După '89, a terminat un grup şcolar auto şi şi-a luat BAC-ul cu 8 şi ceva, ca şef de promoţie - titulatura asta şi-a dat-o singur. Oricum, s-a descurcat cel mai bine la examen, graţie fondului de protocol decartat la grămadă cu tot liceul şi talentelor sale unice de prestidigitator, cu care palma fiţuicile ca nimeni altul, spre admiraţia invidioasă a puţinelor colege de clasă. Media bunicică l-a ajutat să intre la Poli pe locuri bugetate, la ceva secţie nou înfiinţată, robotică sau mecatronică parcă, prilej pentru maică-sa de a se lăuda peste tot cu performanţele proto-academice nebănuite ale fostului copil-problemă. O performanţă cu adevărat rară a stabilit Nelu în facultate: deşi intrase în prima serie de studenţi ai secţiei, nouă ani mai târziu avea să încheie împreună cu ultima serie, că ulterior secţia s-a desfiinţat, din lipsă de studenţi. Dacă l-aţi întreba despre anii de facultate, ar fi în stare să vă povestească până dimineaţă, cu bunele şi relele lor: beţiile ce ţineau cu zilele, împreună cu băieţii, vaca de la geometrie descriptivă care te trecea doar dacă-i cumpărai cărţile la valoarea greutăţii lor în aur, blugii şi apoi telefoanele vândute pe coridor, din care şi-a luat prima maşină, achiziţie ce s-a dovedit ulterior esenţială pentru succesul lui social de netăgăduit etc. Tot atunci a cunoscut-o pe prima sa soţie, mama lui Neluţu, o tempora!, să tot fie de atunci aproape 20 de ani...
La licenţă a scris mult şi bine, din surse sigure, ceea ce i-a demonstrat, o dată în plus, că asistenta decanului, cea care supraveghea examenul în sala lui, l-a plăcut sincer. Între timp, i-a şi devenit soţie, a doua. Viaţa decurgea senin, ajunsese la a patra maşină, a doua soţie, al doilea copil, prima casă, în curând primul milion, făcut dintr-o consignaţie insalubră unde aducea produse originale din China şi Turcia, mai ales. Şi-a plătit, desigur, toate taxele. De protecţie. Mai plătea salarii minime pentru doi din cei şase angajaţi, pe care-i schimba o dată la trei luni, când începeau să cârâie că nu mai au ce pune pe masă copiilor. Iaca aşa, nişte gherţoi smiorcăiţi cu pretenţii...
După o vreme, afacerea cu telefoanele s-a cam fâsâit, întârzia cu rata la taxele de protecţie şi într-o bună zi l-a călcat Garda. Din ultimii bani puşi la saltea de a treia nevastă a pus de-o şpagă cinstită la noua şefă de la Finanţe şi a scăpat elegant. De fericire, a cerut-o de nevastă şi i-a dăruit încă un copil, cel mai reuşit dintre toţi, care trece pe-a doua la o şcoală internaţională din oraş. La un an după căsătorie, noua lui soţie a fost dată afară, după alegeri, cu toată prevederea ei de a schimba din timp partidul, şi a fost recrutată pe un post bun, de director financiar cu spate politic la o multinaţională respectabilă care tocmai îşi deschisese filială în oraş. "Băi, Nelule", îi spune ea într-o seară, "nu te-ai plictisit de frecat menta degeaba? Ce naiba... firmele ţi-s lichidate, inginer nu te ia nimeni, că ai uitat şi ce-ai fi ştiut vreodată, aşa că te uiţi zi-lumină la curse de câini şi strici banii pe pariuri şi pe toate prostiile". După o discuţie fructuoasă, Nelu şi-a depus dosarul la Spiru Haret, a semnat nişte ordine de plată şi după doi ani era cu diploma de master
în comunicare, numai potrivit pentru a fi angajat PR manager în multinaţionala unde nevastă-sa ajunsese CFO, cică.
