Alegerile legislative din Slovacia, desfăşurate acum 10 zile, i-au readus la putere pe social-democraţii fostului premier Robert Fico (SMER), în dauna coaliţiei conservatoare care a susţinut fostul cabinet al Ivetei Radièová. Eşecul creştin-democraţilor dominanţi în vechea coaliţie fusese anunţat cumva chiar din octombrie, când, în urma unor disensiuni cu artificii avute cu partenerii lor din Partidul "Libertate şi Solidaritate" (SaS), condus de părintele cotei unice slovace, Robert Sulik, guvernul a căzut. Toată Europa era cu ochii pe Bratislava, pentru că opoziţia lui Sulik la adresa Mecanismului European pentru Stabilitate Financiară punea în pericol întreaga zonă euro. Târziu după miezul nopţii, Parlamentul slovac a ajuns la o înţelegere: guvernul cade, se organizează alegeri anticipate şi Europa apucă să răsufle uşurată, găsind înţelegere tocmai la socialiştii populişti ai lui Fico. Presa europeană marca premiera - primul guvern din Noua Europă care cade pe o temă de politică europeană - anticipând că în campania electorală care urma temele de acest fel ar putea înclina balanţa.
Desigur că mai departe temele europene nu au mai fost la fel de telegenice. La scurt timp, un jurnalist canadian care trăieşte la Bratislava, Tom Nicholson, arunca bomba, care avea să fie cunoscută drept "scandalul Gorila": zeci de dosare scurse dinspre organe de anchetă şi mai ales servicii secrete, strânse încă din anii 2005-2006, în timpul cabinetului condus de Mikulás Dzurinda (ministru de externe în recentul guvern Radièová), vorbesc despre o încrengătură mafiotă de proporţii uriaşe, cu ramificaţii la vârful piramidei politice şi financiare slovace. Primul şi cel mai greu dintre dosare se referea la privatizările dubioase realizate în acei ani, sub guvernarea care trecea pentru toată lumea drept avangarda reformatorilor din Europa Centrală şi de Est. Bref, au fost atinşi de acuzaţii de luare de mită de milioane de euro per capita de o sumedenie de lideri majori ai creştin-democraţilor aflaţi la conducerea guvernului Dzurinda, dar au intrat în carusel şi mituitorii, înalţi reprezentanţi ai unor multinaţionale austriece, italiene, franţuzeşti, plus magnaţii grupaţi în aşa-numitul grup Penta, un fond de investiţii foarte influent, despre care ONG-urile slovace vorbeau ca despre al 5-lea partener de guvernare al premierului (coaliţia era formată din 4 partide). Erau dovezile "capitalismului mafiot" despre care ştia toată lumea, dar pe care nu pusese nimeni degetul până atunci. Culmea, dosarele "Gorilei" fuseseră primite prin redacţiile marilor publicaţii de la Bratislava de ani buni de zile, Nicholson bătuse la multe uşi pentru a-i convinge pe redactorii-şefi să le publice, însă regimul juridic al presei slovace este într-atât de aspru cu ziariştii, încât niciunul nu a avut curajul să publice documentele, de frica represaliilor legii. Aşa, au preferat să brodeze pe marginea temei corupţiei într-un exerciţiu de dedublare la limita patologicului, prefăcându-se că discută cu politicieni de vârf cinstiţi, când ştiau prea bine ce schelete ascund prin dulapuri.
Însuşi neprihănitul Sulik şi partidul său, care susţinea un impecabil discurs liberal modern combinat cu un puternic conservatorism fiscal, SaS, şi-au făcut ţăndări reputaţia de integritate impecabilă. În octombrie, când, printr-o mână de deputaţi şi o hotărâre fermă de a nu abdica de la propriile principii, Sulik a forţat anticipatele, toţi se aşteptau la un scor electoral remarcabil, care să-l propulseze iarăşi în fruntea bucatelor. Visele de mărire s-au spulberat încă dinaintea "Gorilei", când s-a aflat că fostul ministrul al apărării, Lubomir Galko, mâna dreaptă a lui Sulik, a dat ordine serviciilor secrete să spioneze câţiva ziarişti, în contextul în care era convins că astfel s-ar putea afla piste utile în anchete privind cazuri de corupţie. De altfel, Galko era considerat unul dintre arhanghelii luptei anti-corupţie, pe care o idealiza până acolo încât nu se mai considera dator să respecte regulile şi drepturile omului, sfârşind sfâşiat de propriile intenţii bune. Partidul s-a dezis rapid de el, însă la doar câteva zile, un clip anonim postat pe un site îl arăta tocmai pe Sulik cum îi vorbea unui afacerist dubios din Bratislava despre culisele unor negocieri politice murdare şi îi cerea să-l ajute să scape de câţiva colegi de partid nedoriţi, prin mijloace specifice. Orice speranţă de a intra în parlament a fost pierdută.
