Să o luăm pe rând.După primele zvonuri apărute în Germania, privitoare la castraveţii spanioli drept sursă a epidemiei, în presa scrisă de la Bucureşti apăreau titluri apocaliptice, reluate pe tonalităţi tot mai grave seara, la televiziunile de ştiri (pretinse, chipurile, quality): "Ăştia vor să ne omoare!", "Am mâncat şi noi castraveţi ucigaşi?", "Castraveţii ucigaşi au băgat groaza în români" etc. Degeaba se dădeau de ceasul morţii epidemiologii şi agronomii români să explice că legumele şi fructele spălate pot fi consumate fără riscuri, oamenii au intrat în spirala panicii şi a neîncrederii în autorităţi, mulţi renunţând să mai cumpere orice fel de crudităţi din pieţe. Efectul panicii nu s-a manifestat doar în România - că doar presă isterică se găseşte peste tot -, aşa că producătorii români au rămas şi fără pieţele de desfacere externe, care au sistat importurile din lipsă de clienţi.
Ulterior, am aflat că nu doar produsele neaoşe nu fuseseră infestate, dar nici castraveţii spanioli nu sunt ucigaşi. Autorităţile germane încă bâjbâie, iar unele voci autorizate şi curajoase spun că este tot mai improbabil ca adevărata cauză să fie vreodată cunoscută, din pricina timpului scurs de la izbucnirea epidemiei. Aşadar, au murit zeci de oameni, agricultorii din Spania, ţară care oricum se clatină din pricina crizei datoriilor, suferă pagube de multe milioane de euro, iar efectul de domino mediatic a făcut alte multe milioane de pagube colaterale, printre producătorii şi consumatorii europeni de legume şi fructe.
Să revenim la ai noştri. Obişnuinţa presei de a se pune de-a curmezişul a devenit a doua natură. Presei îi vine tot mai greu să informeze fără să îşi dea cu părerea prin oameni mai mereu neavizaţi şi pe lângă subiect. Televiziunile evită să citeze sau să invite la dezbateri specialişti, pentru că li se pare că limbajul tehnic şi aplicat le alungă telespectatorii, aşa că aleg să dea pe mâna unor precupeţe gălăgioase emisiuni "explicative", care ar putea să-l acuze de matrapazlâcuri până şi pe dl. Mendeleev, responsabilul principal al sistemului periodic. Comunicatele autorităţilor sunt automat indexate doar pentru a se găsi breşe, minciuni, omisiuni sau, în cel mai disperat caz, greşeli gramaticale. Dacă breşa nu apare, ea trebuie inventată. În cazul nostru, zile la rând agitatorii urlau după ministrul Agriculturii, deşi responsabilii din Autoritatea Sanitar-Veterinară şi o liotă de epidemiologi vorbiseră deja in extenso despre toată tărăşenia. Luni, când ministrul Tabără a ţinut o conferinţă de presă, televiziunile l-au luat la rost unde a stat atâta timp ascuns, în vreme ce ţara întreagă fierbea de amoc, iar producătorii îşi aruncau cu camioanele castraveţii la groapa de gunoi. Vasăzică, iepuraşule, unde ţi-e pălăria? Nici o clipită nu le-a trecut prin mintea înghesuită în colţul capului că isteria a fost întreţinută şi escaladată tocmai de atitudinea lor exaltat-arţăgoasă, nedispusă la a afla informaţii, ci doar dornică de a-i trage cu orice preţ la răspundere pe capii de prin ministere.
Oricâtă incompetenţă ar zace prin birourile administraţiei publice româneşti, oricâte demisii de onoare ar trebui să-şi dea turma de neaveniţi care le populează, aceşti oameni capătă accente de victime puşi faţă în faţă cu prostia agresivă a amfitrionilor din platouri. Culmea, lui Valeriu Tabără ar fi trebuit să i se ceară demisia încă de la instalarea în funcţie, din cauza conflictului de interese în care se află în calitate de colaborator al gigantului american în domeniul biotehnologiilor Monsanto. Nici măcar nu a făcut un secret din asta, considerând că este nu doar legal, ci şi moral să fie unul dintre vârfurile lobby-ului în favoarea organismelor modificate genetic chiar din postura de ministru de resort. Susţinut bine din culise de colegii săi lobby-işti, Tabără poate comite oricâte gafe pe subiecte serioase şi grave (precum atunci când în 5 zile a trecut de la estimări de scumpiri ale alimentelor cu 10%, la ieftiniri cu 5%, nitam-nisam) că nici partidul, nici presa gălăgioasă a opoziţiei nu zic nici "pâs". Măgăriile sale trec neobservate, iar activitatea sa de lobby-ist la cel mai înalt nivel dă roadele scontate. Atâtea alte acţiuni de lobby îşi ating scopurile nu de puţine ori murdare, profitând de lăcomia decidenţilor şi de apatia cumpărată a presei, iar exemplele sunt la îndemâna oricui are ochi de văzut şi urechi de auzit.
În timp ce managerii de presă îşi vor fi frecat mâinile de bucurie, când graficele cu audienţe demonstrau, negru pe alb, că românii s-au dezinformat copios despre castraveţi de la televizor, producătorii români de legume anunţau pierderi de vreo 9 milioane de euro. Ieri Comisia Europeană a anunţat că va oferi despăgubiri derizorii, de sub 250.000 de euro, pentru aceştia, potrivit calculelor specialiştilor de la Bruxelles. Cum nimeni nu a pomenit vreodată castraveţii din România ca posibilă cauză a epidemiei, evoluţia crizei ar fi avut de ce să lovească în agricultorii noştri. Asta dacă nu s-ar fi stârnit tot tăvălugul mediatic în toată Europa, aspect la care am dovedit că suntem şi noi pe deplin integraţi în "comunitatea-europeană-a-celor-cărora-le-filează-lămpile-catodice".
Morişca va continua să se învârtă: presa se va indigna pentru valoarea jenantă a despăgubirilor rezultate în urma unei situaţii create şi întreţinute tocmai de ea însăşi, o presă în criză de public, în criză de bani, în criză de idei şi, mai ales, în criză de încredere. Soluţia simplă este stârnirea panicii, prin asemenea mecanisme primitive; mulţimile sunt atât de sensibile la panică, încât o scânteie este de ajuns, după cum s-a dovedit iarăşi
În rest, bravi cititori, să ne bucurăm în vara asta de salata noastră de castraveţi, al cărei preţ s-a înjumătăţit acum, printre altele şi mulţumită presei.
