Mircea Dinescu şi Crin Antonescu demonstrează în ultimele zile că orice regulă îşi are excepţiile sale notabile.Orbit de ura pentru preşedintele Băsescu, dl. Antonescu a sărit la harţă cu toţi cei care păreau a nu-i împărtăşi ura şi refuzau să ia parte la un concurs retoric promiscuu de sudalme inutile. Dinu Patriciu, mogul şi liberal care i-a susţinut frenetic, moral şi nu numai, pe mai toţi fruntaşii PNL-ului din ultimii ani, a fost primul luat în vizor când a susţinut ferm varianta de Cod al Muncii propusă de guvernul Boc.
Pe parcurs, în textele sale din Adevărul, Patriciu a criticat dur şi politica de alianţe a PNL-ului, manifestată prin apropierea nefirească dintre liberali, socialişti şi paraziţii ce-şi spun conservatori într-o singură uniune. O arătare politică stranie, USL, fără nici o identitate şi cu un program lansat târziu, dar, oricum, fantezist şi fără folos. Dl. Antonescu a reacţionat umoral şi mai că l-a ameninţat cu excluderea pe fostul său protector politic. Nimeni nu a mai putut ascunde dihonia sub preş când însuşi poetul Dinescu a lăsat deoparte mănuşile şi i-a aplicat o corecţie retorică remarcabilă bietului nătâng, arătând de ce e vai şi amar de ţara în care creatorii de versuri au mai multă conştiinţă a realităţii decât creatorii de politici. "Incapabil să danseze tarantela liberalismului cu eleganţa lui Tăriceanu, Crin Antonescu a dat-o pe sârba-n căruţă, ţinîndu-se de brăcinarul adânc al lui Dan Voiculescu şi de şpilhozenul lui Ponta, omorându-şi o dată pentru totdeauna imaginea de alergător singuratic de cursă lungă. Excesiv, arţăgos şi oţeţit, discursurile sale recente de pe micul ecran par rostite de după o perdea de musculiţe beţive", sună descrierea deloc măgulitoare pe care poetul i-o face fostului politician cu tot viitorul în faţă.
Dar care o fi, totuşi, realitatea? Cât de mult se pot schimba oamenii, popoarele, istoria în câţiva ani, uşor de numărat pe degetele de la mâini? Cum poate un partid întreg să treacă de la Internaţionala Socialistă la popularii europeni într-o singură dimineaţă, după o duşcă de răchie cu cine trebuie? Cum un alt întreg partid poate să combată pe toate vocile despre pelagra PSD-istă, iar după o ciondăneală cu un terţ, fie el şi preşedintele ţării, să se pupe pe bot cu ciumaţii? Cum poate Mircea Dinescu să nu-şi mai amintească de pălăria scoasă în faţa d-lui Băsescu, de odele înălţătoare pe care i le adresa d-lui Antonescu şi, ulterior, de accesele de luciditate în care îi altoieşte pe amândoi după cum, pesemne, şi-o merită fiecare? Dar dl. Cristoiu, de pildă, prin ce minune a devenit un atât de înţelegător exeget al învăţăturilor d-lui Băsescu către popor, după ce ani la rând a lins din acelaşi blid de lapte cu motanul Felix şi cu potăile lui din dotare?
Cât despre dl. Patriciu, istoria ne învaţă că filonul său ultraliberal nu-l lasă să vorbească niciodată prostii fără un scop precis, patrimonial. Aşadar, oricâtă dreptate ar avea în ce spune sau, dimpotrivă, oricâţi pixeli albaştri ar adăuga în frântura de realitate despre care se exprimă, dl. Patriciu îşi măsoară cuvintele şi acţiunile în termeni de profit estimat (în capital material, politic, de simpatie publică etc.) Mi-e greu să cred că liberalii nu ştiu asta despre ilustrul lor coleg. Dacă vor mai continua mult drumul spre deriva politică în care îi conduce dl. Antonescu, cu toate volutele lui retorice care iau ochii, liberalii s-ar putea trezi la braţ cu social-democraţii amicului Ponta câştigători de alegeri doar la televizor. Între timp, în lumea reală oamenii îşi vor fi înmuiat ştampila în scuipat dintr-acela gros şi o vor fi aplicat deja cu obidă în alt pătrăţel.
P.S.:
"Feriţi-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar, şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis" - Nichita Stănescu, "Poetul ca şi soldatul"
