Dar, cu oricâte cuvinte (în minte, nu ştim altfel) am zugrăvi realitatea pe care o plăsmuim, oglinda e mereu în faţa noastră: istoria. Nu avem decât un model de ţară: să ne adaptăm. Viziunea e ceva abstract şi, dacă n-ar fi, ar fi probabil un articol din Codul Penal. Eu am un singur crez, România, şi, cu toată exagerarea, mai rămâne să fiu arestat pentru asta.
Ne este interzis să fim români, suntem doar ocazional solidari. Suntem cumplit de solidari cu cauza altora, dar a noastră ne este necunoscută. Nu avem niciuna. Domnule Iohannis, aţi lansat ideea făuririi unui model de ţară. Poate ultimul. Sper că ultimul, sper că vom şti, cumva, să ne urnim.
Un grup de tineri basarabeni mi-au adus aminte ieri ceva structural pentru noi, românii: familia. "Suntem fraţii voştri", mi-a spus un adolescent. Am învăţat din istoria noastră, atât cât ni s-a permis să avem una, făurită cu paloşul, vorba poetului, ceva vital: când ne este greu, ne uităm în jur. La mama, la tata, la bunicii din cer, la soţi, la copii, la fraţi şi ştim că o vom scoate la capăt.
Românii au fraţi, sunt aproape, dar atât de departe. Să fim mari, domnule Iohannis! Să fim în stare să avem un vis pe care imperiile ni l-au interzis! Să credem în ceva! Să credem măcar în ceva! Să nu ne lase din nou istoria repetenţi, abonaţi la dispreţul celor care au ştiut să-şi negocieze avantajele.
Asumaţi-vă, domnule Iohannis, unirea din vis şi poate mâine vom putea să facem paşi să o atingem! Să avem un singur model de ţară: MAREA UNIRE a tuturor românilor. Să fie acesta continuarea acelui teribil "stop şi de la capăt"!
Să fie alt capăt, domnule preşedinte! Să fie startul de la care ne vor ierta generaţiile pierdute, fugite, pentru că 26 de ani ne-am bătut joc de potenţialul nostru! Să nu ne mai fie frică să gândim şi să acţionăm major.