Un alt politician respectat, Igor Matoviè, plecat la un moment dat tot din partidul lui Sulik, şi-a format unul nou, a adunat în jurul său câteva personalităţi ale intelectualităţii conservatoare slovace şi era văzut drept sigur intrat în parlament. Surpriza sa cea mai mare a venit după izbucnirea scandalului "Gorila", când le-a cerut acestora să facă testul poligraf în public, urmând să răspundă la câteva întrebări: dacă au luat sau au dat vreodată şpagă, dacă au fost implicaţi în cazuri de corupţie etc. Doar el a trecut testul cu brio, toţi ceilalţi l-au refuzat, primindu-şi de la Matoviè demisiile în alb. Cei 24 de demisionari l-au acuzat că e un mitoman într-atât de înrăit, încât a fost în stare să păcălească până şi detectorul de minciuni, însă priza sa la electoratul de dreapta s-a dovedit de nezdruncinat: a ajuns liderul celui mai reprezentativ grup de opoziţie de dreapta din parlament, în afara pătaţilor din Mişcarea Creştin-Democrată.
Una peste alta, din tot scandalul cel mai rău au ieşit partidele de dreapta, dar şi naţionaliştii, pentru care nu a mai fost loc în agenda publică pentru a-şi lansa veşnicele diatribe împotriva duşmanilor poporului, mai mult sau mai puţin închipuiţi. În vreme ce creştin-democraţii şi aliaţii lor erau ocupaţi să diminueze pagubele, Robert Fico îşi vedea de campania lui, parcă nestingherit. Până şi presa conservatoare de la Bratislava s-a văzut nevoită să-i recunoască meritele, cu un strop de invidie nedisimulată: "Fico este inegalabil în arta de a le spune alegătorilor exact ce vor aceştia să audă. La asta, nu are concurent în Slovacia. Ştie perfect cum să-şi vândă lozincile despre statul protector puternic, despre statul bunăstării, despre statul care le oferă tuturor siguranţa zilei de mâine", nota cel mai citit ziar slovac, SME, cu două zile înaintea alegerilor. Acum, slovacii şi întreaga Europă se uită cu atenţie spre Bratislava, unde Fico se pregăteşte de 4 ani de guvernare lejeră, cu o majoritate absolută în parlament. Precedentul vecinilor unguri, cu un premier Orbán Viktor cu majoritate calificată în parlament, care îi calcă pe toţi pe bombeuri şi calcă peste orice reguli democratice, dă oareşce fiori şi în Slovacia. Partea bună este că, spre deosebire de Ungaria sau de alte state de prin zonă, Fico nu poate ajunge la 66% cu ajutorul unor formaţiuni extremiste, naţionaliste sau ale minorităţilor (în speţă cea maghiară), pentru simplul motiv că acestea nu au mai intrat în parlament. Scandalul "Gorila" a fost atât de acaparator, încât corzile sensibile care rezonau odinioară la discursurile bazate pe clivajele etnice nu au mai sunat defel.
Slovacia şi România se aseamănă mult când vine vorba de disfuncţionalităţile statului: corupţia endemică, reflexul rudimentar al partidelor de a ocupa toate structurile statului, închirierea cu ora a unor lideri de opinie din presă de către tot felul de neaveniţi coloraţi partinic. Cum suntem în an electoral, nu avem decât să ne aşteptăm Gorila. Ce va rămâne după, nimeni nu poate şti. Oricum, în Slovacia scena politică s-a schimbat neverosimil de mult în mai puţin de jumătate de an, într-un mod pe care nici cel mai inspirat prezicător nu l-ar fi putut ghici. Precum la Bratislava, nici la Bucureşti nu se întrevăd alte şanse pentru ca aşa-numita "clasă politică" să se reînnoiască din temelii. Slovacii au decis, finalmente, să o reînnoiască taman cu Fico, socialistul populist care le-a mai fost o dată prim-ministru şi care le vorbeşte atât de frumos despre lapte şi miere.
Oare nouă ce ne-ar pune în ghetuţe Moş Gorilă?
