Nu ştiu să scriu un epitaf. Nici nu am de gând să încerc. Vă voi povesti despre omul pe care am avut onoarea să-l cunosc. Îl sunam deseori să-i cer părerea despre un anumit personaj sau să mă ajute cu documente şi imagini pentru un articol aflat în lucru. Nu m-a refuzat niciodată, era încântat că are cu cine să vorbească despre Universitatea Cluj. Începea discuţia, apoi urmau câteva paranteze. Aveam răbdare, nu l-am zorit niciodată. Era fascinant să-l asculţi. "Părăseam pentru câteva minute lumea aceasta murdară", îşi aminteşte şi Bogdan Blaga, unul dintre suporterii care-l vizitau pe istoric.
Tânăr student la Drept, nu ratam meciurile de pe "Ion Moina". Urmăream mirat grupul care o încuraja pe Universitatea Cluj. Nu pricepeam de ce o echipă, care naviga pe la mijlocul clasamentului şi împărţea frăţeşte punctele în reciprocităţi, poate genera o astfel de pasiune. Cum să iubeşti aşa de tare o formaţie doar pentru faptul că există? Nu crescusem în Cluj, ştiam doar rezultate şi marcatori, nu citeam printre rândurile clasamentului. Întâlnirea cu Gheorghe Bodea m-a ajutat să înţeleg de ce gaşca tinerilor nu renunţa să vină la stadion. "U" nu era o echipă de fotbal, era o idee. O sintagmă care a făcut epocă, bună de inscripţionat pe blazonul clubului, o definiţie completată de portretele lui Mircea Luca, Ivansuc, Guga sau Coracu. Povestea exilului la Sibiu, saga revenirii la Cluj, cu acel meci memorabil cu Ferar, amintirile lui Fane Cârjan au fost câteva dintre episoadele pe care le-am ascultat şi apoi le-am retrăit cu ochii minţii.
Sportul a fost un refugiu pentru Gheorghe Bodea. A început să scrie despre Universitatea când regimul comunist i-a luat dreptul de semnătură după ce publicase o carte despre măcelul de la Moisei din 1944. Şi nu a încetat să se documenteze şi să scrie despre "Şepcile Roşii" până în ultima clipă. A fost şi el sportiv, a jucat fotbal, volei, rugby, a fost campion la tenis de masă. Căuta mereu să respecte povaţa primită de la academicianul David Prodan: "Niciodată să nu priveşti fenomenele istorice cu ochelarii Zeiss de Jena". Adică, să priveşti viaţa sub toate aspectele ei, iar, ca să desluşeşti un anumit eveniment, nu trebuie să-l interpretezi prin grila cunoştinţelor actuale, ci să încerci să înţelegi contextul în care s-a petrecut. Acum lucra la cartea "Zoli. O legendă", dedicată celebrului şeptar Zoli Ivansuc. Încă mai aştepta corespondenţa promisă de sora fotbalistului, Gabriela, medic pediatru la Voluntari. Când a scris despre Lucian Blaga, a călătorit la Berna sau Geneva pentru a descoperi cu ce s-a hrănit sufletul poetului.
Locuia într-un bloc de pe Splaiul Independenţei pe care l-a ridicat alături de colegii de la Istorie. "Ştiam cum e făcut, de aceea mi-am cumpărat un apartament aici", mărturisea, amuzat, în timp ce trăgea cu ochiul la ghemul de blană albă care moţăia pe covor. "Mi l-a adus fata să-l ţin în vacanţă şi ne-am ataşat atât de mult de el că l-am păstrat". Şi-a trăit cu demnitate suferinţa, viaţa sa era ghidată şi de orarul nemilos al dializei. Din cauza bolii necruţătoare, i-au fost amputate ambele picioare. Se scuza că nu poate să mă conducă până la uşă, iar eu nu ştiam ce să-i spun ca să depăşesc momentul.
"Eu am fost copil de război şi am crescut cu acest gând, că trebuie să lupţi ca să câştigi în orice condiţii. Dacă nu câştigi, nu supravieţuieşti". A continuat să apere neobosit cauza Universităţii Cluj. Nu a fost de acord cu numele "Cluj Arena", solicita ca noul stadion al oraşului să fie botezat "Mircea Luca". Nu a renunţat, l-a rugat pe amicul său Ilarion Voinea să modeleze în bronz portretul căpitanului Mircea Luca. Statuia dorea să o amplaseze în faţa intrării oficiale pentru a evidenţia că e un teritoriu alb-negru. De ce l-a ales pe doctorul Luca? Fiindcă a rămas marcat de imaginea fundaşului care nu a ezitat să pună capul în gheata lui Vaczi, iar după ce a fost pansat pe margine de coechipierul său, medicul Coracu, a revenit pe teren. "M-a impresionat figura sa de om hotărât, care trebuia să învingă".
Vestea am primit-o ieri dimineaţă, în trafic. Apăruse deja pe forumul site-ului ucluj.ro. Mi-a fost confirmată din redacţie. Gheorghe Bodea a murit la Budapesta, acolo unde plecase de trei săptămâni pentru a sta alături de fiica sa, detaşată de la Bruxelles să reorganizeze sucursala colosului Pfizer, şi pentru a-şi termina cărţile. Şi acum ajungem la unul dintre momentele neplăcute ale meseriei de ziarist. L-am sunat pe fiul istoricului, Viţu Bodea, care a mai avut puterea să răspundă la telefon. "A suferit o infecţie urinară. A fost supus unui tratament cu antibiotice. Sora mea l-a dus la spital, iar luni era bine, starea era stabilă, era hidratat. Luni noapte a suferit însă un stop cardiac. A fost resuscitat, apoi ţinut pe aparate. Nu avea activitate cerebrală, nu mai era conştient. Miercuri dimineaţă, la ora 6, a mai suferit un stop cardiac. I-a fost fatal. Dacă supravieţuia, ar fi trăit doar cu ajutorul aparatelor".
"Ce trăim noi astăzi, în clipa aceasta, este istorie. Mâine va fi deja istorie", spunea Gheorghe Bodea. Ne-a părăsit când nu împlinise 73 de ani şi nu apucase să-şi depene toate amintirile, nici să isprăvească volumul dedicat lui Ivansuc. Regret că nu l-am căutat mai des, că nu am scris împreună mai multe reportaje şi interviuri. Nu voi afla niciodată ce am pierdut. Povestaşul s-a mutat în cartea de istorie. E o parte din istoria Universităţii Cluj.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
