Nu contează declarația în sine ( o banalitate, un truism de genul „Intervenția rusă în Siria are aspecte preocupante... este în mod sigur ceva ce schimbă regulile jocului"), contează mai degrabă faptul că înaltul funcționar european a apărut, măcar cu o declarație anodină, în fața opiniei publice mondiale, ieșind pentru un moment din tăcerea umbrită în care pare că se simte la largul ei. Mă tem că veți spune că sunt rău, că ce am cu italianca cea draguță, care face și ea ce poate, fără a supăra pe nimeni... Nu am nimic personal cu ea; căutați-i profilul pe Wikipedia și veți constata că ea a avut un parcurs exemplar de birocrat al puterii, de stăpân al hârțoagelor și de expert al pusului apei în vin.
Sunt sigur, chiar acum o seamă de cititori mă acuză din nou că sunt rău. Doar discursul meu este acid, pe fond se zvârcolește o problemă care mă preocupă din ce în ce mai mult în ultima vreme: birocratizarea neîntreruptă a structurilor europene a făcut ca destinele Uniunii Europene, ale întregii populații europene în ultimă instanță, să fie puse în mâinile unor funcționari de carieră, a căror singură filozofie este aceea de a asigura perenitatea structurii de putere din care ei fac parte. Desigur, aceasta nu este un rău în sine și nici nu poate fi considerată ca atare. Dar răul provocat de o astfel de abordare este în altă parte, fiind mult mai mare și mai periculos decât îl pot vedea birocrații europeni: ei nu pot înțelege că „regulile jocului" s-au schimbat de ceva vreme, nu văd că ne aflăm într-o lume cu multe și grave „aspecte preocupante".
Un aspect preocupant pentru Europa ar trebui să-l constituie reconfigurarea hărții mondiale a puterii economice. La doar o jumătate de secol de la apariția, tot mai insistentă și mai masivă, pe piața europeană, a exportatorilor orientali, fluxul și-a inversat sensul; acum europenii se înghesuie să vândă cât mai mult în Orient și depind atât de mult de aceste vânzări încât peste bursele occidentale și peste încrederea europenilor în ziua de mâine suflă vântul înghețat al dezastrului atunci când uriașa economie chineză dă semne de încetinire a creșterii. China, cu precădere, este atent urmărită de către europeni, fiindcă economia ei crește anual cu echivalentul întregului PIB al Italiei, ceea ce înseamnă că de la coniacuri, vinuri și cosmetice, până la tehnologii exclusiviste, China cumpără de toate, întreținând astfel iluzia importanței și prosperității europene.
În altă ordine de idei, Europa pare să nu țină pasul cu evoluțiile geopolitice ale momentului. În a doua jumătate a secolului 20 scena geopolitică mondială a fost dominată de confruntarea dintre NATO și Pactul de la Varșovia, confruntare care s-a petrecut cu precădere în Europa, sub spectrul anihilării atomice a lumii civilizate, poate a întregii civilizații umane. Singurele care au ieșit întărite din această confruntare au fost Statele Unite ale Americii și Rusia, armatele europene devenind mai degrabă structuri birocratice ale statelor decât entități operaționale și performante pe câmpurile de luptă. Singura armată europeană care și-a păstrat în parte aceste atribute este armata franceză, care este implicată în mod activ în lupta împotriva fundamentaliștilor islamici în Africa sub sahariană (luptă la care de-abia foarte curând s-au asociat și SUA). Iar realitățile din teren nu arată foarte bine în acest moment: peste tot unde forțele militare occidentale se confruntă cu fundamentaliștii și extremiștii, rezultatele sunt îndoielnice, dacă nu chiar dezastruoase. Să nu uităm, vorbim aici nu despre forțe armate organizate, ci mai degrabă despre hoarde sângeroase; dar ce te faci atunci când vezi că există o presiune de radicalizare islamistă în țări importante din punct de vedere militar, cum sunt Turcia, Arabia Saudită sau Egiptul?
În acest context atât de complicat, cel mai preocupant aspect este dispariția Europei de pe scena marii politici mondiale. Europa a renunțat, printr-o păguboasă comoditate, la atributele puterii militare pan planetare, lucru de înțeles știind costul extrem de ridicat al bunăstării și confortului care moleșesc Europa. Dar Europa nu este doar Bătrâna Doamnă uitucă și țeapănă, pradă ușoară în fața verilor săraci și hrăpăreți. Europa este și Bătrâna Doamnă înțeleaptă, trecută prin viață, cultă și pricepută, care ar putea avea un cuvânt greu de zis în confruntările cu cei care vin lacomi la noua împărțeală a planetei. Dar nu, Bătrâna Doamnă a ales să lase această primordială și esențială sarcină în seama hahalerei de peste ocean, care a greșit fundamental tocmai din cauza lipsei de experiență și de finețe politică și ai cărei spioni/funcționari nici măcar nu au băgat de seamă, între două îmbucături de hamburger, că rușii și-au mutat în Siria avioane, tancuri și rachete.
Experiența politică și diplomatică, legăturile istorice și culturale, acestea ar trebui să fie atuurile Europei în complicatul tablou geopolitic mondial. Puterea sa militară este în declin - tocmai de aceea eforturile sale diplomatice ar trebui să se înzecească, și să se întindă la scara întregii planete, pentru a realiza înțelegeri și alianțe care să-i securizeze cu adevărat existența. Dar Europa, privită în ansamblul ei, are cel mai mare PIB dintre toate entitățile planetei, aproape un dolar din patru fiind produs între granițele sale. Europa ar trebui să înceapă să vorbească, în politica mondială, cu o singură voce, una limpede, sigură și puternică, întemeiată pe adevărata sa putere, iar nu pe sensibilitățile birocratice ale celor care s-au cocoțat la conducerea ei.
Dar Bătrâna și înțeleapta Doamnă nu va reuși o astfel de măreață lucrare dacă fiecare lider național va continua să facă pe cocoșelul în relațiile internaționale. La fel, eșecul este garantat dacă lucrarea este încredințată unor birocrați de carieră, nu unor oameni care să fie gata de orice sacrificiu, simțind la spatele lor cea mai importantă uniune economică, politică și culturală a planetei.