Şef peste o echipă tânără şi dinamică, alcătuită din patru proaspăt absolvente de facultate de profil, muncitoare şi dedicate muncii în echipă, Nelu părea că l-a prins pe Dumnezeu de un picior. S-a adaptat repede stresului de la locul de muncă, inerent când te loveşti zilnic de patru tinere amazoane dornice să progreseze, să ardă etapele şi să promoveze pe o funcţie superioară. A învăţat repede jargonul de PR, cu toate englezismele sale, putând fi capabil să poarte conversaţii incomprehensibile şi lungi despre budgeting, flow-uri, GRP-uri, CPC-uri. Conştient de uriaşa responsabilitate a deciziilor sale, Nelu a fost nevoit să îşi aleagă o singură amantă oficială dintre ele, stârnind ceva valuri de invidie firească şi frecuşuri în echipa deja sudată, însă problemele s-au rezolvat repede, după o evaluare, când trei dintre ele au fost date afară. Se plafonaseră, nu mai veneau cu acelaşi entuziasm la muncă, aşa că s-a concluzionat că era nevoie de sânge proaspăt în organizaţie.
Problemele lui Nelu au început vara trecută. Cel mic, Neluţu, a intrat într-a doişpea, la un liceu bun, privat, unde avea numai colegi din lumea bună. Pentru prima dată de la admitere, Nelu a mers la şcoală, la o poveste cu diriginta, care i-a sugerat să-i ia copilului nişte meditaţii cu cei mai buni profesori ai şcolii, ca
să nu aibă, Doamne fereşte!, surprize neplăcute la bac. Zis şi făcut. Într-o după-amiază, Neluţu a încercat să-l întrebe una-alta despre şcoală, avea nedumeriri la algebră şi analiză matematică, ceva probleme cu inele şi altele cu relaţiile lui Vičte. Nelu i-a ars două după ceafă, aruncându-i din mers să nu-i mai stea capul la inele de logodnă şi însurătoare, cât despre Veta, treaba ei ce şi cu cine are relaţii. El să facă bine să-şi vadă de învăţătură şi de BAC, că uite, mai sunt doar două luni până atunci şi-l ia mama dracului dacă-l face să-şi dea banii de pomană pe la profesori.
Ieri după-masă, Nelu naviga nervos printre canalele televizorului. Pe Antena 3, o doamnă blondă şi nervoasă îl întreba agitat pe un domn până când, ce se mai poate face din ţărişoara asta condusă dictatorial de un preşedinte iresponsabil, cu un ministru al Educaţiei care îi terorizează pe elevi cu camere de luat vederi şi le distruge viitorul, cum se poate ieşi din această fundătură, cum se poate ridica societatea din starea de decadenţă la care a ajuns sub guvernarea portocalie, ce e de făcut?! Simţea empatia din strigătul gâtuit al femeii şi mai simţea cum începe să-i crească tensiunea, pulsul, cum începe să i se zbată puternic o venă la tâmpla dreaptă. A mutat repede, cu un gest mecanic din instinctul de conservare, pe Antena 1, unde altă blondă, mult mai calmă şi mai decoltată, presta o împăcare în direct a lui Guţă cu prinţesa lui. Şi i-a reuşit. "Ce bunăciune de femeie!", i-a scăpat lui Nelu printre dinţi, alături de alte referiri reproductive, dar greu de reprodus. Încet, i-a mai revenit inima la loc, spunându-şi ca pentru sine că Neluţu are nevoie de o pauză, să-i mai treacă stresul, şi după vreo două săptămâni de vacanţă la mare se va întoarce numai bine pregătit să-şi ia şi el BAC-ul. În definitiv, la Spiru Haret sigur o să mai rămână locuri neocupate.
PS: Orice asemănare cu personaje reale nu este deloc întâmplătoare, ci doar cel mult neintenţionată.
