Aţi văzut întipărită pe feţe vreodată nedumerirea unor oameni relativ normali în faţa obrăzniciei şi agresivităţii unei curve ce a încercat să-şi depăşească condiţia păstrându-şi însă apucăturile de trotuar? Aţi sesizat vreodată penibilul întipărit pe feţele celor care au construit un partid în faţa exprimărilor verbale şi trupeşti ale unei colege care şi-a depăşit statutul? Probabil, chiar şi un intelectual veritabil, o persoană rasată, educată, cultivată şi raţională ar avea uluitoare probleme de adaptare a dialogului în faţa conduitei unei gâsculiţe înfuriate.
De-a lungul timpului, din istorie, unele femei, cele mai multe atractive trupeşte şi extrem de şirete în comportament, au reuşit să sfărâme cariere ilustre ale unor bărbaţi de stat. Regi, împăraţi, preşedinţi sau premieri, au căzut pradă farmecelor unor personaje feminine de cea mai joasă speţă, care, odată cocoţate în poziţii-cheie, în pat, dar şi în stat, au reuşit să joace tontoroiul pe tot ceea ce înseamnă stat de drept şi separaţia puterilor.
Credibilitatea şi imaginea unor conducători, la un moment dat iubiţi de popor, a fost distrusă iremediabil de astfel de maimuţe. Personajele din această categorie sunt de o agresivitate uluitoare, de o nesimţire aiuritoare şi de o lipsă de ruşine de-a dreptul şocantă. Pentru o astfel de maimuţă, fie ea blondă sau brună, nu există respect, nu există instituţii ale statului de drept, nu există dreptul de exercitare a controlului şi nu există îndoieli.
Viaţa personală şi publică a unor astfel de personaje este dominată de două stări: arivism şi parvenitism. Atunci când personaje din această categorie ajung să beneficieze de ajutorul unor servicii de informaţii, respectiv de influenţa indiscutabilă a unui om de stat, pericolul pentru răsturnarea unui întreg sistem politic este extrem de mare.
Astfel de persoane compromit nu doar oameni şi instituţii, la fel cum pe vremuri îşi înjurau amanţii de cu seară din cauza vreunei dărnicii limitate, ci pot compromite însăşi ideea de demnitar şi instituţie a statului român. Disoluţia instituţiilor statului intrate în tangenţă cu astfel de personaje devine evidentă şi foarte rapidă. Pur şi simplu, în faţa unui comportament de codoaşă de bordel păleşte orice încercare de păstrare a imaginii unui sistem politic şi aşa prea şchiop.
Obrăznicia şi agresivitatea unui personaj aparţinând acestei categorii poate chiar plăcea publicului şi crea, pe termen scurt, simpatii de masă nedisimulate. Pericolul pentru sănătatea sistemului democratic este însă tot mai evident. în perioada interbelicului românesc, privit de prea multe ori de români cu o nostalgie nedisimulată, regele suferind de priapism şi de prea multă dorinţă de putere a reuşit să-şi pună camarila sub coordonarea ibovnicei.
Dar atât şi nimic mai mult! Chiar şi acel rege nu şi-a permis să-şi transforme ţiitoarea decât într-un pericol din umbră pentru funcţionarea instituţiilor statului. Astăzi, însă, asistăm cu stupoare cum un personaj căţărat direct de pe centură în prim-planul politicii româneşti, cu ajutorul neprecupeţit al unui preşedinte cel puţin inconştient şi orb, încearcă să transforme spaţiul public românesc într-unul dominat de promiscuitatea şi vulgaritatea unui iatac de la Crucea de Piatră.
Reacţia personajului încă în putere, dar orbit de farmecele nurilor, nu poate fi aşteptată. Este aşteptată iluzoriu. Omul, altădată conştient şi hotărât, pare a fi, pur şi simplu, vrăjit. Si orbit. Poate ceea ce încă rămâne un mister este lipsa reacţiei unor grei ai partidului, şocaţi probabil de comportamentul agresiv şi obraznic al maimuţei ce a decis să-şi arate fundul lucios spre poporul care priveşte înmărmurit, dar distrat, dansul din buric zgomotos de pe scena publică.
Mai rămâne o ultimă întrebare în minţile celor care încă mai pot spera la normalitate: Cât de puternică poate fi totuşi mesalina unui preşedinte în faţa evidenţei furtului din bani publici?
