Neşu, Tolo, România, Europa... Steaua!

Când aţi plâns ultima oară? Când v-au dat lacrimile de emoţie? “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc...”, cam aşa ar putea să înceapă acest text, într-o parafrazare cu aer de Humuleşti.

E greu însă să intri în pielea povestitorului frumos al literaturii române, chiar dacă luni, marţi şi miercuri am citit alături de milioane de români povestea uluitoare a lucidităţii unui caracter uriaş, Mihăiţă Neşu, o poveste spusă prin intermediul şi cu ajutorul harului desăvârşit al unui jurnalist în faţa căruia mă înclin încă o dată cu maxim respect... Cătălin Tolontan. Dacă nu aţi citit încă setul de interviuri realizate cu Mihăită Neşu de către Cătălin Tolontan, vă invit să o faceţi.

După ce am terminat de parcurs prima parte a interviului ochii îmi erau scăldaţi de lacrimi de emoţie, la fel şi la a doua parte şi la a treia. Trei zile în care un ziar de sport a oferit o lecţie uluitoare de viaţă prin intermediul poveştii unui mare sportiv. Da, mi-a tremurat glasul şi m-au năpădit lacrimile atunci când 55.000 de români au cântat în picioare imnul de stat al ţării mele, cu sau fără versul cu Traian, cu sau fără un gazon nenorocit. Două evenimente sportive, un meci de fotbal şi un interviu grandios, mi-au stors lacrimi mie şi poate şi altor milioane şi milioane de români.

Nu sunt un mare cititor de sport şi deci nici un fanatic cititor de Gazeta Sporturilor ori ProSport. Cu toate acestea, demersul colegilor jurnalişti de la Gazeta Sporturilor şi în primul rând al acestui băiat mereu cu un aer supărat în ochi, domnul "Tolo", merită felicitat şi notat în cartea frumoasă a presei ultimilor 20 de ani. Cătălin a demonstrat încă o dată că se poate face încă presă de calitate, presă cu scop nobil, chiar dacă unii refuză să mai creadă în asta. Astfel de materiale ne demonstrează că încă se poate visa la o presă care să arate şi partea caldă, umană a unor oameni de lângă noi, a unor oameni sau a unui om pe care i-am şi l-am aplaudat împreună până nu demult...

Mihăiţă Neşu şi povestea lui înfiorătoare, dar, totodată, uluitoare ne-au obligat să ne gândim la viaţă ca la o bucurie, ca la un dar dumnezeiesc, pe care cu siguranţă nu ştim să îl apreciem azi, când... ne-am trezit dimineaţă, ne-am ridicat din pat. Da, ştiu, pare atât de simplu, atât de normal, te ridici din pat, mergi la baie, îţi iei o haină pe tine şi ieşi grăbit, da, grăbit, în fugă, în alergare din casă spre job... Pare o poveste fără poveste şi fără nimic spectaculos, asta până citiţi povestea lui Mihăiţă Neşu, povestea unui băiat care de la un accident stupid a ajuns să viseze, doar să viseze la... alergare, mers la pas sau măcar la gesturi largi cu nişte mâini care să îl şi asculte... Ce ciudat sună, ce ciudată este viaţa atunci când realizezi că într-o clipă se poate schimba totul...

"Noaptea visez că merg din nou", ne-a mărturisit Mihăiţă Neşu nouă, tuturor românilor de acasă, care încercăm să ni-l imaginăm şi altfel decât pe patul de spital din Utrecht din Ţara Lalelelor. După patru luni de la stupidul accident din 10 mai Mihăiţă Neşu îşi mişcă capul şi mâna dreaptă. Şi cu toate astea, a reuşit să le dea tuturor o lecţie de viaţă şi de credinţă, că nu e totul pierdut şi viaţa merge mai departe în orice situaţie! "Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumătate dacă mă fac bine, tot voi fi fericit!". Prin asta Neşu ne-a spus tot.

Şi ne-a spus mai ales că puterea psihicului fotbalistului Neşu este de mii de ori mai mare decât turnul catedralei din Utrecht de 113 metri înălţime. Citind interviul lui Neşu realizez că viaţa e formată din multe alte lucruri decât certuri şi ciondăneli zilnice, supărări, invidii, răutăţi şi multe alte nimicuri. Deşi e în cealaltă parte a Europei, Mihăiţă Neşu a reuşit să intre în inimile tuturor românilor şi să le trezească emoţia pe care o poate simţi un conaţional pentru conaţionalii lui şi mai ales un om pentru oameni. Poate unul dintre cele mai frumoase mesaje publicate pe GSP a fost cel al prietenului bun al lui Mihăiţă Neşu, un alt fost mare fotbalist al Stelei, George Ogăraru, care a spus doar atât: "Mihai a transmis exact ceea ce simţea. A fost mulţumit că Tolontan a scris realitatea, nimic altceva... şi aşa cum a spus şi în interviu, plânge când simte că lumea îi transmite dragostea ei". Mulţumim Mihăiţă Neşu. Bunul Dumnezeu să te aibă în paza Sa. Mulţumim Cătălin Tolontan şi cu siguranţă în această seară din inima Ardealului, de la Cluj, un stadion întreg va fi cu gândul la Neşu, încurajându-şi echipa pe care Mihăiţă o poartă în suflet.

P.S. Vă recomand cu căldură să citiţi cele trei interviuri cu Neşu din Gazeta Sporturilor pentru a înţelege viaţa mai departe de nimicurile cotidiene.

Vezi aici interviul cu  Mihai Neşu, partea I

            interviul cu Mihai Neşu, partea a II-a

            interviul cu Mihai Neşu, partea a III-a