Nu exclud ca ministrul tineretului şi subalternii săi să fi făcut totul ca la carte. Dar puţin îmi pasă de asta. Urmărind presa ultimelor săptămâni, actele oficiale publicate în această perioadă şi ieşirile publice ale actorilor implicaţi, reiese clar ca lumina zilei că banii respectivi au fost daţi cu dedicaţie şi gestionaţi cu o delăsare devenită deja obişnuinţă şi clişeu, chiar cu respectarea până la virguliţă a unei legi nătânge.
Acesta e punctul în care merită explicitată diferenţa dintre un ministru şi un om oarecare. Pe de o parte, ministrul beneficiază de o imunitate conferită de statutul său de înalt demnitar, iar începerea urmăririi sale penale poate fi făcută doar în anumite condiţii. Filosofia este simplă: spre deosebire de omul obişnuit, ministrul este mai expus posibilelor plângeri penale neîntemeiate, pentru unicul scop de a fi hărţuit şi de a fi adus în incapacitatea de a administra corect şi eficient funcţia publică pe care o ocupă.
Pe de altă parte, demnitatea sa impune ab initio o conduită publică ireproşabilă şi responsabilitatea morală şi politică a oricărui gest, dincolo de banala respectare a legilor statului, pentru care este la fel de dator ca orice alt cetăţean. Mi se pare că totul e clar, cuvintele sunt lesne de înţeles, iar dacă limba română vă face probleme, un DEX vă va scoate rapid din încurcătură.
Dar nu e deloc aşa. Nici legea, nici DEX-ul, nici Constituţia, nici ghidurile stufoase născocite de birocraţia europeană, nici dogmele şi dogmaticile înguste, nici filosofii virtuţii şi moralei politice, nimeni nu ştie să traseze limpede graniţa dintre acceptabil şi inacceptabil în spaţiul politicilor publice. Analizele de impact şi evaluările ulterioare desfăşurării evenimentelor sunt singurele instrumente valabile, însă, de obicei, acestea fie au relevanţă doar pentru situaţii viitoare similare, fie sunt noţiuni prea seci pentru a face audienţă la urne. în lipsa acestora toate, doar bunul-simţ poate veni în ajutorul funcţionării corecte a statului-matahală.
Scurt pe doi: cred cu tărie că dna Ridzi nu mai are legitimitatea să rămână nicio clipită în fruntea oricărei instituţii publice a statului român. De asemenea, cred că trebuie luată de mânuţă, dusă la proiecţia filmului lui Corneliu Porumboiu, “Poliţist, adjectiv”, şi obligată să-l vadă până va izbucni în plâns, cu coama grijulie rezemată de pânza mişcătoare a ecranului. Ar mai fi o şansă să priceapă că nu cuvintele îngrămădite într-o lege, nici boscorodelile politicienilor în emisiuni televizate sau la audierile comisiilor parlamentare sunt cele care nasc oameni, conştiinţe şi competenţe de utilitate publică, ci mintea vie a omului e datoare să lucreze cuvintele pentru ca ele să-şi capete sensul veritabil.
Dna Ridzi ar putea realiza că un robot fâşneţ, ce acţionează în virtutea unui soft virusat, are şi el un loc pe lume, dar nu la conducerea Ministerului Tineretului, ci la depozitul de fiare (politice) vechi. Dna ministru se va lămuri la finalul filmului că dacă vom lăsa cuvintele goale să ne guverneze acţiunile, fără aportul salutar al unei conştiinţe responsabile şi vigilente, cei care le suportă efectele vor avea de suferit din greu, fără a fi avut vreo vină imputabilă. Conştiinţa matricială şi mintea în colţuri sunt complet incompatibile atât cu funcţia de ministru, cât şi cu orice poziţie care obligă la responsabilitate morală şi politică.
Cu mare regret, constat că nu doar dna Ridzi se aşază ferm în afara acestei norme de conştiinţă, ci un întreg partid, PD-L, strâns ca un arici în jurul neghioabei sale favorite. Deşi conştiinţa îmi trage un ghiont şi mă avertizează că generalizările excesive dăunează grav adevărului, n-o să mă pot abţine: şi conştiinţele înalte, şi cele abjecte îşi preferă reciproc prezenţa şi se adună, instinctiv sau programatic, fiecare în cercurile lor strânse.
PD-L nu face nimic să infirme asta: un ministru provine dintr-un partid care îi seamănă şi care l-a creat astfel. Abjectiv.
Coda: “Sunt un soldat disciplinat, care am crescut în PD-L, am ajuns ministru cu sprijinul partidului şi nu demisionez decît dacă sînt urmărită de DNA.” – Monica Iacob-Ridzi, ministru, abjectiv.
