia probele colectate de autorităţile de asigurare a respectării legii în cadrul cercetării altor infracţiuni să nu poată fi utilizate în procese de corupţie". Este vorba despre o încercare de modificare a legii de punere în aplicare a noului Cod Penal, prin care informaţiile obţinute în urma unor investigaţii privind infracţiuni contra securităţii naţionale nu pot fi folosite decât în cadrul acelor investigaţii. Cei picaţi pe interceptări din alte dosare ar fi putut să stea liniştiţi, nu ca un Cătălin Voicu sau un SOV, frăgeziţi între timp puţintel prin arest.
2. Agenţia Naţională de Integritate primeşte şi ea laude: „a continuat să obţină rezultate şi să îşi dezvolte eficacitatea operaţională." Exact, este tocmai acea instituţie pe care dl. Becali vrea să o desfiinţeze cât mai curând, pe care o sfidează în cel mai dispreţuitor mod cu putinţă, ţinându-i isonul alţi fruntaşi liberali, inclusiv consilierul lui însuşi Don Crin, Sorin Roşca Stănescu, picat odinioară şi el pe o interceptare colorată alături amicul său, prieten de giumbuşlucuri mediatico-penale, Bogdan Chirieac (oameni din „altă ligă", recunosc: unul se plângea că l-a părăsit amanta, altul vroia să-i strângă de „coaie" - alegerea termenului anatomic nu-mi aparţine mie, ci eroului - pe alde Blaga, Videanu, Berceanu şi pe „şeful lor", folosindu-se de vicepreşedintele ANI). Tot aceiaşi băieţi din altă ligă ne intepretează astăzi raportul MCV, aşa cum ne povesteau şi în vară despre abuzurile Europei şi lipsirea României de suveranitate, şi ne spun că cei de la Comisia Europeană sunt subiectivi şi infectaţi de virusul băsismului, că prea seamănă ce spune preşedintele Băsescu cu textele rapoartelor. Curat exerciţiu de prosteală, domnilor. Desigur, toţi, în frunte cu încornoraţii de la Bruxelles, sunt nişte tâmpiţi învârtiţi pe degetul mic cu unghie lungă de un fost marinar bişniţar şi securist. Numai voi sunteţi deştepţi şi integri, împreună cu prea-luminatul vostru far călăuzitor, actualmente pârnâiaşul Năstase A., spăşi-v-aţi împreună să vă spăşiţi!
3. „Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor", notează raportul. A fost pasajul care a stârnit rumoare în toată presa, simţindu-se atacată direct. Nimic mai greşit. Se ştiu ei cei care merită vizaţi şi care prin libertatea presei înţeleg inclusiv libertatea linşajului mediatic, practică pe cât de veche, pe atât de complicat de contracarat. Până când linşajele se petreceau între căpcăuni politici şi mediatici între ei, CE nu a avut nimic de comentat, erau nişte hârjoneli între o sumă de puternici ai zilei care se porcăiau de zor cu camera pornită şi unelteau cum să fure mai cu spor din banii publici atunci când becurile roşii se stingeau. Recent, au trecut la nivelul următor, băgând de seamă că El Însuşi a ajuns la puşcărie şi că s-a cam terminat cu glumele. Următorii vizaţi: judecătorii şi procurorii, mai ales cei din fruntea sistemului judiciar care a început să meargă copăcel şi să capete voinţă proprie. Iar CE trebuie să ştie un lucru simplu: nimeni şi nimic n-o să-i poată opri fără mari sacrificii. Pentru că la mijloc este propria lor libertate, la care ţin acum mai mult decât au ţinut vreodată, pentru că şi-o simt ameninţată cu adevărat. Dan Voiculescu se face de râs şi demisionează din Senat de două ori în jumătate de an, trăgând de timp cu disperare pentru că vede cum se strânge laţul. Căţeii lui latră tot mai tare pentru că simt apropierea momentul în care nu vor mai avea de unde linge şi ştiu bine că lăsaţi în câmp deschis le va fi pusă la mare încercare însăşi supravieţuirea. De aceea, ultimele evoluţii arată intenţia noii puteri de a castra CNA-ul şi a-l transforma într-un organism de verificare a şuruburilor de la emiţătoare, fără vreo atribuţie în controlul conţinutului editorial. Cât despre o lege a presei, să ne ferim cât mai putem! Legea va fi făcută, dezbătută şi votată tocmai de politicienii care controlează actuala putere, oglinda mediatică a cărora o vedem lătrând seară de seară la posturile transformate în deşerturi de idei, colonizate cu suflete de sclavi.
Mă întreb dacă e bine sau nu, dar îmi identific un sentiment revanşard. Simt că, dacă aş avea puterea, aş fi în stare de un oarecare soi de vendetă asupra acelora despre care ştiu că au contribuit, prin corupţie/corupere, la băltirea dezvoltării acestei ţări din care îmi place să fac parte. Sunt oameni a căror aură malefică nu comportă îndoială, care creează un mediu funciarmente toxic, care mint şi înşeală şi deturnează fonduri şi interese publice, şi o fac zilnic, aşa cum respiră, ca un mod de viaţă al parazitului fălos. Izolarea lor, în urma aplicării legii şi a verdictului judecătorilor, va fi urmată de un cutremur, la fel ca finalul unui ritual de exorcizare. Cultura păcatului corupţiei, în care trăim şi astăzi, este parte din fibra noastră identitară de aproape 70 de ani încoace şi s-ar simţi în pericol, iar paradigma nouă, a Europei regulilor, ar avea şanse să se întrupeze, în sfârşit. Ieri, prin vocea purtătorului de cuvânt, CE are speranţe că aşa se va întâmpla, iar spaima care i-a năpădit pe nătărăi este de bun augur.
Iar după toate interpretările raportului pe care le-am auzit şi le-am citit ieri, îmi vine să strig asemeni lui Django cel Dezlănţuit: „D'Artagnan, motherfuckers!" 7
